Servicii Publice Locale

III. Serviciile publice din administraţia locală

Administraţia publică locală din România este reglementată, în principal, de Constituţie şi de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. În plan secund, există multe alte reglementări care completează sau detaliază cadrul legal în care se desfăşoară activitatea autorităţilor locale. Dintre acestea putem aminti:

• Legea Bugetului de Stat;

• Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice;

• Legea nr. 72/1996 a finanţelor publice;

• Legea nr. 189/1998 a finanţelor publice locale;

• Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;

• Legea nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală;

• Legea nr. 50/1991 (republicată) privind regimul construcţiilor;

• Legea nr. 1937/1995 a protecţiei mediului etc.

Acestor legi li se adaugă ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministerelor ce vizează direct sau indirect activitatea autorităţilor administrative locale. În plus, pentru aplicarea prevederilor legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de Guvern, autorităţile locale elaborează şi emit propriile acte administrative care pot fi hotărâri ale primarului sau dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean.

Potrivit reglementărilor Legii nr. 215/2001, autorităţile administraţiei publice locale sunt:

o Consiliul local – autoritate deliberativă autonomă (care adoptă hotărâri), care funcţionează în comună, oraş sau municipiu şi are rolul de a soluţiona problemele de interes local, dispunând de autonomie în ceea ce priveşte rezolvarea treburilor publice ale comunităţii;

o Primarul – autoritatea executivă autonomă la nivelul comunei, oraşului sau municipiului, care are rolul de a acţiona în vederea satisfacerii cerinţelor şi nevoilor membrilor comunităţii de către care a fost ales şi, în plus, acţionează ca reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar, municipiile reşedinţă de judeţ şi sectoarele municipiului Bucureşti au câte un primar şi un viceprimar, iar municipiul Bucureşti are un primar şi doi viceprimari. Primarul participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local.

o Consiliul judeţean – autoritate a administraţiei publice judeţene, are rolul de a coordona activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti şi este condus de un preşedinte;

o Comisia judeţeană consultativă – se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti şi este formată din:

• prefect şi preşedintele consiliului judeţean;

• subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean;

• secretarul general al prefecturii şi secretarul general al judeţului;

• primarul municipiului reşedinţă de judeţ, respectiv primarul general, viceprimarii şi secretarul general al municipiului Bucureşti;

• primarii oraşelor şi comunelor din judeţ, respectiv primarii sectoarelor municipiului Bucureşti;

• şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul judeţului sau al municipiului Bucureşti;

• şefii compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

• conducătorii regiilor autonome de interes judeţean, ai sucursalelor regiilor autonome de interes naţional şi ai societăţilor naţionale din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti, precum şi conducătorii altor structuri organizate în judeţ sau în municipiul Bucureşti.

Comisia judeţeană consultativă face legătura între administraţia locală numită (de către puterea centrală) şi cea autonomă (aleasă de către colectivităţile locale). Comisia consultativă dezbate şi îşi însuşeşte prin consens programul anual orientativ de dezvoltare economică şi socială al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza Programului de guvernare acceptat de Parlament. Acest program se comunică serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, filialelor din judeţ ale regiilor autonome sau ale societăţilor naţionale, regiilor autonome de interes local şi societăţilor comerciale şi serviciilor publice de interes local interesate, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene.

1. Principii de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale

În Legea 215/2001 sunt formulate principiile pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ - teritoriale din România, şi anume:

1. Principiul autonomiei locale. Conform art. 3, alin 1 „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice”. Acest drept se exercită de către consiliile locale şi primari, precum şi de către consiliile judeţene, acestea fiind autorităţi ale administraţiei publice locale. Trebuie spus că autonomia locală este administrativă şi financiară şi ea se exercită pe baza şi în limitele prevăzute de către lege. Ea priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele, atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului.

Autonomia locală este determinată de o serie de factori cum sunt: tradiţia istorică, cadrul geografic, resursele economice, gradul de pregătire civică sau politică, nivelul atins de reglementările naţionale şi internaţionale.

În prezent, problemelor autonomiei locale li se acordă o importanţă sporită în scopul menţinerii păcii şi stabilităţii politice, asociindu-li-se în acelaşi timp şi rezolvarea problemelor etnice, culturale sau lingvistice.

2. Principiul descentralizării serviciilor publice. Este un principiu esenţial al autonomiei locale şi constă în organizarea, funcţionarea, controlul şi desfiinţarea serviciilor publice de către autorităţile administraţiei locale.

Principiul descentralizării prezintă două forme:

a) descentralizarea teritorială;

b) descentralizarea tehnică.

Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor autorităţi locale alese care deţin competenţă materială generală şi a unor interese comune ale locuitorilor dintr-o zonă geografică, interese care determină probleme locale din diferite domenii de activitate. Concentrarea cetăţenilor în jurul unor interese este superficială într-o aglomerare urbană sau la nivel de regiune şi mai puternică într-o localitate rurală. Descentralizarea teritorială răspunde unor aspiraţii politice, este o repartizare de afaceri administrativă impusă de diversitatea politică şi socială a ţărilor asupra teritoriului.

Descentralizarea tehnică presupune prestarea unor servicii publice din masa serviciilor centralizate de către persoane morale de drept public numite stabilimente publice locale. Descentralizarea tehnică corespunde unei repartizări echilibrate a funcţiilor între diferite ramuri industriale. Descentralizarea este apreciată ca fiind o problemă de natură administrativă, spre deosebire de federalism care este de natură politică. Descentralizarea nu poate fi realizată fără control din partea statului, denumit control de putere, exercitat în unele ţări (Marea Britanie) de către judecători, iar în altele de funcţionari sau autorităţi ale administraţiei de stat.

3. Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale.

Consiliile locale şi judeţene, precum şi primarii şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Viceprimarii, preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean se aleg prin vot indirect.

Consiliile locale şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă, iar primarii comunelor şi oraşelor se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului universal. Totodată, pentru a fi ales consilier sau primar, candidatul trebuie să respecte anumite condiţii de eligibilitate:

• calitatea de alegător – cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani (inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor);

• dreptul de a fi ales – cetăţenii români cu drept de vot, care au împlinit vârsta de cel puţin 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice;

• domiciliul în ţară, pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale pentru care candidează.