Resursele și Factorii de Producție

Cap 2. Resursele si factorii de productie

Obiective:

- resursele economice;

- legea raritatii resurselor;

- factorii de productie;

- munca – factor determinant în productie;

- natura – factor originar de productie;

- capitalul – factor derivat de productie.

2.1. Resursele economice

Resursele reprezinta potentialul material, natural, financiar si uman de care dispune o tara, o societate la un moment dat si care exprima posibilitatile ei de dezvoltare.

Punctul de plecare în analiza factorilor de productie îl constituie resursele economice (sau productive): ansamblul mijloacelor disponibile si susceptibile de a fi valorificate în producerea de bunuri materiale si în prestarea de servicii. Indiferent de felurile lor si de modificarea continua a acestora, resursele pot fi analizate atât ca stocuri, cât si ca fluxuri (ca existent la un moment dat si ca proces de atragere si utilizare economica a lor într-o perioada de timp). Legatura permanenta dintre cele doua stari ale resurselor se realizeaza prin însusi procesul economic, proces în care ele apar atât ca intrari în productie, cât si ca iesiri din aceasta. Productia însasi este apreciata prin soldul resurselor în perioada de referinta.

Dupa importanta lor resursele pot fi:

- primare – potentialul demografic, potentialul de resurse naturale

- derivate – formate pe baza celor primare. Sunt rezultatul folosirii si acumularii resurselor primare, ele potentând eficienta utilizarii tuturor resurselor economice. Ex: masini, utilaje, cunostinte etc.

Cea mai generala clasificare a resurselor economice consta în delimitarea lor în :

- resurse materiale: include atât resursele naturale primare cât si cele derivate: echipamente si tehnologii în fabricatie, infrastructuri economice, stocuri de materii prime

- resurse umane: stocul de învatamânt si stiinta, potentialul inovational

- resurse financiare:

- resurse informationale: date, modele, sisteme.

Privite în cadrul unei tari, resursele stoc se prezinta ca avutie nationala = totalitatea resurselor de care dispune un popor (un stat, o natiune) la un moment dat. Ea caracterizeaza starea economica a unei tari, puterea ei economica si, în ultima instanta, gradul bunastarii poporului acesteia.

Fiind un indicator sintetic de apreciere a starii tehnico-economice si culturale a unei tari, avutia nationala este o realitate vie (prin componenta sa umana, dar si prin permanentele ei modificari sub incidenta actiunii umane).

Potentialul economic al unei tari consta din ansamblul elementelor avutiei nationale intrate sau care pot fi atrase în circuitul economic.

Omenirea a progresat pe linia cautarii, cunoasterii si atragerii de noi resurse în circuitul economic. Raritatea resurselor si bunurilor privita calitativ si cantitativ reprezinta o caracteristica generala a economiei.

Legea raritatii resurselor consta în aceea ca volumul, structurile si calitatea resurselor economice si a bunurilor se modifica mai încet decât volumul, structurile si intensitatea nevoilor umane. Deci, resursele sunt relativ limitate, rare în comparatie cu nevoile.

2.2 Factorii de productie

Factorii de productie constau din potentialul de resurse economice atrase în circuitul economic. Deci, resursele economice disponibile si valorificabile, în masura în care sunt atrase si utilizate în activitatea economica, apar ca fluxuri sub forma de servicii ale factorilor de productie.

Initial, au existat doi factori. Acestia au fost denumiti factori primari (originari): munca si natura. Apoi a aparut factorul derivat traditional – capitalul.

În timp, au avut loc multiplicarea si diversificarea factorilor de productie. Astazi, este greu de spus câti factori de productie exista în societate. Oricum, indiferent cum sunt grupati si apreciati, factorii de productie contemporani (traditionali si noi) trebuie sa fie abordati si analizati în mod concret-istoric si în dinamica, sub aspectul lor cantitativ, structural si calitativ.

2.2.1. Munca – factor determinant în productie

Munca este un factor primar; originar, de productie. Adesea se afirma ca o asemenea apreciere este valabila doar pentru munca simpla, cea complexa fiind un factor derivat, respectiv un veritabil capital uman.

Munca este o activitate specific umana, fizica si/sau intelectuala prin care oamenii îsi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta, ajutându-se, în acest scop, de instrumente corespunzatoare, mobilul ei fiind asigurarea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor immediate si de perspectiva.

Munca a fost si a ramas factorul de productie activ si determinant; ea este aceea care produce factorii derivati de productie, ea antreneaza ceilalti factori, îi combina si îi utilizeaza eficient.

Premisa generala a factorului de munca este populatia, ca o conditie indispensabila a existentei societatii însasi, si al carei rol economic se concretizeaza în aceea ca este suport al factorului primordial de productie, ca reprezinta destinatarul si consumatorul virtual al rezultatelor oricarei activitati economice.

Potentialul de munca al unei natiuni se delimiteaza si se concretizeaza pe baza unei scheme care începe cu structura demografica cea mai cuprinzatoare.

Dimensiunile, structurile generale si dinamica populatiei unei tari depind de procesele demo¬grafice esentiale, generale (natalitate si mortalitate), ca si de soldul migratiei internationale, ca rezultat al raportului dintre emigrari si imigrari. Marimea absoluta a populatiei adulte (conform Constitutiei României: 16-55 de ani, în cazul persoanelor de sex feminin si 16-60 de ani în cel al barbatilor), ca si ponderea ei în totalul populatiei depind de mai multi factori demografici, sociali, educationali, politici cum sunt:

- evolutia demografica anterioara, respectiv structurile pe sexe si vârste existente;

- durata oficiala a scolarizarii obligatorii si gradul de cuprindere a tinerilor în scoli si facultati;

- reglementarile privind vârsta de pensionare;

- speranta medie de viata etc.

Dimensiunea populatiei active este influentata de o serie de factori sociali, economici, de asistenta sanitara care, direct sau indirect, stau la baza marimii si dinamicii celor inapti de munca.

Daca, din aceasta categorie de populatie, se scad persoanele care, pe baza unor decizii de familie, au hotarât sa ramâna casnice, ca si elevii, studentii si militarii în termen, se obtine populatia activa disponibila, respectiv potentialul de munca al unei tari.

Corelând reducerea duratei muncii cu sporirea consumului, se poate formula o singura concluzie: a sporit notabil rodnicia muncii. Se poate evidentiaza: