Produse și Servicii Bancare Moderne

1. Instituţiile de credit în economia modernă

1.1. Serviciile bancare în economia bazată pe cunoştinţe

1.2. Instituţiile de credit şi clientela bancară

1.1. Serviciile bancare în economia bazată pe cunoştinţe

Economia bazată pe cunoştinţe este economia în care cunoştinţele devin elementul esenţial al obţinerii unei productivităţi înalte şi al competitivităţii pentru firme, ramuri economice, economii naţionale şi economia mondială, fiind acea economie care a depăşit pragul de dezvoltare dincolo de care cunoaşterea reprezintă resursa cheie datorită acţiunii unor factori cum ar fi: progresul înregistrat în IT, creşterea vitezei de dezvoltare a noilor tehnologii, competiţia la nivel global, liberalizarea pieţelor. Economia bazată pe cunoaştere însemnă nu numai o provocare a viitorului, ci reprezintă chiar viitorul.

De-a lungul timpului, conducerea firmelor a acordat cea mai mare atenţie gestionării banilor, materialelor, utilajelor si oamenilor. Astăzi, ele au ajuns să recunoască importanţa capitală a unei a cincia resurse: informaţia. Noile tehnologii sunt din ce în ce mai productive, permiţând astfel firmelor să producă şi să vândă produse de calitate superioară, la preţuri din ce în ce mai mici, acest lucru având ca efect creşterea accesibilităţii bunurilor industriale pentru o pătură mult mai largă de persoane.

În aceste condiţii, domeniul financiar-bancar contemporan cunoaşte, pe plan naţional şi internaţional, o creştere şi o diversificare permanentă, determinând, din partea instituţiilor financiar-bancare, extinderea gamei de servicii oferite, inovarea continuă, promovarea eficientă şi chiar redefinirea strategiilor - se remarcă orientarea preponderentă spre client şi dezvoltarea relaţiilor cu acesta. Piaţa serviciilor financiar-bancare devine tot mai dificil de evaluat, de anticipat şi controlat. În ultimele decenii băncile şi activitatea bancară a suferit ample şi importante transformări, determinate de acţiunea unor factori ca: evoluţiile economiei contemporane; mutaţiile în comportamentul celor ce beneficiază de serviciile băncilor; politicile curente şi de perspectivă pe care guvernele le exercită asupra sectorului bancar, prin măsuri legislative şi prin pârghii obişnuite ale politicilor monetare; tehnologiile moderne (din domeniul informatic şi telecomunicaţii) care transformă în interior aparatul bancar.

Dezvoltarea pieţelor financiare şi diversificarea instrumentelor financiare au avut o contribuţie deloc neglijabilă la diversificarea serviciilor bancare. Amploarea crescândă a importanţei băncilor, precum şi diversificarea operaţiunilor efectuate de ele au condus, mai întâi, la specializarea lor, pentru ca recent să se manifeste o tendinţă puternică de universalizare a funcţiilor îndeplinite de fiecare bancă. Astfel, o particularitate importantă a sistemelor bancare contemporane o constituie universalizarea băncilor, prin substituirea

progresivă a specializării operaţiunilor bancare*. Dacă la începutul evoluţiei activităţii bancare, în special în cursul secolului XIX, a predominat specializarea bancară, treptat, şi mai accentuat în ultimii ani, tendinţa s-a schimbat şi dominantă a devenit cea de universalizare a operaţiunilor bancare. Deşi specializarea nu dispare şi apar încă bănci specializate, tot mai multe bănci trec de la operaţiuni specializate la operaţiuni multiple. Motivaţia universalizării operaţiunilor bancare este aceea a utilizării mai eficiente a personalului şi echipamentelor moderne, o creştere a resurselor atrase şi a plasamentelor, o reducere a cheltuielilor şi o sporire pe această bază a veniturilor şi prin consecinţa a profitului bancar.

