Relații economice internaționale - curs

1. Mecanismul naţional de reglementare a REI şi AEE

Relaţiile economice externe presupun nu numai asigurarea cu resuese şi pieţe de desfacere a ţărilor participante, completarea reciprocă a structurilor economice naţionale, activitatea economică externă a firmelor întreprinzătorilor, ci şi măsuri comercial-politice din parte guvernului şi a organizaţiilor internaţionale.

Statul participă activ la dezvoltarea activităţii economice externe prin acţiunile consecvente în anumite sfere şi obiecte ale acestei activităţi. Interacţiunea se efectuează cu ajutorul unui complex de măsuri speciale, ce pot 11 divizate în două grupe principale: economice şi administrative.

Prin metode economice se subânţeleg, în primul rând, taxele tarifului vamal, diversele impozite şi plăţi, depozitele la import, care în ansamblu scumpesc marfa de import şi reduc din competitivitatea ei pe piaţa internă în comparaţie cu mărfurile locale similare.

La metodele administrative se atribuie restricţiile cantitative, sistemul de autorizaţii şi interdicţii (embargoul) la import sau export, autolimitarea livrărilor de către importator, cerinţele specifice faţă de mărfuri şi ambalajul lor, precum şi diversele complicaţii birocratice ale proceduriulor vamale, care în mod direct limitează accesul mărfurilor de import pe piaţa internă (sau al celor locale pe piaţa externă).

Aceste două grupe de mijloace pentru reglementarea comerţului exterior diferă în mod principial. In cazul aplicării mijloacelor economice dreptul definitiv de selectare a mărfurilor de import sau locale şi resurselor îl are consumatorul, care se călăuzeşte de preţ, calitate, condiţiile de livrare a produselor sau de expediere a resurselor.

în cazul aplicării metodelor administrative se încalcă mecanismul de piaţă, se reduc sortimentul de mărfuri şi posibilităţile de acces la resurse şi, de fapt, în mod forţat se predetermină selectarea produselor şi resurselor de către consumator în folosul celor naţionale.

2. Metodele netarifare (administrative) de reglementare a activităţii economice externe (AEE)

Metodele netarifare includ un spectru larg de instrumente ale politicii economice şi comerciale contemporane a statelor, unele din ele nu sunt legate nemijlocit de reglementarea economică externă, dar exercită, totuşi, un impact substanţial asupra AEE şi comerţului exterior. Conform celei mai răspândite clasificări a metodelor de reglementare netarifară în comerţul exterior, adoptată de ONU, acestea se împart în trei tipuri.

Din primul tip fac parte metodele orientate spre limitarea directă a importurilor pentru protecţia anumitor ramuri ale economiei naţionale: licenţele şi cotele de import, taxele antidumping şi compensatorii, depozitele la import, aşa numitele restricţii "benevole" la export, plăţile de compensare, sistemul de preţuri minimale la import etc. Primul tip de metode e cel mai numeros şi cuprinde mai mult de jumătate din ansamblul celorlalte.

Al doilea tip cuprinde metodele ce nu sunt nemijlocit orientate spre limitarea comerţului exterior şi ţin mai mult de procedurile admi-nistrativ-birocratice, acţiunea cărora, totuşi, limitează comerţul: forma¬lităţile vamale, standardele şi normele tehnice, normele veterinare şi sanitare, cerinţele fală de ambalaj şi marcare, îmbuteliere etc.

La cel de al treilea tip se atribuie metodele care nu sunt orientate nemijlocit spre limitarea importului sau stimularea exportului, dar acţiunea cărora conduce anume la asemenea rezultate.

Din rândul celor mai răspândite instrumente de reglementare directă a importului (iar uneori şi a exportului) fac parte licenţele şi cotele. Practic toate ţările industrial dezvoltate aplică aceste măsuri netarifare.

Sistemul de licenţe presupune că statul prin intermediul unei instituţii special autorizate (în Moldova - Ministerul Economiei, Departamentul relaţii econopmice externe) eliberează autorizaţii pentru

tranzacţiile comerciale externe cu mărfurile incluse în listele de mărfuri, pentru importul sau exportul cărora sunt necesare licenţe.

Licenţierea operaţiunilor economice externe interacţionează strâns cu restricţiile cantitative - cotarea la import şi export a anumitor mărfuri. Cotele sunt limitările în expresie valorică sau fizică, introduse la importul sau exportul unor mărfuri pe o anumită perioadă de timp. în această categorie intră cotele globale, ce acţionează în privinţa anumitor ţări, sezoniere şi aşa numitele restricţii "benevole" la export.

Licenţele şi cotele limitează activitatea de sine stătătoare a întreprinderilor privind ieşirea pe piaţa externă, restrâng cercul de ţări, cu care pot fi încheiate tranzacţii comerciale cu anumite mărfuri, reglementează cantitatea şi nomenclatorul mărfurilor permirse pentru export şi import. Totodată, aceste mijloace permit stabilirea unui control strict asupra comerţului exterior cu unele mărfuri. Prin aceasta se explică faptul că licenţele şi cotele ocupă un loc solid în arsenalul mijloacelor de reglementare a comerţului în majoritatea ţărilor lumii.

In prezent practica internaţională merge pe calea lichidării instrumentelor administrative de reglementare a activităţii comerciale externe. Reglementarea netarifară, de regulă, se aplică în cazuri extreme, în temei pentru protecţia economiei naţionale, precum şi în scopul respectării angajamentelor internaţionale.

în ultimul deceniu o largă răspândire a căpătat încheierea acordurilor privind limitarea "benevolă" a exportului şi stabilirea preţurilor minimale pentru import, impuse de principalele ţări occidentale exportatorilor mai slabi din punct de vedere economic sau politic. Specificul acestor tipuri de restricţii constă în tehnica netradiţională de stabilire a acestora, atunci când bariera comercială pentru protecţia ţării importatoare se introduce la frontierele ţării exportatoare, şi nu ale celei importatoare.

Cotele la import nu sunt destinate obligatoriu protecţiei producătorilor autohtoni. Bunăoară, Japonia menţine cotarea la multe produse agricole ce nu se produc în ţară.