Sisteme Economice Comparate

1. Teoria generala a sistemelor. Legea antreprenorială

Demersul sistemic, sau holistic, reprezintă o abordare, chiar o nouă paradigma ştiinţifică, ce tinde sa depaşească vechile specializari in favoarea intregului, a unităţii. Vocaţia sa nu este să creeze noi specializări inguste, să parceleze câmpul cunoaşterii, ci sa creeze şi sa disemineze cultura, sa invete oamenii să gândeasca. Obiectivul său este omul deplin, miraculos şi misterul sau. Aici nu se produc „materii", ci spiritualitate.

Oricit de mare ar fi orgoliul specialiştilor, ei nu pot vedea dincolo de peştera in care s-au autoclaustrat, de ingustimea propriei specializări, devenind ceea ce Malraux numea „intelectuali lipsiţi de cultură". Exista un mit al „bunului specialist", care face sa nu fii vazut cu ochi buni dacă te aventurezi spre un nivel de cultura generala ceva mai ridicat, devii suspect şi chiar periculos. Spre onoarea lui şi Hayek a fost acuzat de amatorism si diletantism dupa succesul de public al Drumului către servitute. Scrisul bun si deschiderea culturala sunt semne de neseriozitate ştiinţifică pentru universitari cu pretenţii bovarice de specialişti.

Cum arata H.-R. Patapievici, preluând un avertisment mai vechi al lui Jacob Burckhardt, „progresul stiinţific a fost adesea întârziat de o forma de obtuzitate, cultivata cu aroganţă „de spiritele academice si de profesori (die Akademici und Professoren): este vorba despre retragerea trufaşă în specializarea cea mai îngusta profesional, adica mai mărginită intelec-tual si aruncarea discreditului social asupra interesului diletant, adica indragostit de cultura, in general" (Discernamintul modernizarii).

Dogmele academice nu slujesc adevaratul spirit ştiinţific, acesta fiind derurnat spre un utilitarism şi un pragmatism de faţadă. De aceea avem nevoie de o noua paradigma universalista, care sa ofere o viziune unificatoare a ştiinţei, religiei şi filosoflei, capabila sa produca necesara reconciliere dintre minte si inima, innoind in intregime sensul şi perspectivele vietii umane, o viziune la care omul poate accede printr-o profunda cautare interioara a sursei unice de conştiinta-materie-energie, trecind printr-o completa metamorfoza a ştiintei. O paradigma care sa insiste asupra unitatii cunoaşterii, dincolo de multiplicitatea aparenta, asupra succesiunii infinite a universurilor,intr-un proces de evoluţie progresiva a conştiintei, o intelegere capabila să vindece rupturile istoriei şi sa trezeasca in oameni conştienta sensului aventurii lor planetare, intr-o perioada ce ameninta sa devina dramatica.

Cerurile şi pamântul sunt guvernate de aceeaşi lege suprema. Știinta intuieşte şi cauta aceasta legitate guvernatoare şi ordonatoare, cu mijloacele sale, desigur. Astfel, fizicienii incearca sa dezvolte „teoria marii unificari" a celor patru forţe fundamentale ale Universului n-dimensional. In sinteza antiprobabilistică a lui Ilva Prigogine realitatea intreaga este continuu aceeaşi, ca un steady-state, esenta ei intimă fiind unitatea. Există un ce comun in toţi şi in toate, suflu divin ce contine elevarea suprema.

Pornind de la aceste aserţiuni, doctrinele morale sociale, politic si economice pot fi perfect ordonate functie de un principiu uniform, pregatind astfel calea pentru o interpretare coerenta si logica a evolutiei gândirii umane. Citeva concepte-cheie pot da consistenţă şi claritate acestui principiu: cel de negantropie, opus entropiei, cel de sinarhie, opus anarhiei, cel de sincronie, opus diacroniei, şi cel de sinergie, ca asociere de elemente pentru atingerea aceluiasi scop sau indeplinirea aceleiasi functiuni.

Sunt concepte abstracte, metaştiinţifice, ce înlatura principiul cauzalitatii din explicarea relaţiior, caci cauza si efectul reprezinta, fundamental, acelaşi lucru, principiul rationalitaţii s logica sa mecanicista si propunând un raţionament intuitionist, organicist, care sa permita o sesizare directa şi deplina a realitatii, a unitaţi sale organice, o abordare sistemica, holistică a tuturor aspectelor sale structurale, a obiectivelor sale structurale, supraindividuale şi a relaţiilor dintre parti şi ansamblu.

Marile probleme ale timpului nostru sunt semne ale unei aceleiaşi crize fundamentale, care provine dintr-o viziune depasita despre lume a foarte modernelor noastre institutii. Se impune, aşadar, o noua viziune asupra realitatii, care ar putea fi caracterizata prin cuvinte ca: organic, holistic, sistemic. Traim astazi un moment de fractura, o necesara schimbare de paradigma şi aceasta nu doar in interiorul stiintei, ci in viata noastra intreaga. Revine un principiu uitat, atotcuprinzator care, prin insasi natura sa, poate sa ne ofere o perspectiva sinoptica, multiforma si multidimensională a existenţei.

Putem oare cuprinde cu mintea noastra întreaga realitate Poate ca nu, dar - in tot cazul - trebuie sa încercăm sa o mai privim ca fiind constituita din bucăţi sau fragmente din diviziuni folositoare sau convenabilie si să încercăm să o înţelegem in termeni de flux universal de evenimente şi procese, de sisteme de elemente in interacţiune reciproca.

Toate pleaca din Unu, multiplicându-se fară sa-şi piardă esenta; toate se intorc către Unu. Toate dualitatile şi opozitiile nu sunt disjuncte, ci polare. Aceste adevarari pot suna straniu fata de modul conventional de a gândi, care e cu totul dualist şi ai cărui sclavi am devenit cu totii in acest univers de simturi şi silogisme. Noul mod de a gândi nu se bazeaza pe „logică", nici pe ordonarea dualista a ideilor, aşa cum ne-am deprins aproape traditional sa ni se picure in minte, umplându-ne de un soi de angoasă spirituală greu de înlaturat. Gândirea moderna, care ne-a smuls din tihna unitatii, nu ne mai satisface. Căutăm un cer nou şi un pământ nou, in care sufletul sa fie iaraşi liniştit şi binecuvintat, un tarâm al fagaduinţei în care Dumnezeu şi cu mine suntem unul, in care devenim cu toţii fii ai luminii, adăpându-ne din pacea unitatii absolute.

Noua ştiinţă transcende logica şi depăşeşte tirania unei greşite reprezentări a ideilor; ea ne ajuta sa privim lucrurile dintr-o noua perspectivă şi ne îmbie la o noua cercetare, menindu-ne unui timp covirşit de speranţa veşniciei, a clipei eterne ascunse in inima noastra şi a unui spatiu care strigă după infinit.