Resurse Atrase

Tema 3: Resursele atrase ale băncii

Prelegerea 1

1. Componenţa resurselor atrase ale băncii.

2. Resursele depozitare şi rolul lor la formarea resurselor atrase.

Legislaţia:

LEGEA privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 30-34 MO 20/02/2004

Referate:

1. Piaţa depozitelor bancare în RM.

2. Garantarea depozitelor în sistemul bancar al RM şi în alte ţări.

1. Componenţa resurselor atrase ale băncii.

Reieşind din funcţia de intermediere financiară băncile comerciale nu pot să-şi desfăşoare activitatea de creditare fără a atrage resurse financiare de la populaţie şi agenţi economici (firme, alte bănci comerciale, banca centrală). Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti care sunt utilizate de către bancă în procesul desfăşurării activităţii, dar care nu-i aparţin cu drept de proprietate şi care necesită rambursare.

Clasificarea resurselor atrase.

1. După sursa de provenienţă:

a) Resurse depozitare/ depository resources - acumulate din depozitele persoanelor fizice şi juridice;

b) Resurse nedepozitare/ non-depository resources - împrumuturi, credite preluate de bancă de la Banca Centrală, alte bănci, organizaţii financiare internaţionale, precum şi mijloace băneşti colectate prin emisiunea certificatelor de depozit şi a obligaţiunilor.

2. După termen:

a) La termen – sunt resursele pentru care e cunoscută data rambursării;

b) La vedere - nu este cunoscută data rambursării.

3. După cost:

a) Resurse plătibile – resurse bonificate cu dobândă (pentru conturi de depozit);

b) Resurse neplătibile – resurse pentru care banca nu achită dobânda (pentru contul de decontare).

Rolul resurselor atrase:

• Finanţează activitatea băncii;

• Stau la baza exercitării funcţiei principale a băncii şi anume de depozitare;

• Formează imaginea băncii.

În procesul de atragere a resurselor clenţilor băncile comerciale deschid conturi acestora, în scopul ţinerii evidenţei fluxurilor financiare.

Contul bancar este un mecanism de constituire a resurselor şi de stingere a obligaţiilor clienţilor în procesul economic, a reflectării circuitelor în sistemele de plăţi şi compensări, a relaţiilor cu diverse entităţi pe plan naţional şi internaţional. Principala utilizare a conturilor este aceea de înregistrare, la un anumit moment, prin înscrierea unei sume într-o parte a contului şi la un alt moment în cealaltă parte a contului. Cont bancar – cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale mijloacelor băneşti.

Conturile care se pot deschide clienţilor în procesul de atragere a resurselor se pot grupa în: conturi curente, conturi de depozit.

Conturile curente (conturi de decontare, checking accounts) se deschid clienţilor pentru înregistrarea operaţiunilor curente de încasări şi plăţi în numerar, transferul fondurilor între băncile clienţilor care reprezintă încasări şi plăţi, precum şi alte operaţiuni generate de acordarea şi derularea creditelor, constituirea şi retragerea depozitelor, diverse servicii prestate pentru populaţie şi agenţii economici. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar, întrucât prin el se desfăşoară întreg fluxul bancar al clientului şi permite o informare operativă asupra lichidităţii imediate a acestuia.

Contul curent începe să funcţioneze prin creditare, operaţiunea reprezentând depunerea unei sume în numerar la casieria băncii de câtre titular, transferul unui fond de la altă bancă, transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit, creditare), bonificare de dobândă etc. Contul curent funcţionează pe baza a două principii:

(a) asigurarea permanentă a disponibilităţilor, adică a soldului creditor;

(b) capacitatea juridică a titularului de a dispune de plăţi în proporţia în care activele din cont sunt libere de gaj sau alte obligaţii dispuse de autoritatea publică.

Deşi contul curent începe să funcţioneze prin creditare, ca un cont de pasiv, la sfârşitul zilei poate avea sold debitor, ca un cont de activ, ca urmare a creditelor folosite. În cursul zilei poate avea sold creditor sau debitor, contul funcţionând ca o “suveica” care asigură mai întâi folosirea fondurilor proprii şi apoi a celor împrumutate. Asemenea conturi care pot avea solduri creditoare sau debitoare se numesc bifuncţionale (cu posibilităţi de overdraft). Disponibilităţile din contul curent sunt foarte volatile şi nu pot fi folosite de bancă drept resurse de creditare, din care cauză la soldurile creditoare nu se bonifică dobândă sau dacă se acordă aceasta este foarte mică. Pentru operaţiunile efectuate în contul clientului banca percepe comisioane potrivit tarifelor anunţate. Comisioanele se pot calcula asupra rulajului creditor al contului curent sau operaţiune cu operaţiune, conform practicii băncii.

Conturile de depozit (deposit accounts). Investiţiile financiare ale clienţilor făcute la bănci cu scop de fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite bancare la termen şi se înregistrează în conturi de depozite. Contul de depozit este un cont de pasiv care se creditează cu sumele constituite ca depozite şi se debitează cu cele ieşite din cont la lichidarea depozitului. Depozitele pot fi în lei şi valută şi se constituie în baza unei convenţii scrise între bancă şi client în care se prevăd suma, perioada şi dobânda, inclusiv modalitatea de plată a acesteia. La scadenţă depozitul şi dobânda se transferă în contul curent, dacă nu există o clauză de reînnoire automată. Dobânda poate fi transferată şi lunar în contul curent, în funcţie de opţiunea clientului, dar aceasta este ceva mai mică decât dobânda transferată la scadenţă. Clientul poate renunţa la investiţia făcută şi în virtutea dreptului de proprietate poate solicita retragerea depozitului înainte de scadenţă, caz în care clientul va beneficia de tratamentul aplicat contului curent.

Resursele depozitare şi rolul lor la formarea resurselor atrase.

Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcţii ale băncii. Păstrarea disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă funcţia primordială a băncilor, caracterizată printr-o relaţie specială dintre persoanele fizice şi juridice, pe de o parte, şi bănci, pe de altă parte.

Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligaţia de ale rambursa în anumite condiţii de termen şi plată.

Depozitele au următoarele caracteristici specifice:

• Reprezintă capacitatea de exercitare a băncii, a funcţiei sale, funcţia de depozitare;

• Formează gradul de încredere a populaţiei în bancă;

• în caz de faliment al băncii, deponenţii sunt rambursaţi primii;

• Stau la baza formării relaţiei dintre bancă şi client;

• Se consideră cea mai ieftină resursă.