Relații Economice Internaționale

În ultimii 30 de ani întrepatrunderea problemelor comerciale si valutar–financiare a crescut, tenditele fiind urmatoarele:

1. Folosirea instrumentelor de politica valutar–financiara în orientarea fluxurilor comerciale ale statelor.

2. Dezvoltarea pietelor monetare si de capital nationale ca subpiete sau parti ale pietelor comerciale si valutar–financiare internationale.

3. Dezvoltarea unor structuri bancare si financiare apte sa sustina nevoile comerciale internationale prin diversitatea de facilitati si credite acordate clientilor lor.

Toate aceste tendinte deriva din urmatorul fapt: pietele internationale s-au îngustat si specializat, concurenta a crescut prin aparitia de noi producatori exportatori, care pentru a patrunde si a se mentine pe piete au nevoie de sprijin financiar. Îndeosebi sistemele de finantare a exporturilor difera de la o tara la tara, în timp finantarea comertului international devenind un instrument complex utilizat de state în promovarea si dezvoltarea schimburilor internationale si patrunderea economiei în tari mai putin dezvoltate.

Elementele care diferentiaza finantarea comertului international de simpla creditare, sunt:

1. Creditul e rareori acordat în valoare egala cu cea a marfurilor vândute sau cumparate, necesitând efortul financiar propriu între 15 si 40% din valoarea tranzactiei.

2. Finantarea comertului e mai avantajoasa decât creditul simplu pentru ca include dobânzi mai reduse, termen de rambursare mai lunga si perioade de gratie.

3. Finantarea comertului international include si asigurari contra riscurilor la institutii specializate.

4. Schemele de creditare sunt parti integrante ale programelor de finantare, incluzând cotele de avans si de credit, dobânda perceputa, perioada de gratie, esalonarea ratelor rambursarii si sistemul de asigurare.

5. Programele de finantare sunt de regula concepute strâns corelat cu politica comerciala a statelor.

Având în vedere ca majoritatea relatiilor economice internationale de tip import–export trec prin zona creditului, se estimeaza ca fenomenul repartitiei si al finantarii prin credit depaseste ca volum valoric 5000 de miliarde de $ SUA anual.

Principalele etape ale formarii fondurilor finantarii comertului international sunt:

1. Mobilizarea lor ca valoare efectiva cuprinsa în marfuri si servicii ca si sub forma baneasca.

2. Evaluarea fondurilor prin etaloane internationale.

3. Repartitia financiara spre beneficiarii resurselor, care sunt: guverne, banci, agenti economici, etc.

1.2. Politici comerciale si instrumente de politica comerciala pe plan international.

Principalele obiective de politica comerciala a statelor sunt:

1. Perfectionarea structurii schimburilor comerciale externe.

2. Diminuarea / cresterea comertului cu anumite produse.

3. Modificari în orientarea geografica a schimburilor comerciale.

4. Ameliorarea raportului de schimb.

Principalele instrumente de politica comerciala sunt:

1. Cele tarifare,

2. cele netarifare,

3. cele promotionale.

1. Instrumentele tarifare – se refera la politica vamala si sunt:

a. tarife vamale,

b. legile, codurile si reglementarile vamale.

Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de stat asupra marfurilor când ele trec granitele tarii.

Taxele vamale de import sunt mijloc de protectie a produsului national fata de concurenta straina prin pret, facând necompetitive produsele straine fata de cele indigene.

Taxele vamale de export mai restrînse urmaresc fie limitarea unor exporturi (de exemplu la materii prime), spre încurajarea exporturilor de marfuri manufacturate (prelucrate).

Taxele vamale ad valorem (la valoare) – se percep la valoarea vamala de export–import ca si cote procentuale la aceasta (la valoarea vamala).

Tariful vamal – e un catalog elaborat de guverne, incluzând nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale. Tarifele vamale când nu sunt prohibitive si discriminatorii sunt instrumente de protectie a pietei interne de concurenta straina. Cu cât ponderea manoperei în produsul finit e mai mica, cu atât rata protectiei e mai ridicata. Este deci, o situatie dezavantajoasa pentru unele tari din estul Europei care exporta produse scazut prelucrate industrial.

Zonele libere (pot fi porturi, antreprize) sunt cele care includ firme de import–export scutite de taxe vamale, exportând produse la pret competitiv pe pietele externe.

2. Instrumentele de politica comerciala netarifare – reprezinta masuri si reglementari împiedicând sau limitând fluxul international de bunuri si servicii protejând piata interna si echilibrând balantele comerciale si de plati.

Principalele tipuri de instrumente sunt:

a. interdictiile de import interzic partial sau total, limitat în timp importul unor grupe de produse;

b. licentele de import sunt autorizatii date de stat importatorilor pe anumite produse si perioade de timp;

c. limitarile voluntare la export sunt întelegeri oficiale sau neoficiale între unele tari prin care tara exportatoare la cererea celei importatoare se obliga sa reduca exportul anumitor grupe de produse. Sunt practicate îndeosebi de SUA cu Japonia si cu Uniunea Europeana.

d. TVA – taxa pe valoare adaugata este un impozit general aplicat la toate stadiile de circulatie ale marfurilor;

e. alte taxe: cele portuare, statistice, sanitare, consulare la care se adauga obstacole tehnice sau reglementari privind nivelul minim tehnic si de calitate pentru protectia sanatatii si securitatii consumatorilor. Asemenea obstacole se adauga celor ca norme sanitare, fitosanitare, privind ambalarea, etichetarea, etc.

Alte reglementari sunt cele promotionale si de stimulare a exportului de marfuri. Ele includ: