Suport Curs Audit Intern

(1) GENEZA AUDITULUI INTERN

Organizatiile, indiferent de statut si de scopul pentru care sunt constituite si conduse,

sunt, prin excelenta, sisteme deschise. Orice entitate – agent economic, institutie publica sau alta

întreprindere în sens de actiune lucrativa în mediu organizat – se regaseste ca o componenta a

altor sisteme cu grad de agregare ridicat cu care conlucreaza în domenii variate1. Încadrarea întrun

anumit sistem din postura de componenta, alaturi de elemente similare, determinanta pentru

dezvoltarea caracteristicii de adaptivitate organica, nu se limiteaza la o abordare procesuala

potrivit careia utilizarea resurselor conduce la transformarea elementelor de intrare în elemente

de iesire. Intrarile si iesirile delimiteaza, prin specificitatea lor, o entitate de alte entitati. Dar toate

acestea depind decisiv si sunt determinate de un puternic mediu relational în care cei ce se afla la

interfata cu entitatea – investitori prezenti si potentiali, creditori financiari si comerciali, clienti si,

din ce în ce mai mult, public – au capacitatea, motivata, de a conditiona si chiar directiona

activitatea si comportamentul acesteia. Iar actiunile lor sunt definite prin raportare la cunostintele

disponibile si acumulate despre entitatea în cauza.

Pe de alta parte, evolutia unei organizatii, catre succes sau esec – economic,

comercial, grad de adecvare a raspunsului la cerintele comunitatilor si ale cetatenilor – se afla

într-o relatie de cauzalitate directa cu actul decizional al celor cu responsabilitati formal

desemnate în acest sens. Calitatea deciziilor, concretizare a actului managerial, tine de o serie de

criterii obiective, cum ar fi oportunitatea, stabilirea corecta a autoritatii, formularea

corespunzatoare, însa presupune în mod necesar o fundamentare stiintifica asigurata, alaturi de un

instrumentar decizional adecvat, de un fond, un material informational relevant.

Din ambele perspective, apare necesitatea producerii si disponibilizarii de date

constitutive pentru ceea ce reprezinta o entitate la un moment dat si potentialul acesteia.

Înregistrarea, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara,

performanta financiara si fluxurile de trezorerie sunt asigurate, potrivit cadrului legal aplicabil2,

prin intermediul contabilitatii, ca activitate specializata în masurarea, evaluarea, cunoasterea,

gestionarea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor

obtinute. Intersectarea informatiei contabile cu utilizatorii externi impune normalizarea

producerii si difuzarii acesteia, astfel încât elemente, situatii, evenimente si tranzactii similare sa

fie reflectate în acelasi mod indiferent de unitatea raportoare. În avalul procesului contabil de

1 Ion Verboncu – Manageri & management – Editura Economica, 2000, p.83

2 în România, Legea contabilitatii, nr.82/1991 republicata 2008 (M.O.Partea I nr.454/18.06.2008)

pagina 3 din 56

producere si utilizare a informatiilor, normalizarea apare ca un sistem, ansamblu procedural de

ratificare, atestare a situatiilor financiare de catre profesionisti acreditati si recunoscuti.

Exprimarea unei opinii legata de întocmirea situatiilor financiare sub toate aspectele

semnificative, în conformitate cu un cadru aplicabil de raportare financiara este privita drept

obiectiv al auditului financiar. Opinia enuntata de un auditor profesionist are rolul de a spori

gradul de încredere al destinatarilor asertiunilor si datelor din situatiile financiare si, pe cale de

consecinta, contribuie la protejarea intereselor utilizatorilor detinute sau potential detinute în

entitatea raportoare. Ea reprezinta, totodata, un reper important atât pentru autoritati (care au

dreptul si obligatia de a dispune masuri sanctionatorii în cazul neconformitatilor), cât si pentru

partenerii de afaceri (care folosesc prisma astfel conturata pentru aprecierea credibilitatii entitatii)

si, în final, are un rol decisiv în pozitionarea entitatii în segmentul de piata specific si privitor la

accesul la sursele de finantare. Verificarea conturilor si a bilanturilor contabile si certificarea

situatiilor financiare anuale obliga la o fundamentare sustinuta prin lucrari pregatitoare de

specialitate, gen inventarierea patrimoniului, inspectia conturilor, verificarea soldurilor, sondaje,

toate fiind elemente de cost deloc neglijabile. Necesitatea reducerii cheltuielilor ocazionate de

derularea auditurilor financiare, audituri externe, de terta parte, a determinat întreprinderile, asa

cum releva lucrari de specialitate3, sa îsi organizeze propriile compartimente de audit, audit

intern, care sa preia sarcina efectuarii tuturor lucrarilor pregatitoare din interiorul entitatii.