Politici Monetare

Tema 1. Conţinutul şi esenţa economică a politicii financiare la nivelul întreprinderii.

1.1. Concept şi sfera de cuprindere a politicii financiare la nivelul întreprinderii.

1.2. Instrumentele de realizare a politicii financiare.

1.1. Concept şi sfera de cuprindere a politicii financiare la nivelul întreprinderii.

Teoria financiară constituie un suport fundamental în dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a societăţii. În ceea ce priveşte evoluţia activităţii întreprinderilor şi, în general, a activităţii întreprinzătorilor, aceasta teoria are menirea celei mai bune călăuze spre maximizarea valorii, a averii proprietarilor. Teoria clasică a finanţelor întreprinderii includea un obiectiv unic al activităţii acestora şi anume: maximizarea profitului. Însă, a fost criticată şi contestată de practica financiară, deoarece maximizarea profitului posibilă din punct de vedere teoretic, fie pe termen scurt, fie pe termen lung (dar nu în acelaşi timp şi numai în situaţie de monopol), nu poate fi atinsă în condiţii de incertitudine, de risc, de concurenţă, când creşterea preţului ca principal factor de sporire a profitului este limitată de oferta concurenţei şi de alţi factori conjuncturali.

În prezent, preocuparea prioritară a economiştilor din domeniul finanţelor este obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii, adică a patrimoniului. Strategia întreprinderii moderne se bazează pe realizarea în permanenţă de produse şi servicii noi, care să fie adaptate la gustul şi cerinţele consumatorilor, producţia nefiind un scop în sine, ci un mijloc de satisfacere a utilizatorilor.

Finanţele private se supun normelor dreptului comercial privat şi au drept obiect modul şi proporţiile constituirii capitalului social la nivelul agenţilor economici, repartizarea profitului, modalităţi de efectuare a plasamentelor lor, mobilizarea operativa a creanţelor si lichidarea obligaţiilor fata de terţi etc. Analiza conţinutului finanţelor private poate viza în egala măsura cele trei modalităţi de manifestare:

- Teoria financiară, concretizată în: ipoteze, modele, verificare empirică, validare statistică.

- Politica financiară, care se referă la: politica de investiţii, de finanţare, de dividend, precum şi la evaluarea economică a întreprinderii;

- Practica financiară, ce cuprinde: analiza financiară, diagnosticul şi gestiunea financiară.

În ceea ce priveşte politica financiară, se poate spune ca prin intermediul acesteia, finanţele private îndeplinesc obiectul unei politici a conducătorilor întreprinderii, care este expresia unui comportament, a unei alegeri, a unei decizii tactice sau strategice, ce vizează atingerea în cea mai buna măsura, a obiectivului de maximizare a valorii. Totodată, deciziile în stabilirea politicii financiare a întreprinderii sunt puternic influenţate de acţionari, asociaţi, creditori, precum şi de politica monetar-creditară şi bugetar-fiscală a statului.

Politica financiară reprezintă o componentă a politicii generale a întreprinderii, având o influenţă deosebită asupra constituirii, repartizării şi folosirii fondurilor, în scopul reali¬zării programelor economice curente şi de dezvoltare, al creşterii eficienţei ciclurilor de exploatare şi de investiţii şi a întregii activităţi. Între politica economică generală şi cea fi¬nanciară există convergenţe. Politica financiară are ca obiectiv rezolvarea aspectelor legate de metodele de procurare a fon¬durilor, alocarea pe destinaţii raţionale şi folosirea eficientă a acestora, asigurarea echilibrului financiar, reducerea costurilor capitalului etc., şi trebuie să fie adaptată permanent la condiţiile concrete ale fiecărei întreprinderi.