Sociologie

l.1. Începuturile sociologiei. De la cunoasterea presociologica la cunoasterea sociologica.

Stiinta este conceputa ca ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, om, gândire, societate pentru asigurarea dezvoltarii materiale si spirituale, apararea si dezvoltarea fiintei umane, transformarea relatiilor omului cu mediul sau existential si asigura descoperirea si studierea legilor obiective care guverneaza faptele, fenomenele, procesele, urmarind dezvoltarea lor cât si perspectiva devenirii acestora. Constituirea unei stiinte nu este un act volitional ci este un proces îndelungat de profunde reflectii delimitând obiectul, conceptele si legile proprii prin care se defineste de alte sisteme stiintifice.

Sociologia- ca stiinta- se constituie atunci când conditiile obiective, sociale si cele cognitive, subiective devin favorabile delimitarii propriului obiect de studiu, conceptelor proprii prin care se surprinde si se investigheaza realitatea, legi si metodologii proprii. Favorabil acestui proces de constituire a unui nou ansamblu sistematic de cunostinte, respectiv constituirii sociologiei, este mijlocul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX, când în plan existential avem de a face cu profunde modificari cum ar fi: o noua realitate obiectiva, o noua forma de organizare a societatii, societatea capitalista, industriala în cadrul careia omul îsi redefineste existenta; aparitia unei crize în sistemul cunoasterii, în sensul ca stiintele care abordau în mod implicit problematica societatii si a omului nu satisfaceau nevoia cunoasterii; o noua nevoie de clasificare a sistemului de gândire, a stiintelor sistem care nu acoperea nevoile investigatiei prin zestrea conceptelor si metodologiilor pe care le detineau etc.

Se manifesta tot mai stringent nevoia de o noua stiinta capabila sa cuprinda si sa analizeze societatea ca ansamblu, societatea ca tot, ca sistem în structuralitatea sa, obiectiv fata de care gândirea umana nu putea sa nu intervina. Sociologia nu apare pe un teren arid, în care problemele omului si ale societatii sa nu fi fost abordate. Însa abordarea acestor probleme era de natura implicita, adica inclusa în alte domenii de gândire – filozofie, istorie, geografie etc. ca ceva însumat si fara o abordare de continut. Aceasta înseamna ca în constituirea sociologiei ca stiinta se parcurg mai multe etape: presociologica, de constituire si fundamentare, de dezvoltare.

1.1.1.Presociologica, sau etapa cunoasterii spontane priveste faptul mai întâi ca omul îsi punea întrebari cu privire la sine, la societate, la viata si existenta sau la grupurile umane. Raspunsurile pe care si le dadea erau doar rezultatul experientei individuale/colective, în baza simtului comun care constituia sursa dezvoltarii cunoasterii. Asemenea idei nu puteau fi demonstrate sistematic si nu li se cunosteau baza lor de determinare; erau sisteme de gândire neconvingatoare, pasionale, servind unor scopuri si interese pentru a crea anumite conceptii, mentalitati, atitudini si comportamente la oamenii acelor vremuri; este un sistem iluzoriu, de amagire si înselare, dupa cum este limitat pentru ca se circumscrie la mediul propriu de existenta; este un sistem contradictoriu, oscilant pentru ca omul se misca între sentimentul fatalitatii, a absolutului dat si libertatea de întelegere si actiune.

Primele tentative de abordare a problemelor omului si societatii, primele încercari de cunoastere, a fenomenelor, faptelor si proceselor sociale se întâlnesc în gândirea mitica si filosofica antica. Astfel, Hesiod ( sfârsitul sec.VIII si începutul sec. VII î.e.n.),în poemul „Theogonia” chiar daca este o conceptie cosmologica, gânditorul face o abordare a moravurilor si starii de fapt a lucrurilor vremii; dezvaluie prin trecut prezentul pe care-l justifica ca fiind prezentul explicat prin domnia zeului, respectiv a lui Zeus; faptele vrednice sunt doar cele care au stabilitatea si puterea lui Zeus. Esteticianul român, Tudor Vianu referindu-se la acest aspect arata ca domnia lui Zeus este domnia legii fizice, a organizarii raporturilor omului cu societatea, dupa principiile întelepciunii. Iata cum Theogonia devine Sociogonie fiind prima forma a gândirii care s-a ocupat de societate si originile ei.

Filosoful grec Democrit (460-370 î.e.n.) depaseste explicarea mitica printr-o gândire rationala. Este cunoscuta conceptia lui atomista, pe baza careia sustine ca societatea urmeaza devenirea sa prin trecerea de la forme inferioare la forme superioare prin actiunile omului, adica prin actiuni materiale; fortele motrice ale devenirii istorice, sustine Democrit, este nevoia omului de a cunoaste, de a actiona si de a se organiza. În aceleasi coordonate se înscrie si Tucidide (460- 396 î.e.n.) istoric atenian, care înlocuieste mitul, ca forma de explicare fabuloasa a lumii, cu metoda deductiei inverse prin care se apreciaza perioadele istorice dupa vestigiile trecutului, vestigii care la timpul lor au constituit valorile vremii. El introduce metoda critica de descoperire a adevarului si verificare a faptelor sociale; ia în analiza faptele arhiologice si antropologice evidentiind cauzele si valoarea lor. Herodot (484-425 î.e.n.) parintele istoriei, a reunit într-un tot documentele referitoare la societate si om, la viata sociala a popoarelor din Imperiul roman descriind ca nimeni altul lupta dintre greci si barbari.

Pe un alt plan al gândirii filosofice întâlnim conceptiile lui Platon (427- 347 î.e.n.), expuse în „Dialoguri” precum „Banchetul”, „Fedon”, „Statul” etc. Conceptia lui sociala este expusa în „Statul” si în „Republica”. Identificând statul cu societatea Platon concepe statul ca fiind structurat în trei clase: filosofii- care îndeplinesc functii de conducatori în stat; gardienii- aparatorii statului; agricultorii si meseriasii- cu obligatia ca prin munca lor sa întretina întreaga societate. Lucrarea „Republica” este o constructie ideatica, utopica de maniera deductiva, ca miscare a gândirii în planul conceptelor unde concluzia decurge din premise, este o utopie sociala pe care încearca sa construiasca o societate concreta, de tipul Cetatii. Meritoriu este ca Platon aduce si alte idei în analiza cetatii: face analiza societatii prin teorii organiciste, identificând societatea cu un organism biologic viu; evidentiaza relatiile economice si diviziunea muncii sociale; invoca constiinta sociala/constiinta colectiva ca ansamblu al constiintelor individuale; dezvolta problematica elitelor, singurele structuri care trebuie sa guverneze societatea; vede dezvoltarea istorica a societatii umane pe baza principiului istorismului, respectiv, a evolutionismului; concepe societatea umana ca un tot unitar, ca ansamblu structurat.