Școli și curente de gândire economică

Epocile istorice care s-au succedat de-a lungul timpului au dat nastere, in functie de problemele specifice cu care s-au confruntat, unor perioade diferite ale istoriei gandirii economice, si anume: gandirea economica din antichitate (pana in sec. al V-lea); gandirea economica din perioada medievala (sec.V - sec. XV); gandirea economica moderna (sec.XVI – sec.XIX) si gandirea economica contemporana (sec. XX).

In functie de nivelul teoretic al ideilor economice, putem considera ca exista doua etape ale dezvoltarii gandirii economice, inegale ca durata in timp: 1) gandirea economica preclasica (pana la mijlocul sec. al XVII-lea), denumita si gandirea prestiintifica si 2) gandirea economica stiintifica sau gandirea clasica (mijlocul sec. al XVII – pana in prezent).

Referitor la perioada ce acopera dezvoltarea gandirii economice pana in sec. al XV-lea (epoca premoderna), trebuie mentionat, ca n-au existat lucrari cu caracter strict economic, ideile de aceasta natura regasindu-se in mod nesistematizat in operele autorilor vremii, urmarind mai degraba descrierea, decat analiza fenomenelor economice.

In perioada epocii antice, nu pot fi trecute cu vederea trei mari personalitati filozofice ale Greciei antice, Platon, Xenofon si Aristotel, in lucrarile carora descoperim o serie de referiri la domeniul economicului.

Platon (427-348 i.H.)

In lucrarile sale “Republica” si “Legile”, Platon abordeaza problemele ce decurg din rolul economiei in cetate, acordand magistratilor si razboinicilor dreptul comun asupra bunurilor si serviciilor, pentru a se putea dedica sarcinilor ce le revin. Viata sociala trebuie supusa regulilor justitiei, aceasta avand o valoare absoluta. Lumea vizibila, cu realitatile ei schimbatoare, nu este, dupa Platon, decat reflexul ideilor imuabile ce alcatuiesc lumea superioara. Ca atare, legile umane nu sunt decat imitarea celor ce apartin justitiei ideale, supranaturale.

Statul este descris ca un stat ideal, perfect just, care grupeaza indivizi cu meserii diferite. Cetatea ideala cuprinde trei clase sociale: cea a agricultorilor, mestesugarilor si comerciantilor, care se ingrijesc de procurarea bunurilor, cea a razboinicilor si a paznicilor care asigura apararea si ordinea interioara si cea a filosofilor sau a conducatorilor, care dirijeaza ansamblul social. Cei din urma, filosofii, sunt singurii care detin cunoasterea veritabila – episteme – si, ca posesori ai intelepciunii, pot guverna cetatea.

Cetatea perfecta se bazeaza pe patru mari virturi: intelepciunea, curajul, cumpatarea si dreptatea, ultima conferind fiecaruia locul pe care il merita in ierarhia sociala. Oamenii nu sunt egali, ei primesc aceeasi educatie pana la un moment dat, cand aptitudinile proprii ii vor selectiona. De asemenea, indivizii nu au nici un drept asupra avutiei sociale. Prima clasa sociala este cea care munceste, produce si asigura schimbul, celelalte doua fiind degrevate de orice alte obligatii pentru a se putea dedica in intregime apararii si conducerii cetatii.

In “Politica”, Platon incearca sa explice modul real de functionare al cetatii si sa identifice cauzele indepartarii fata de modelul ideal, pentru ca apoi in “Legile” sa propuna mijloacele si masurile necesare reinstalarii idealului. In realitate, sustine Platon, se intalnesc patru forme degenerate ale modelului ideal bazat pe cultul aristocratiei elitelor, care se succed istoric: guvernarea militara, oligarhia (guvernarea celor bogati), democratia (al carei viciu esential consta in acordarea unor drepturi egale tuturor membrilor cetatii, care sunt insa fatalmente in mod inegal inzestrati) si tirania.

Cetatea ideala a existat in Atena preistorica, sustine Platon. Aceasta a decazut datorita inegalitatilor economice, astfel incat, Platon propune in “Legile” o organizare economica bazata pe comunitatea bunurilor, pe propietati egale si drepturi egale acordate tuturor cetatenilor. Sunt interzise instrainarea terenurilor si practicarea imprumuturilor cu dobanda ridicata, aurul si argintul sunt rezervate doar activitatii de comert exterior, cheltuielile sunt limitate pentru a preveni excesele, impozitele trebuie sa conduca la restabilirea egalitatii, iar activitatile comerciale sunt considerate imorale.

Prin opera sa, Platon este considerat un moralist, lucrarile sale constituind punctul de plecare al filosofiei economice si sociale.