Rolul guvernării corporative în armonizarea intereselor dintre stakeholders

În cadrul fiecarei întreprinderi, în functie de modul specific de organizare si de alte particularitati, se manifesta un ansamblu de relatii specifice între diversele categorii de persoane fizice/juridice implicate direct sau indirect în afacere. În plus, fiecare persoana fizica sau juridica îndeplineste un anumit rol social, caracteristic unei anumite situatii în care se gaseste. Astfel, un salariat al unei firme se poate gasi în postura de actionar (deci de patron) la o alta; în plus, el mai poate fi clientul unei alte întreprinderi, membru al unei organizatii ecologiste etc.

În desfasurarea activitatii sale, conducerea firmei va trebui sa tina seama de conflictele ce decurg din reunirea unei multitudini de interese sub „acelasi acoperis”, deoarece pun în pericol eficienta daca nu sunt cunoscute si reglementate corespunzator. Pe acest fundal a aparut conceptul de conducere / guvernare corporativa care initial s-a dezvoltat în jurul teoriei agentiei (de agent). Aceasta teorie, elaborata de Berle si Means în 1932, presupune existenta unui conflict ce apare ca urmare a faptului ca cel care da banii si detine actiunile nu este acelasi cu cel care conduce activitatea firmei.

Actionarii îsi vor transfera puterea managerilor pe care îi mandateaza sa actioneze în numele lor, pentru a le maximiza bogatia. Cele doua parti vor semna contracte pentru a defini obligatiile fiecareia. Or, aceste contracte sunt incomplete pentru ca nu este posibil sa se prevada cu precizie ansamblul situatiilor care ar putea surveni. Managerii sunt tentati sa exploateze aceste carente contractuale pentru a-si spori utilitatea si, implicit, puterea. Astfel, în dezbaterile privind guvernarea întreprinderii, managerul ocupa locul central deoarece el este un actor important al procesului de creare a valorii si dispune de capacitatea de a influenta repartizarea bogatiei.

Managerii constituie un grup particular de „stakeholders” care, detinând puterea de gestiune, sunt în acelasi timp „judecator si parte” si trebuie sa garanteze celorlaltor persoane fizice sau juridice implicate ca bogatia va fi distribuita între ei în mod echitabil. Se poate spune ca necesitatea aparitiei guvernarii corporative a reprezentat-o necesitatea protejarii intereselor tuturor „stakeholders”.

Desi sunt numeroase încercari de definire a conceptului de conducere corporativa, o consideram ca fiind reprezentativa din perspectiva acestui curs, cea data de Banca Mondiala, deoarece face referire atât la modalitatile de punere în aplicare a conducerii corporative, cât si la domeniile care sunt influentate de aceasta.

Banca Mondiala defineste conducerea corporativa ca fiind o „combinatie de legi, regulamente si coduri de conduita adoptate în mod voluntar, care asigura companiei posibilitatea de a atrage capitalul financiar si uman necesar activitatii sale si posibilitatea de a-si desfasura activitatea în mod eficient astfel încât sa-si asigure existenta prin generarea de valoare pe termen lung pentru actionarii sai si societate în ansamblu” .

Prin intermediul guvernarii corporative se stabilesc regulile pe baza carora se vor derula raporturile dintre actionari, manageri, salariati, creditori, furnizori fara a genera discriminari. În acelasi timp se elaboreaza mecanisme prin care sunt fixate obiectivele societatii si sunt stabilite mijloacele de atingere a acestora si de monitorizare a performantei.

Mecanismele guvernarii corporative sunt relevante pentru organizatiile economice mari, în care apare o separare între proprietate si administrarea efectiva a afacerii. Societatile comerciale pe actiuni reprezinta forma specifica de organizare juridica a acestui tip de aranjament. De regula, acestea sunt listate pe piete organizate de genul burselor de valori. Pentru organizatiile economice mici, în care investitorul sau un numar mic de investitori sunt direct implicati în conducerea societatii, conducerea corporativa este relevanta doar sub anumite aspecte, cum ar fi relatiile cu salariatii, creditorii etc.

Mecanismele guvernarii corporative servesc mai multor categorii de „stakeholders”, dupa cum urmeaza: