Tehnica operațiunilor de comerț exterior

În sens larg, în sfera tranzacţiilor comerciale internaţionale (sau a

afacerilor internaţionale) se includ mai multe categorii de operaţiuni: de

export-import, operaţiuni combinate, exporturi complexe, alianţe strategice şi

cooperări internaţionale, precum şi investiţii internaţionale.

În literatura americană se arată, de exemplu, că afacerile internaţionale

(international business) cuprind „toate tranzacţiile comerciale - private sau

guvernamentale - între două sau mai multe ţări; aceste tranzacţii includ

vânzări, investiţii şi transporturi”.

Într-o altă lucrare se arată că afacerile internaţionale se referă la

ansamblul tranzacţiilor economice care se derulează în două sau mai multe ţări

(„the total of all business transactions that cross the borders of two or more

nations”); este vorba atât de tranzacţiile comerciale (schimbul de mărfuri), cât

şi de cele financiare (circuitul fondurilor băneşti).

În literatura franceză, termenul de comerţ internaţional (commerce international)

este folosit în două sensuri. Pe de o parte, el este înţeles ca o abordare

teoretică a fluxurilor economice („teoria pură a comerţului internaţional”) sau

financiare („teoria monetară a comerţului internaţional”) dintre ţările lumii; este

vorba deci de o analiză la nivel mondoeconomic. Pe de altă parte, comerţul internaţional

exprimă raporturile de afaceri dintre agenţii economici în mediul mondial

2

sub forma operaţiunilor de export-import, cooperări, implantări în străinătate; este

vorba de sensul cunoscut în literatura americană ca international business.

În literatura noastră, pentru acest din urmă sens se utilizează mai multe

sintagme: tranzacţii economice/comerciale internaţionale, afaceri internaţionale,

comerţ exterior. În sfera afacerilor internaţionale se delimitează, din

punctul de vedere al conţinutului lor, două componente: afacerile economice

(industriale şi comerciale) şi afacerile financiare.

Afacerile economice internaţionale (tranzacţiile economice internaţionale) se

derulează în economia reală şi au drept raţiune valorificarea resurselor (materiale,

financiare şi umane) în procese de schimb (comerţ) şi transformare (producţie). În

domeniul afacerilor economice internaţionale, se disting tranzacţiile comerciale

internaţionale, respectiv operaţiunile internaţionale în sfera comerţului şi operaţiunile

internaţionale în sfera producţiei, în principal investiţiile străine directe.

Afacerile financiare internaţionale (sau tranzacţiile financiar-valutare

internaţionale) au drept raţiune atragerea şi valorificarea fondurilor băneşti pe

piaţa internaţională a creditului şi pe piaţa internaţională de capital. Principalele

forme sub care se realizează acestea sunt: acordarea/primirea de credite

pe termen scurt, mijlociu şi lung; plasamente în valorile mobiliare primare:

acţiuni, obligaţiuni etc.; plasamente în valori mobiliare derivate: futures,

options etc.; operaţiuni pe pieţele valutare.

Specificul operațiunilor de comerţ exterior

Tranzacţiile de comerţ exterior sunt o formă a afacerilor internaţionale,

care au ca obiect schimbul internaţional de mărfuri şi ca bază interdependenţa

dintre ţări în sfera comercializării. Principala formă de realizare o reprezintă

operaţiunile de export-import, relaţii dintre părţi bazate pe interdependenţe

în sfera comercializării (aprovizionare din străinătate = import, desfacere în

străinătate = export). În sfera tranzacţiilor de comerţ exterior se includ şi alte

operaţiuni internaţionale implicate în încheierea şi derularea de contracte

comerciale internaţionale: relaţiile cu agenţii şi distribuitorii, operaţiunile de

expediţie şi transport, asigurările internaţionale de mărfuri, vămuirea etc. Ca

atare, tranzacţiile de comerţ exterior reprezintă una dintre formele de realizare

a afacerilor internaţionale alături de alianţe strategice şi cooperări şi investiţii

în străinătate.

Tranzacţiile de comerţ exterior prezintă o serie de caracteristici.

În primul rând, caracterul complex al tranzacţiilor de comerţ exterior

derivă din faptul că angajează operaţiuni în amonte (operaţiuni de intermediere

în comerţul exterior, reprezentanţă/comision, respectiv agency) şi în aval

(ambalare, expediţie, transport, depozitare, asigurare, plată şi finanţare) faţă de

relaţia de export-import propriu-zisă. Tranzacţiile de comerţ exterior sunt, în

general, tranzacţii de valoare ridicată, care se desfăşoară între firme

producătoare, de comerţ, de servicii; ele reprezintă operaţiuni de tipul business

to business (B2B). Ca atare, ele au o serie de particularităţi în ceea ce priveşte

cadrul juridic, participanţii, mecanismul tranzacţional.

În al doilea rând, tranzacţiile de comerţ exterior se caracterizează şi prin

incidenţa elementelor de internaţionalitate şi interculturalitate.

3

Operaţiunile de export-import se desfăşoară între parteneri din ţări

diferite, asupra lor având incidenţă măsurile de politică comercială şi

reglementările administrative care vizează sectorul extern al economiei.

Deosebirile în ceea ce priveşte sistemul politic, cadrul legislativ, politica

promovată în domeniul relaţiilor economice externe se reflectă direct asupra

procesului de contractare şi derulare internaţională. Pe de altă parte,

diferenţele culturale în plan naţional sau regional exprimă abordări diferite în

ceea ce priveşte valorile şi cerinţele existenţei şi dezvoltării sociale, modul de

comportament şi comunicare, raportul dintre juridic şi etic etc., cu impact

major asupra lumii afacerilor. Studiile de specialitate relevă deosebiri în planul

dimensiunilor culturale cum ar fi următoarele: ierarhie vs. egalitate socială,

individualism vs. colectivism, valori conflictuale vs. valori cooperative, asumarea

vs. evitarea riscului, orientare introvertită vs. orientare extravertită.

În al treilea rând, în tranzacţiile de comerţ exterior apar o serie de riscuri

specifice, în special cele de tip conjunctural, respectiv riscul de preţ, riscul valutar

şi riscul ratei dobânzii. Aceasta face necesară utilizarea unor mijloace de protecţie

împotriva riscului, care pot fi de două feluri: metode contractuale (clauze de

adaptare şi respectiv de renegociere a contractului) şi metode extracontractuale

(operaţiuni de tip hedging pe pieţele valutare sau pe cele futures şi cu opţiuni).

În cadrul unei operaţiuni de export-import sunt implicate: părţile

contractante; produsul (obiectul tranzacţiei); plata (contravaloarea prestaţiei).

Totodată, la derularea operaţiunii participă o serie de alte firme care asigură

transportul (cărăuşul), asigurarea mărfii (asiguratorul), plata preţului (banca).

Un rol important în derularea tranzacţiei revine autorităţilor publice din ţările

partenere: ministere sau departamente cu atribuţii în domeniul activităţii de

comerţ exterior, autoritate vamală, Camere de comerţ etc.