Subiecte Rezolvate Microeconomie Anul1 CIG

Lista subiectelor de examen (tematica)

1. Nevoi (trebuinte) umane. Definitie, clasificare, caracteristici (manual, vol. I, p. 13-17)

Definirea nevoilor:

În sens economic, nevoile umane reprezintă cerinţe materiale şi spirituale, de bunuri şi servicii, de mediu ecologic etc. ale vieţii şi activităţii oamenilor.

În sens general, este vorba de:

- nevoi de consum ale populaţiei (alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, transport, instruire, cultură etc.);

- nevoi de producţie, prin a căror acoperire se asigură producerea bunurilor şi serviciilor respective necesare oamenilor.

Clasificarea nevoilor (trebuintelor):

Ţinând seama de caracterul tridimensional al omului:

a) nevoi naturale sau fiziologice;

b) nevoi sociale

c) nevoi raţionale

Din punct de vedere al rolului lor în existenţa şi dezvoltarea oamenilor:

a) primare (fundamentale sau de bază);

b) nevoi superioare (complexe sau elevate)

Caracteristicile nevoilor:

a) Nevoile au caracter dynamic;

b) Nevoile sunt regenerabile;

c) Nevoile au caracter complementar

d) Nevoile sunt concurente

2. Resurse economice. Definitie, clasificare (manual, vol. I, p. 17-18)

Definirea resurselor economice:

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru producerea de bunuri materiale şi servicii destinate satisfacerii nevoilor.

Clasificarea resurselor economice:

a) resursele umane;

b) resursele materiale

Din punct de vedere al duratei folosirii sau al rezervelor disponibile:

a) neregenerabile sau epuizabile ;

b) regenerabile

Din punct de vedere al posibilităţilor de recuperare sau de reutilizare în procesele de producţie şi de consum:

- recuperabile,

- parţial recuperabile,

- nerecuperabile.

3. Raritatea si alegerea. Costul de oportunitate (al alegerii). Curba posibilitatilor de productie (manual, vol. I, p. 18-20)

Raritatea resurselor exprimă limitele resurselor, insuficienţa lor în raport cu nevoile. Orice alegere înseamnă, în acelaşi timp, renunţarea la alte şanse potenţiale sau sacrificarea acestora.

Costul de oportunitate al unei alegeri reprezinta costul celei mai bune alternative sacrificate, atunci când se face o alegere între mai multe variante posibile.

Curba (frontiera) posibilitatilor de productie reflecta toate combinatiile posibile de producere a doua bunuri prin folosirea integrala si eficienta a resurselor disponibile la un

moment dat. Miscarea de la un punct la altul pe aceasta frontiera arata o modificare în

cantitatile de bunuri produse care necesita o realocare a resurselor.

4. Activitatea economica si structurile acesteia (manual, vol. I, p. 20-23)

- Definire

Activitatea economică este o componentă fundamentală a acţiunii umane, în cadrul căreia, prin alocarea şi folosirea resurselor economice, au loc procese de producţie, de circulaţie, de distribuţie şi consum de bunuri materiale şi servicii, în vederea satisfacerii trebuinţelor.

Structura activităţii economice cuprinde următoarele componente sau acte fundamentale:

- producţia, în cadrul careia, prin combinarea factorilor, oamenii produc bunuri materiale si servicii;

- circulaţia, ce asigura trecerea bunurilor economice de la producator la consumator;

- distribuţia, ce asigura repartitia bunurilor si serviciilor pe destinatiile lor (satisfacerea nevoilor de consum sau de productie);

- consumul, folosirea bunurilor si serviciilor pentru satisfacerea nevoilor.

Alte structuri ale activităţii economice:

– Structuri verticale:

a) microeconomia – activitatea economică la nivelul unităţii economice, firmei sau întreprinderii;

b) mezoeconomia – activitatea la nivel de ramură economică şi zonă economică;

c) macroeconomia – activitatea economică la nivelul economiei naţionale; ansamblul formelor de economie din cadrul unei ţări, aflate în unitate şi interdependenţă între întreprinderi, ramuri, zone

teritoriale;

d) mondoeconomia sau economia mondială – ansamblul economiilor naţionale în interdependenţa lor.

– Structura tehnologică a economiei naţionale

– Structura de ramură a economiei naţionale

5. Stiinta economica. Privire istorica (manual, vol. I, p. 23-26)

În plan istoric vorbind, termenul de economie vine de la două cuvinte greceşti: oikos, care înseamnă casă, gospodărie, şi nomos, care înseamnă ordine, principiu, lege.

- Grecia antică: Xenofon, Platon şi Aristotel.

- în Antichitate: Aristotel (384-322 î.e.n.) a scris “Politica şi Etica nicomachică”; el abordează probleme ca: natura schimbului, diviziunea posesiunii lucrurilor, banii – produs al schimbului, marfa, preţul – ca manifestare a valorii de schimb etc.

La începutul epocii moderne apare Mercantilismul (curent de gandire) (secolele XV-XVII) ce are ca obiect de cercetare circulaţia mărfurilor. Reprezentantii mercantilismului :

- Antoine de Montchretične – a scris “Traité d’économie politique”, publicată în anul 1615;

- William Petty (1623-1687) a scris “Aritmetica politică”, “Câte ceva despre bani” etc. El susţine că pământul este mama bogăţiei, iar munca, tatăl acesteia.

In secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, are loc constituirea ştiinţei economice. Apare Fiziocratismul (secolul XVIII) (curent de gandire) in Franta. Reprezentanti:

- Fr. Quesnay, A.R.J.-Turgot, V.R. Mirabeau care susţin că munca din agricultură este singura producătoare de venit;

- Fr. Quesnay publică lucrarea “Tabloul economic” (în 1758) unde explica probleme ale reproducţiei de ansamblu, ale macroeconomiei;

- A.R.J. Turgot publică, în 1766, lucrarea “Reflecţii asupra formării şi distribuirii bogăţiilor”.

Şcoala clasică engleză. Acesti reprezentanti sustin teoria valoare-munca:

- Adam Smith (1723-1790), autorul lucrării “Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei” (1776);

- David Ricardo (1772-1823), care elaborează lucrarea “Principiile economiei politice şi impunerii” (1817);

- T. Robert Malthus (1766-1834);

- John Stuart Mill (1806-1873)

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea:

- Karl Marx (1818-1883) discipol al lui David Ricardo, a scris lucrarea “Capitalul”’

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea intalnim 3 scoli:

- Şcoala de la Viena – reprezentata de Von Wieser;

- Şcoala de la Lausanne – reprezentata de Leon Walras şi Vilfredo Pareto;

- Şcoala de la Cambridge – reprezentata de Alfred Marshall.

În perioada contemporană, din 1930 şi până în present are loc trecerea de la nivelul microeconomic la nivelul macroeconomic de analiză. Reprezentanti:

- John Maynard Keynes (1883-1946), “Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” (1936).