Procesul modelării

PROCESUL MODELĂRII

PROCESUL MODELĂRII

Cercetarea economică a evoluat în timp şi se derulează faptic de la observare la descriere formală, la identificarea caracteristicilor măsurabile şi măsurarea lor , la determinarea unor corelaţii cantitative şi la identificarea de tendinţe.

Prezentarea simbolică a obiectului real cercetat printr-o analiză cantitativă se numeşte model iar procesul construirii acestuia se numeşte modelare.

Procesul modelării este un proces de cunoaştere prin care se studiază un obiect , respectiv originalul (O), cu ajutorul altui obiect numit model (M).

Modelarea a fost folosită în procesul de cunoaştere încă în antichitate (Aristotel,Euclid) cât şi în evul mediu ( Copernic, Kepler, Descartes) dar conceptul ca atare a fost introdus relativ recent.

În economie marile şcoli ale sec.XVIII-XIX , scoala clasică şi neoclasică, şcoala keynesistă, au elaborat modele ale fenomenelor economico-financiare atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic.

PROCESUL MODELĂRII

ETAPE ALE STUDIERII CANTITATIVE A FENOMENELOR ECONOMICE

Etapa I. Francois Quesnay, fondatorul şcolii fiziocrate, formulează în 1783 sub forma unui tablou economic un model al echilibrului static într-o economie închisă întemeindu-şi argumentaţia pe existenţa fluxurilor economice într-e participanţii la activitatea economică.

Etapa II. Vassili Leontief divizând economia naţională (americană) pe ramuri ale producţiei pe care le pune faţă în faţă, elaborează în 1931 modelul Balanţei Legăturilor dintre Ramuri (BLR); un model inter-ramuri bazat pe imput-auput ce ocupă un loc important în cadrul modelării economice.

Etapa III. Jean Baptiste Say (sec. XIX) formulează legea debuşeelor al cărei model îl reprezintă legătura dintre cerere ( C) şi producţie (Q): produsele se schimbă pe produse astfel încât o producţie oarecare î-şi generează propria cerere,adică

C=f(Q)

Dacă Quasnay a fost reprezentant al şcolii fiziocrate, SAY este reprezentant al şcolii clasice.

PROCESUL MODELĂRII

ETAPE ALE STUDIERII CANTITATIVE A FENOMENELOR ECONOMICE

Etapa IV. Irwing Fischer reprezentant al şcolii neoclasice (sfârşitul sec. XIX începutul sec. XX) a elaborat unul dintre primele modele ale masei monetare ( M) în care ia în considerare viteza de circulaţie a vânzări (v), nivelul preţurilor(P) , şi volumul tranzacţiilor (T). Astfel:

M·v=P·T

Etapa V. Alfred Marshall şi Francois Pigou, reprezentanţii şcolii de la Cambridge, formulează modelul cererii de bani (Md) sub forma:

Md=k·P·y

k-coeficient de lichidităţi

y-venitul real

P-nivelul preţurilor

Modelele IV. şi V. ilustrează legătura dintre bani si economia reală , legătură neacceptată până atunci de cercetarea ştiinţifică economică.

PROCESUL MODELĂRII

ETAPE ALE STUDIERII CANTITATIVE A FENOMENELOR ECONOMICE

Etapa VI. 1940-1950 - folosirea modelelor aleatoare (stochastice):

-metodele inducţiei statistice,

-teoria estimaţiei

-verificarea ipotezelor statistice,

-construirea modelului econometric.

1950

-analiza seriilor cronologice,

- teoria probabilităţii în economie

-modele ale cercetării operaţionale,

-teoria optimului,

-teoria stocurilor,

-teoria grafurilor,

-teoria deciziei,

-teoria jocurilor.