Rolul Investițiilor în Societatea Contemporană

„Creditul reprezintă pentru economie ceea ce sângele este pentru organismul omenesc; el pune în mişcare întregul angrenaj economic, în toate ramurile productive, cu mari efecte benefice în ramurile social-culturale” (Schumpeter)

TEMA 1: ROLUL INVESTIŢIILOR ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

1.1. Conceptul de investiţie

1.2. Clasificarea investiţiilor

1.3. Rolul investiţiilor în angrenajul economic şi social

1.4. Situaţia investiţiilor şi strategia investiţională a Republicii Moldova

1.1. Conceptul de investiţie

Noţiunea de investiţie are două sfere de cuprindere:

1. sfera lărgită reprezentată prin investiţiile financiare, care constituie în esenţă, orice plasament de capital cu scopul de a obţine profit;

2. sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se cheamă investiţii de capital

Este de înţeles că prima sferă o cuprinde pe cea de-a doua.

Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care vor influenţa în cea mai mare parte viitorul, în sensul că de ele depind creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei întreprinderi, apariţia de noi capacităţi de producţie într-o ramură a economiei.

În acelaşi timp se fac importante cheltuieli de investiţii pentru dezvoltarea bazei materiale a activităţilor social-culturale, precum şi construcţia de locuinţe.

În orice economie investiţiile fac legătura dintre prezent şi viitor. Acumularea de capital fix, atât productiv, cât şi neproductiv, construirea de clădiri de locuit, şcoli, teatre, etc., asigură premisele ridicării standardului de viaţă al populaţiei.

Noţiunea de investiţii într-o accepţiune mai largă este sinonimă cu: alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai restrâns (financiar-contabil) reprezintă o cheltuială făcută pentru obţinerea de bunuri materiale şi servicii cu valoare mare şi durată de folosinţă îndelungată.

În condiţiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investiţiile reprezintă numai ceea ce se alocă pentru crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru sectorul social-cultural. Trecerea la economia de piaţă implică o schimbare a opţiunii privind noţiunea de investiţie, determinată de circulaţia capitalului pe piaţă, de lupta concurenţială, profitul aşteptat. În aceste condiţii problematica investiţiei este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile respective. Astfel investiţiile sunt înţelese ca acea parte din venit destinată formării capitalului. A investi înseamnă a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investiţie poate fi utilizarea veniturilor pentru procurarea hârtiilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni) de pe piaţa capitalurilor cu scopul final de a obţine un câştig în viitor.

Aşa cum subliniază unii specialişti, investiţiile reprezintă angajarea resurselor cu speranţa realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor sau acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor obţine alte beneficii. Aceste formulări pun în evidenţă conţinutul concret, material al investiţiilor (resurse materiale, financiare, umane) şi scopul final – beneficiul. Mijloacele băneşti alocate pentru investiţii au ca sursă economiile întreprinderilor şi cele ale populaţiei, iar destinaţia lor poate fi activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.

Noţiunii de investiţii îi este alăturată noţiunea timpului – element definitoriu al procesului investiţional. În acest sens investiţia este o cheltuială certă pentru un viitor incert, dein care reiese că investiţiei îi este inerent riscul.

Se consideră că cu cât este mai mare nivelul investiţiilor de capital într-o economie, cu atât este mai mare ritmul ei de dezvoltare.

În accepţiunea dată de ONU investiţiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe, cheltuieli pentru reparaţii capitale, cele pentru creşterea mijloacelor circulante, iar investiţiile nete cuprind cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi a celui circulant.

Sintetizând consideraţiile menţionate, definirea investiţiilor trebuie să releve faptul că:

 reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, proiect sau operaţie pentru a crea un spor de avuţie;

 scopul urmărit nu constă numai în obţinerea de bunuri şi capacităţi de producţie, ci şi a unui câştig (profit);

 reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire fondurile financiare, o parte a veniturilor şi economiilor realizate;

 există un decalaj de timp între momentul investirii şi de al obţinerii rezultatelor şi veniturilor scontate;

 sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adeseori incerte;

 pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcţionarea normală a întregului sistem economic.

1.2. Clasificarea investiţiilor

Investiţiile se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume:

A. După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat (destinaţia cheltuielilor), investiţiile se clasifică în:

1) investiţii directe sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziţionarea utilajelor, montarea acestora, executarea fundaţiilor şi a construcţiilor etc.);

2) investiţiile colaterale se materializează în lucrări care asigură utilităţile obiectivului de bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, reţele telefonice, precum şi cele îndreptate spre construirea unor obiecte destinate deservirii obiectivului de bază - magazine, locuinţe din jurul obiectivului de bază etc.);

3) investiţiile conexe sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfăşurării procesului de producţie (consolidări de terenuri, lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, etc.).

B. După destinaţia obiectivelor de investiţii:

1) Productive, care la rândul lor pot fi grupate astfel:

1.1) investiţii de expansiune – referitoare la crearea de noi capacităţi de producţie;

1.2) investiţii de menţinere – care se referă la înlocuirea, reutilarea capacităţilor de producţie existente;

1.3) investiţii de modernizare – care se fac cu scopul creării performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor la echipamentele de producţie existente;

1.4) investiţii de inovare – care au ca scop diversificarea activităţii;

2) Neproductive;

Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investiţii pe sectoare:

 Primar (ramurile extractive);

 Secundar (ramurile prelucrătoare);

 Terţiar (servicii).

C. După modul de execuţie al lucrărilor, avem investiţii executate în:

1) Antrepriză – de către unităţi specializate (подрядчик);

2) Regie – de investitor sau agentul economic declanşator, viitorul proprietar al obiectivului de investiţii. Acest mod de execuţie este recomandabil în cazul unor proiecte simple, de mică amploare şi de complexitate tehnică redusă;

3) Sistem mixt – prin conlucrarea activă a proprietarului cu antreprenorul. În general proprietarul va executa cu forţe proprii lucrări de mică amploare şi complexitate tehnică scăzută, iar antreprenorul-furnizor va avea sarcini de execuţie a lucrărilor complexe care necesită forţă de muncă de înaltă calificare.

D. După stadiul de realizare al lucrărilor:

1) Neterminate – valoarea lucrărilor realizate la obiectivul în curs de execuţie;

2) Restante – se referă la obiecte ale căror termene au fost depăşite;

3) Terminate – la care toate lucrările sunt încheiate.