Raportul Juridic Fiscal

CAPITOLUL II

RAPORTUL JURIDIC FISCAL

2.1. Noţiune. În noţiunea de aşezare a impunerii se includ toate operaţiunile necesare pentru stabilirea sumei de plată cu titlu de venit public, adică pentru determinarea în concret a obligaţiei fiscale . Aşezarea impunerii implică identificarea subiectului impunerii, determinarea obiectului venitului public şi a bazei impozabile, a cotei legale de impunere, a înlesnirilor legale şi când este vorba de impozite, constituirea titlului de creanţă fiscală al statului.

2.2. Elemente pentru stabilirea impunerii. Vom examina următoarele elemente pentru stabilirea impunerii: raportul juridic fiscal; obiectul veniturilor publice; cota de impunere şi înlesnirile.

2.3. Raportul juridic fiscal. Ca orice raport juridic şi cel fiscal cuprinde: subiecte, obiecte şi conţinut. În mod expres, Codul de procedură fiscală tratează doar subiectele şi conţinutul . Obiectul raportului juridic, ca acţiune sau inacţiune la care este îndrituit subiectul activ sau la care este obligat subiectul pasiv corespunde drepturilor şi obligaţiilor enumerate în cadrul conţinutului (sect. 2.7.), iar obiectul derivat îl constituie materia impozabilă sau obiectul impunerii ce va fi tratat separat (sect. 2.8).

Subiectele raportului juridic fiscal sunt, conf. art. 17 alin 1 C pr.f.: statul, unităţile administrativ teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.

2.4. Statul, este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice (M.F.P.) prin intermediul Agenţiei Naţionale de Administrare fiscală (A.N.A.F.) şi prin unităţile sale teritoriale .

Tot din categoria organelor fiscale, alături de Agenţia Naţională şi unităţile sale teritoriale, fac parte şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administrative publice locale, în limita atribuţiilor delegate de autorităţile administrative publice locale, ce reprezintă unităţile administrativ-teritoriale. (conf.art.17 alin 4 şi 5C.pr.f.), respectiv pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente (conf.art.291 C.fiscal).

2.5. Subiectul impozabil (contribuabilul) este persoana fizică, juridică sau orice entitate fără personalitate juridică, în sarcina căreia sunt fixate obligaţii de plată către bugetul general consolidat6. Calitatea de subiect impozabil o au persoanele care realizează venituri sau posedă bunuri impozabile. Persoanele fizice sau juridice străine care obţin venituri sau posedă bunuri impozabile pe teritoriul ţării sunt obligate să plătească - în general - aceleaşi impozite şi taxe ca şi persoanele române, aplicându-se principiul egalităţii7. În acest sens putem înţelege de ce trebuie considerate contribuabili şi persoanele care beneficiază în mod continuu de câştigurile sau foloasele aduse de anumite bunuri, venituri sau alte valori fără a fi proprietari ai acestora, în măsura în care acestea refuză să arate cine este proprietarul respectivelor bunuri, venituri sau valori (conf. art.64 C.pr.fisc.)8.

Includerea în enumerarea categoriilor de contribuabili a organizaţiilor (entităţilor) asociative ce nu au personalitate juridică proprie nu poate fi decât salutară. Exemple: asociaţiile familiale, asociaţiile în participaţie, etc.9.

2.6. Plătitorul de impozit este persoana obligată să efectueze calcularea şi plata impozitului, taxei sau altui venit public. Insistăm asupra acestei noţiuni, deoarece în doctrina şi practica fiscală nu se făcea o deosebire între subiectul impunerii şi plătitorul impozitului, deşi consecinţele sunt foarte importante. Abia odată cu intrarea în vigoare a C pr.f. (art.26) această instituţie a căpătat o reglementare proprie 10.

În primul rând, plătitorul poate fi însuşi subiectul impunerii (contribuabilul), care, în general, are îndatorirea personală atât de a suporta propria obligaţie fiscală, cât şi de a plăti efectiv impozitul datorat.

C.pr.f. reglementează reprezentarea în materie fiscală. Astfel, contribuabilul, în relaţiile cu organul fiscal poate fi reprezentat printr-un împuternicit, sau în lipsa acestuia, printr-un curator.

Împuternicitul trebuie să-şi depună la organul fiscal actul de împuternicire în formă autentică (art. 18 alin 2 C pr.f.).