Previziune și Orientare în Activitatea Economică

1.1 Previziunea ca ştiinţă. Aspecte conceptuale

În orice firmă există preocuparea permanentă pentru a anticipa mersul evenimentelor economice, sociale sau umane. Nu este indicat a se face investiţii în resurse fără a pune în balanţă rezultatele anticipate în raport cu obiectivele urmărite. Această investigare, pentru a descoperi noi orizonturi, este tot mai amplă şi mai diversificată căpătând de-a lungul timpului denumiri diferite cu caracter sinonim sau sens apropiat.

1. Predicţia – are sensul de prezicere sau de prevestire a ceea ce urmează să se întâmple într-un orizont de timp ca efect al unor forţe supranaturale ce acţionează independent de voinţa noastră.

2. Prospectiva – semnifică un studiu asupra viitorului pe baza analizării şi interpretării unor factori ştiinţifici, tehnici, economici, sociali, naturali în vederea stabilirii influenţei acestora asupra dezvoltării lumii moderne. Obs : în limba română apare termenul mai puţin folosit şi anume preferenţa, care înseamnă a purta înainte.

3. Conjunctura – este un termen utilizat în reprezentarea perspectivei având semnificaţia unei opinii bazate pe ipoteze, supoziţii şi prezumţii rezultând uneori din aparenţe şi calcule probabilistice. Obs : a nu se confunda acest termen cu conjunctura, care semnifică un ansamblu de factori obiectivi şi subiectivi sau de împrejurare, care poate exercita o influenţă pozitivă sau negativă la un moment dat asupra unui sector de activitate.

4. Pronostic – el semnifică o ipoteză referitoare la desfăşurarea în perspectivă a unor evenimente şi acţiuni, precum şi la modul de finalizare a acestora (această noţiune de pronosticare se bazează pe intuiţie, deducţie şi mai puţin pe calcule reale).

5. Prognoza – este un alt termen care înseamnă posibilitatea de a cunoaşte înainte. Prognoza este un rezultat al activităţii de prognozare şi constă în prevederea desfăşurării în perspectivă a unui fenomen sau proces pe baza studierii împrejurărilor care îi determină apariţia şi evoluţia.

6. Proiecţia – este un alt termen, dar cu semnificaţii multiple, dintre care unul se referă la reprezentarea în perspectivă a unei traiectorii, utilizându-se îndeosebi la evaluarea proceselor demografice care de obicei se fac pe termen lung.

7. Previziunea – înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese pe baza datelor cunoscute din trecut sau din prezent, precum şi studierea legăturilor dintre acestea. Având acest caracter exhaustiv, previziunea ca şi activitate previzională trebuie privită cu anumită responsabilitate, ţinând seama de grade de detaliere reprezentative. În limba română termenul este asimilat cu cel de prevedere, adică a vedea lucrurile cu anticipaţie.

Pornind de la faptul că previziunea este expresia cea mai cuprinzătoarea anticipării ea poate fi realizată uneori doar prin metode şi tehnici descriptive (exploatări) şi au scopul de a descrie viitorul pe baza unor tendinţe conturate în prezent sau trecut. De asemenea, previziunea poate folosi metode normative (prescriptive) care pot anticipa viitorul fenomenelor economice cu o anumită intenţionalitate.

În concluzie, cu ajutorul previziunilor de diferite categorii se explorează tendinţele principale de evoluţie şi implicaţiile acestora, se orientează şi se canalizează în direcţii considerate convenabile, se adoptă reglementări juridice în vederea restructurării unor sectoare în funcţie de obiectivele urmărite.

Activitatea previzională îşi are începuturile conform filozofului francez August Compte la mijlocul secolului XVIII.

Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării previziunii o constituie munca socială desfăşurată în mod conştient potrivit unui anumit scop, pornind de la premiza că omul prin natura sa îşi anticipează mental orice activitate pe care urmează să o întreprindă. Întrucât activitatea economică a devenit din ce în ce mai complexă, a condus şi la creşterea preocupărilor pentru previzionarea fenomenelor în viitor. Creşterea rolului ştiinţei şi a informaticii a determinat ca activitatea previzională să devină astfel un produs al gândirii şi al experienţei umane aflate pe trepte superioare de evoluţie.

Se pot desprinde astfel diverşi factori care concură la afirmarea activităţii previzionale şi anume:

- ritmul rapid al transformărilor;

- amplificarea fără precedent a puterii de transformare a condiţiilor de viaţă prin utilizarea unor surse de energie alternative (nucleare);

- mărirea distanţei dintre trecut şi prezent precum şi scurtarea distanţei dintre prezent şi viitor;

- amplificarea şi diversificarea activităţilor economico-sociale care se realizează cu un impact pronunţat asupra proceselor tehnologice şi ecologice;

- afirmarea tot mai activă a spectrelor psiho-sociale;

- necesitatea diminuării entropiei sociale (există tendinţa ca fenomenele şi procesele economice să se îndrepte spre o dezordine maximă).

În concluzie, trăim într-un proces global unde problemele omenirii devin din ce în ce mai complexe, iar decalajul zona de nord – zona de sud, pot genera riscuri majore pentru viitorul omenirii. În această situaţie complexă şi riscantă nu poate să ducă decât la creşterea rolului preocupărilor previzionale cu metode noi, moderne pentru a se proiecta variante de soluţii, eventual cu eforturi conjugate.

Ştiinţa previziunii a luat naştere şi se dezvoltă pe deoparte sub imboldul cerinţelor practicii sociale (adică pe plan teoretic ca un act de cunoaştere a realităţii economice), iar pe de alta parte se dezvoltă prin propria mişcare interioară care împinge gândirea şi cunoaşterea umană spre noi arii de investigare. În acest sens previziunea apare ca ştiinţă fiind considerat un sistem de cunoştinţe cu obiect de cercetare de sine stătător pe termen lung şi cu un caracter universal.

În acest sens ştiinţa previziunii reprezintă un ansamblu sistematic de cunoştinţe şi noţiuni având ca obiect studierea legităţilor care generează necesitata lucrărilor previzionale, principiile de realizare a acestora potrivit cu condiţiile generale în care se înfăptuiesc metodele de previziune.

Ştiinţa previziunii s-a constituit treptat ca un sistem cu următoarele componente :

- cunoştinţe obţinute în urma studiilor;

- ipoteze formulate cu privire la evoluţia în viitor a vieţii economico-sociale;

- concluzii desprinse din generalizarea analizelor prospective şi retrospective.

Previziunea ştiinţifică trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe :

- să rezulte din ipoteze plauzibile;

- prevederile să fie întotdeauna rezultatul unor testări (simulări) realizate în mod repetat;

- fenomenele şi procesele la care se referă să fie repetabile, adică să nu aibă caracter unicat;

- să pună în relaţie trecutul, prezentul şi viitorul;

- prevederile nu pot fi niciodată complet necondiţionate, ele implicând risc şi incertitudine;

- să se întemeieze pe informaţii corecte şi relevante.

1.2 Previziunea – funcţia managementului

Managementul ca disciplină ştiinţifică interdisciplinară se structurează într-un sistem organic printr-o sinteză a diferitelor şcoli care au fundamentat-o. Astfel se disting câteva etape mai importante ale dezvoltării managementului şi anume :

- etapa 1 (1910-1920) – sau conturat principii şi metode de conducere în organizarea muncii;

- etapa 2 (1920-1940) – specific acestei etape e conceperea unor structuri organizatorice şi apariţia treptelor ierarhice;