Sectorul serviciilor bancare este marcat de un dinamism accentuat, ale cărui efecte se resimt în planul relaţiei instituţiei de credit cu clienţii şi concurenţii săi. Dezvoltarea accentuată a produselor bancare inovative se realizează în paralel cu abandonarea altor produse, ce nu mai corespund etapei actuale. Inovarea serviciilor bancare presupune stabilirea unor parametri ai serviciilor sau a unor modificări faţă de cei anteriori. Parametrii serviciilor bancare se referă în general la volumul angajării, cost, randament, condiţii de securitate (codificarea şi siguranţa ciclului informaţional), probleme de fiscalitate şi disponibilităţi. De obicei, inovarea se bazează pe reglementări bancare sau de regim fiscal. Paralel cu inovarea produselor bancare apar şi inovări de proces, ce rezultă prin modificări tehnologice (de exemplu, cardurile, ATM-urile, internet banking etc.).

Dezvoltarea sectorului bancar presupune totodată şi abandonarea unor servicii bancare, determinată în principal de:

- modificarea reglementărilor în vigoare (de exemplu, implementarea prin lege a leasingului a condus, în majoritatea ţărilor dezvoltate, la scăderea abruptă a creditelor pe termen mediu);

- slaba utilizare a unor produse bancare, deşi există cadrul de reglementare a acestora (de exemplu, cambia, în prezent utilizată arareori);

- diversificarea şi înnoirea portofoliului de instrumente financiar-bancare (de exemplu, apariţia cărţii de credit a condus la abandonarea scrisorii de credit);

- diminuarea rentabilităţii unor produse bancare.

Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi de reglementările de pe piaţa internaţională au determinat schimbări profunde şi accelerate de pe piaţa bancară, determinând implementarea în sectorul bancar a unor noi orientări strategice care vizează în principal:

* Din punct de vedere al organizării activităţii bancare şi al gradului de specializare, este posibilă stabilirea unei distincţii între două tipuri de sisteme bancare: sisteme bancare care funcţionează după modelul european (predomină în Europa continentă şi funcţionează după modelul băncii universale, fiind sisteme bancar puţin specializat; acest model al băncii universale s-a impus în a 2-a jumătate a sec. XIX; și în România, sistemul bancar este bazat pe principiul universalităţii băncilor); sisteme bancare care funcţionează după modelul american (aplicate şi în Japonia, sunt bazate pe principiul unei specializări stricte a băncilor; în S.U.A. principiul băncii universale s-a aplicat până la reforma bancară din anii ’30 când s-a produs o separare funcţională şi geografică a activităţii bancare, iar băncile comerciale (de depozit) și-au delimitat activitatea față de băncile de afaceri (de investiții)).

- schimbarea modelelor de afaceri, care trebuie să se concentreze pe valoarea propunerilor oferite clienţilor, clienţii fiind interesaţi doar de acei furnizori de servicii capabili să răspundă întocmai şi la timp nevoilor lor specifice;

- focalizarea pe competenţele de bază („core strenghts”), care presupune identificarea de către bănci a domeniilor de afaceri ţintă şi concentrarea eforturilor în direcţia dezvoltării acestora, adresându-se unor nevoi în permanentă schimbare;

- utilizarea la un nivel ridicat a potenţialului resurselor umane, luându-se în considerare sistemele de lucru flexibile, la costuri scăzute (spre exemplu, realocarea activităţilor);

- crearea de infrastructuri care să adauge valoare, prin investiţii în domeniul tehnologiei informaţiei concentrate pe îmbunătăţirea receptivităţii, elasticităţii şi colaborării la nivelul tuturor sectoarelor. Băncile investesc în sisteme informatice sofisticate pentru a se conforma standardelor internaţionale de transparenţă şi de contabilitate. Tehnologiile moderne dictează în mare măsură performanţa, întrucât permit adoptarea deciziilor în timp util şi conferă băncilor flexibilitate şi eficienţă operaţională