Sarcini

Unitatea de învaţare nr. 1

Sarcina de lucru 1.1

1. Care sunt principalele etape de evoluţie a ştiinţei economice?

2. Ce a adus în plus fiecare etapă comparativ cu cea anterioară?

1. - Lucrarea filosofului şi istoricului Xenophon “Oikonomia” , ce analiza în principal probleme legate de administrarea gospodăriei;

- Platon şi Aristotel;

- Adam Smith elaborează lucrarea „Avuţia naţiunilor”, publicată în 1776, deşi primul tratat de economie politică aparţine francezului Antoine de Montchrestien publicat în 1615;

- o nouă etapă (marxismul) începe în 1870 şi în paralel se consolidează trei şcoli de gândire neoclasică (Viena, Lausanne şi Cambridge);

- Keynesismul după 1930 fundamentează o nouă orientare în gândirea economică, axată pe cercetări asupra echilibrelor financiare.

2. - Prin contribuţia lor Platon şi Aristotel au îmbunătăţit teoria economică care pe lângă economia casnică studiată de Xenopfon, studiază schimburile de mărfuri şi modalităţile de obţinere a bogăţiei;

- Adam Smith prin lucrarea sa a contribuit la crearea economiei ca disciplină academică modernă şi a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale pentru comerţul liber şi capitalism şi a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei şi comerţului în Europa . A introdus în economie conceptul de mâna invizibilă;

- Keynesismul fundamentează o nouă orientare în gândirea economică, axată pe cercetări asupra echilibrelor financiare.

Sarcina de lucru 1.2

1. Explicaţi diferenţa între doctrina mercantilistă şi cea fiziocrată.

2. Ce reprezintă liberalismul economic?

1. Mercantilismul avea în centrul atenţiei ideea că aurul şi argintul reprezintă principala bogăţie atât pentru individ cât şi pentru stat, pe când fiziocraţii consideră agricultura singura ramură productivă, în care se creează produs net.

Ei acordă o atenţie sporită ordinii naturale din societate, încurajează proprietatea privată, liberul schimb şi impozitul unic pe produsul net creat în agricultură.

2. Liberalismul economic consideră libertatea de acţiune a agenţilor economici ca fiind cea mai importantă coordonată economică. În optica liberală schimbul de mărfuri nu este dictat decât de raportul cerere – ofertă, valoarea fiind dată în principal de munca depusă la realizarea produselor, idei care se păstrează în prezent sub denumirea de principiul avantajului absolut (enunţat de Adam Smith) şi principiul avantajului comparativ (enunţat de David Ricardo).

Sarcina de lucru 1.3

Comentaţi următorul citat:

„Românul adevărat nu este niciodată meschin şi îşi râde de aceea dintre compatrioţii lui – cum sunt unii ardeleni – care arată deprinderi raţionale şi cuminţi în administrarea cheltuielilor lor. Ideea românului despre avere şi venit este epicuriană; scopul acestora este consumul cu toate bucuriile lui.” Mihail Manoilescu, Rostul şi destinul burgheziei româneşti, Bucureşti, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras, 1942, pp. 306-307.

Romănul neaoş, simplu, de condiţie joasă, dependent totdeauna de cei care îi pot oferi cele necesare traiului zilnic, este neîncrezător în stilul de viaţă impus de clasa conducătoare, pusă pe agoniseală, indiferent de situaţiile prin care trece ţara şi indiferentă de situaţia omului de rănd.

Concluzia la care ajunge autorul este că rentează mai bine să fii risipitor decât econom şi că debitorului i se rezervă bucurii şi surprize plăcute, care nu-l aşteaptă niciodată pe creditor.

Fără a voi să facă elogiul risipei, autorul relevează şi unele aspecte simpatice, în uşurinţa cu care se cheltuiesc banii în România:

Românul vorbeşte cu o admiraţie neeconomisită de omul care ştie să trăiască, iar băiatul de vieaţă tip specific românesc este desigur mai simpatic, mai uman şi mai nevinovat în toată fiinţa lui, decât tipul pe care francezul îl numeşte bon vivant;

Concepţia estetică a vieţii, pe plan vulgar, înseamnă a înţelege traiul ca o petrecere;

Năzuinţa spre lux şi confort este irezistibilă, nu numai în burghezie, ci chiar şi în clasa mijlocie şi în ţărănime.

De câte ori poate, românul se aruncă spre îmbrăcăminte de mătase, spre case frumos mobilate şi mai ales spre automobile.

Concluzia personală este că romănul de rând se complace în ignoranţă, este slab de înger, poate fi manipulat cu uşurinţă şi cheltuieşte mult mai mult decât câştigă, cu ajutorul diferitelor forme de creditare, făra a avea siguranţă unui loc de muncă sau a unui salariu stabil, care îi poate asigura rezolvarea la timp sau în intregime a datoriilor şi traiul de zi cu zi.

Sarcina de lucru 1.4

1. În funcţie de ce factori a fost definită ştiinţa economică de-a lungul istoriei?

2. Ce elemente cuprinde sistemul ştiinţelor economice?

1. Adepţii clasicismului considerau ştiinţa economică o ştiinţă a avuţiei sau bogăţiei, impresionaţi fiind de ideile mercantile şi fiziocrate.

Mai târziu economia devine o ştiinţă a schimburilor de mărfuri, conform concepţiei neoclasice.

În sfârşit, după marea criză economică din perioada 1929-1933, economia a început să fie definită ca fiind o ştiinţă a gestionării resurselor rare şi a alegerilor eficiente.

Astăzi este considerată de majoritatea cercetătorilor ei ca fiind o ştiinţă socială, care situează omul în centrul atenţiei dar şi relaţiile pe care acesta le stabileşte în procesul muncii.