Extras din document
I. Societățile comerciale1
I1. Aspecte generale
În vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor legii nr.
31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Societatea comercială poate fi definită drept o persoană juridică constituită de către o grupare de persoane, pe baza unui contract de societate, în care asociații înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor activități cu scop lucrativ, în scopul realizării și împărțirii beneficiilor rezultate.
Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române. Societățile comerciale se vor constitui în una dintre următoarele forme:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandita simplă;
c) societate pe acțiuni;
d) societate în comandita pe acțiuni;
e) societate cu răspundere limitată.
III. 2. 2. Constituirea societăților comerciale
III. 2. 2. 1. ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETĂȚII
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate și statut.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui și prin actul de voință al unei singure persoane. În acest caz se întocmește numai statutul. Contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
1 Trimiterile la articole și aliniate au în vedere textele Legii nr. 31/1990. De asemenea, abordarea societăților comerciale se face cu respectarea prevederilor Legii 31/1990 modificată și completată.
Denumirea de act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât și contractul de societate și/sau statutul societății. Actul constitutiv se semnează de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil (Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2011, forma autentică a actului constitutiv era obligatorie când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren);
- se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
- societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.
Actul constitutiv dobândește dată certă și prin depunerea la oficiul registrului comerțului. Semnatarii actului constitutiv, precum și persoanele care au un rol determinant în
constituirea societății sunt considerați fondatori.
Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sau pentru cele prevăzute de Legea 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.
Actul constitutiv al societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde:
a) datele de identificare a asociaților; la societatea în comandită simplă se vor arăta și asociații comanditați;
b) forma, denumirea și sediul social;
c) obiectul de activitate al societății, cu precizarea domeniului și a activității principale;
d) capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării. La societățile cu răspundere limitată se vor preciza numărul și valoarea nominală a părților sociale, precum și numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
e) asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
e1) în cazul societăților cu răspundere limitată, dacă sunt numiți cenzori sau auditor
financiar, datele de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale primului auditor financiar;
f) partea fiecărui asociat la beneficii și la pierderi;
g) sediile secundare - sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică -, atunci când se înființează o dată cu societatea, sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare;
h) durata societății;
i) modul de dizolvare și de lichidare a societății.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Societatile comerciale.docx