Servicii Publice

CAPITOLUL 1

MULŢIMILE DE OAMENI, RELAŢIILE PUBLICE

ŞI COMUNICAREA

1.1. Mulţimile de oameni

În sens obişnuit mulţimea desemnează o adunare de oameni, indiferent de naţionalitate, profesie, sex, orientări confesionale şi politice şi de împrejurările ce-i reunesc întamplător pe aceştea. În multe momente ale vieţii o comunitate de oameni impune comunicări şi relaţii extrem de diferite intre indivizii ce compun aglomerarea.

Din punct de vedere psihologic, expresia de mulţime de oameni are şi o altă semnificaţie datorată caracteristicilor extrem de diferite ale fiecărui individ ce compune mulţimea. Personalitatea conştientă individuală dispare, iar sentimentele şi ideile elementelor componente ale conştiinţei sunt orientate în aceeaşi direcţie. Se formează un suflet colectiv temporar, o mulţime structurată psihologic ce constituie o unică fiinţă ce se supune legii unităţii mentale a mulţimilor.

Dispariţia personalităţii conştiente şi orientarea sentimentelor şi gândurilor oamenilor într-o aceeaşi direcţie, primele trăsături ale mulţimii oamenilor pe cale de structurare, nu presupune prezenţa simultană a mai multor indivizi in acelaşi loc. Sub influenţa unor emoţii datorate unor evenimente, mulţi indivizi izolaţi pot dobândi, la un moment dat, caracteristicile unei mulţimi psihologice. Este suficient la un astfel de moment să-i reunească, pentru ca modul lor de comportare să capete aspect specific al actelor mulţimilor necontrolate .

Au existat momente în istoria popoarelor când o mână de oameni au constituit o mulţime psihologică şi tot astfel, sute de indivizi reuniţi întâmplător să nu constituie o astfel de mulţime. Odată formată, o mulţime psihologică poate căpăta anumite caracteristici generale provizorii şi determinabile, cărora li se adaugă caracteristici specifice variabile în funcţie de evenimentele care o compun şi îi pot modifica structura mentală .

Este dificil să se cunoască şi să se descrie sufletul mulţimilor, deoarece structura lor variază în funcţie de neam, de componenţa colectivităţilor, de natura şi intensitatea stimulilor la care ele sunt supuse. Oamenii au un caracter constant doar în imaginaţia scriitorilor de romane şi piese de teatru, nu şi în viaţa reală. Numai uniformitatea mediilor poate creea aparent uniformitatera caracterelor. Este uşor de constatat că omul izolat este mult diferit de omul mulţimii, dar cauzele diferenţelor nu sunt uşor de descoperit. ”Actele conştiente ale oamenilor provin dintr-un substrat inconştient alcătuit mai ales din influenţe ereditare. Acest substrat cuprinde nenumărate sentimente ancestrale, care constituie sufletul neamului. Majoritatea actelor noastre de fiecare zi sunt efectele unor mobiluri ascunse care ne scapă”1.

Prin activităţile rezultate în urma educaţiei şi muncii, mai ales ale unei eredităţi, oamenii se deosebesc intre ei. Oamenii diferiţi ca inteligenţă au de multe ori pasiuni, instincte şi sentimente identice. În tot ce ţine de sentiment, morală, politică, religie, cei mai de seamă oameni nu deăpăşesc, în cele mai multe cazuri, nivelul oamenilor obişnuiţi. Între un profesor deosebit şi îngrijitorul din curtea sa poate exista o prăpastie intelectuală dar din punctul de vedere al caracterului şi al credinţelor diferenţa poate fi foarte mică. Aceste însuşiri generale ale caracterului, dirijate de inconştient şi posedate de majoritatea oamenilor normali sunt cele care, în cazul mulţimilor, se pun în comun. În sufletul colectiv atitudinile intelectuale ale oamenilor dispar şi în consecinţă individualitatea lor se şterge. Diversitatea se apropie de unitate şi însuşirile inconştiente domină. Această apropiere explică dece mulţimile nu pot îndeplini acte care reclamă o inteligenţă superioară.

Hotărârile de interes general luate de o adunare de oameni cu pregătiri meritorii, dar de specialităţi diverse, nu sunt mult superioare hotărârilor pe care le-ar lua o adunare de oameni, fără pregătire generală, deoarece aceştea nu pot să pună laolaltă acele însuşiri slabe pe care le posedă toţi oamenii. „Mulţimile nu cumulează inteligenţa, ci mediocritatea. Nu are toată lumea inteligenţa lui Voltaire. Fireşte că Voltaire e mai inteligent ca toată lumea, dacă prin-toată lumea-înţelegem mulţimea”.2

Catacteristicile specifice ale mulţimilor sunt date de mai multe cauze, cum sunt:

- Omul în sine, ca individ într-o mulţime, capătă de multe ori sentimentul unei puteri de neînvins, care nu cedează uşor, fiind parcă convins că mulţimea fiind anonimă şi deci, lipsită de răspundere, nu are sentimentul responsabilităţii care produce reţineri în omul luat individual.

- A doua cauză este atitudinea aprobatorie molipsitoare în care omul luat singular îşi jertfeşte cu mare uşurinţă interesul personal în favoarea celui