Resurse Financiare Publice

1. Continutul resurselor financiare publice si alocarea acestora

Intr-o economie moderna, de regula, necesarul de resurse depaseste posibilitatile de procurare a acestora. De asemenea, in timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse inregistreaza o tendinta de crestere continua.

Resursele, ca elemente ale bogatiei unei natiuni, include in structura lor, alaturi de resursele materiale, umane, informationale, valutare, si resursele financiare

Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economico-sociale intr-o anumita perioada de timp.

La nivel national, resursele financiare includ:

- resursele financiare ale autoritatilor si institutiilor publice;

- resursele financiare ale unitatilor publice si private;

- resursele financiare ale organizatiilor fara scop lucrativ;

- resursele financiare ale populatiei.

Intre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice exista un raport ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere mult mai larga.

Alaturi de resursele financiare publice, resursele financiare ale societatii include si resursele financiare private.

Structura resurselor financiare ale societatii

Datorita caracterului limitat al resurselor financiare, o problema foarte importanta a societatii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice, mixte si private).

Deciziile privind alocarea resurselor intre sectorul public si cel privat influenteaza decisiv, atat productia de bunuri publice cat si raportul dintre acestea si bunurile private.

In teoria finantelor publice, se apreciaza ca alocarea resurselor este optima atunci cand cerintele consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat si a celui public.

La un moment dat, cetatenii unei tari pot manifesta, in functie de distributia averii si veniturilor, anumite preferinte fata de procurarea bunurilor publice si a celor private, iar comportamentul acestora este pus in evidenta de curbele de indiferenta. O curba de indiferenta include, la un moment dat, punctele in care preferintele fata de sectorul public si cel privat sunt egale, respectiv indiferente.

Curbele de indiferenta evidentiaza toate combinatiile unor cosuri de bunuri si servicii produse atat de sectorul public, cat si de cel privat, fata de care o persoana este indiferenta.

Modificarea alocarilor dintre cele doua sectoare se evidentiaza prin miscarea unui punct de-a lungul curbei de indiferenta.

Astfel, o diminuare considerabila a productiei sectorului public, evidentiata de miscarea unui punct pe curba U1 din A1 in A2, genereaza o crestere redusa a productiei sectorului privat de la X1 la X2. Deplasarea unui punct din B3 in B4 semnifica o crestere importanta a sectorului privat fata de o reducere mai mica a productiei sectorului public de la Q3 la Q4.

Preferintele consumatorilor nu se vor orienta niciodata catre o structura a productiei de bunuri publice si private care sa corespunda unor puncte situate la extremele curbei de indiferenta, pentru ca acestea ar reprezenta preponderenta unuia dintre cele doua sectoare.