Relații valutare internaționale

Exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii între naţiuni dotate cu monede proprii, implică existenţa convertibilităţii cursului valutar.

De-a lungul timpului au existat 3 momente:

- funcţionarea etalonului aur

- existenţa comerţului exterior, controlat atunci când fiecare tranzacţie trebuia aprobată de autoritatea statului, având un curs fixat, autoritar de stat

- sistemul cursului valutar, care oscilează în funcţie de cererea şi oferta de pe piaţă, în condiţiile în care orice persoană dintr-o ţară poate să tranzacţioneze liber moneda altor ţări.

Sistemul monetar ce avea ca etalon aurul, a funcţionat până la conferinţa de la Bretton Woods din 1944, când a fost creat noul sistem monetar internaţional care presupunea preschimbarea dolarului american pentru aur, dar numai pentru Băncile Centrale.

În 1972 Fondul Monetar Internaţional ( F.M.I. ) a adoptat un amendament prin care principiul parităţii în aur sau metalice a fost înlocuit de un regim al cursurilor flotante.

În prezent, între cursurile valutare şi aur, nu există nici o legătură, cursul fiind determinat de cererea şi oferta de mijloace de plată de pe pieţele valutare internaţionale.

În trecut, valoarea paritară reprezenta conţinutul valoric al monedei naţionale, stabilit prin lege în funcţie de un etalon.

Valoriile paritare s-au dovedit a nu fi practice, deoarece se modificau la intervale foarte mari de timp, în timp ce valoarea reală a monedelor varia mult mai rapid.

Într-o perioadă s-a încercat folosirea valorilor paritare mobile, în care ajustarea se făcea anual.

În prezent se foloseşte, ca etalon monetar, puterea de cumpărare a monedei - adică moneda emisă şi pusă în circulaţie pe plan mondial, are corespondent un etalon a cărui valoare este dată de o anumită cantitate de bunuri şi servicii, create pe piaţa internă.

În cadrul relaţiilor economice internaţionale, este importantă cunoaşterea valorii unei unităţi monetare, a unei ţări faţă de cea a alteia.

Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe piaţă, se numeşte curs valutar şi poate fi exprimat:

astfel definim valoarea unei unităţi monetare străine, exprimată într-o unitate monetară naţională, adică moneda străină = n • moneda naţională

astfel definim valoarea unei unităţi monetare naţionale, în funcţie de o monedă străină, adică moneda naţională = m • moneda străină (folosită în Marea Britanie şi în Canada)

Cursul valutar mai poartă denumirea de curs de schimb sau de rată de schimb, dacă este exprimat procentual.

Cursul pieţei sau cursul valutar economic, reprezintă cursul practicat efectiv pe piaţă, unde în urma unor tranzacţii, paritatea puterii de cumpărare poate fi influenţată de diversele evenimente economice.

Cursul pieţei, exprimat pentru momentele când variază în urma cererii şi ofertei de pe piaţă, se numeşte cotaţie.

Acesta este exprimat prin acelaşi raport al cursului valutar, putând avea o cotaţie directă (incertă), atunci când se arată suma variabilă în monedă naţională, ce se cere pentru cumpărarea unei unităţi monetare străine sau putem avea o cotaţie indirectă sau certă în situaţia inversă.

Stabilirea cursului valutar în mod unilateral de către autoritatea monetară, se numeşte curs oficial; în situaţia în care cursul oficial este apropiat de raportul parităţilor, se numeşte curs oficial paritar iar în condiţiile în care rezultă în urma unui acord internaţional cu o anumită ţară, se numeşte curs oficial convenţional.

Cursul oficial este stabilit fix, în afara piţei valutare şi este diferit de cursul real rezultat din raportul puterilor de cumpărare de pe piaţă.

În cadrul pieţei valutare, preţul la care se cumpără sau se vinde o valută, poartă denumirea de curs de schimb la vânzare sau la cumpărare.

Cursul valutar central, reprezintă noţiunea introdusă de F.M.I. printr-un acord prin care se cerea ţărilor membre o evaluare cât mai realistă a raporturilor valorice, dintre principalele monede.

Clasificarea cursului valutar

În funcţie de modul de variaţie, cursurile valutare pot fi:

1. cursuri fixe – stabilite de autorităţile monetare ale statelor sau apărute în urma unor intervenţii ale acestora pe piaţa valutară.

2. cursuri libere/flotante – stabilite normal în funcţie de cererea şi oferta, exprimate pe piaţă.

3. cursuri fluctuante – acestea pot fluctua între anumite limite.

4. cursuri multiple – adică cursuri diferite, pentru una şi aceiaşi monedă, în funcţie de natura operaţiilor. Acest sistem al cursurilor multiple, este practicat de ţările cu monedă neconvertibilă ( cazul România 1989 ).

Sistemul monetar internaţional (S.M.I.), promovează în prezent 2 categorii de monede internaţionale:

- monede naţionale internaţionalizate.

- monede internaţionale emise de instituţii financiare internaţionale.