Tehnica plăților

TEMA 1

INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN STINGEREA OBLIGAŢIILOR DE PLATĂ LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

În cadrul unei ţări se disting trei grupe principale de mijloace de plată:

- În prima categorie este inclusă moneda naţională sub forma numerarului (bani efectivi) şi a monedei scripturale (bani în conturi bancare). Aceste două forme ale monedei naţionale constituie suportul efectiv în baza căruia s-au structurat celelalte instrumente monetare. Numai existenţa banilor la nivelul, de exemplu, al unui plătitor, îi permite acestuia să dea un ordin - de orice tip, prin orice instrument - unei bănci ca să efectueze o plată din şi în contul său. Existenţa monedei naţionale şi a disponibilităţilor în numerar sau în cont exprimate în această monedă a permis structurarea altor instrumente monetare.

- A doua grupă cuprinde instrumentele monetare care iau forma unor înscrisuri, documente utilizate pentru stingerea unei creanţe în baza unor informaţii pe care le susţin şi permit transferul fondurilor (monedei scripturale) din contul plătitorului în contul beneficiarului plăţii. În limbaj curent aceste înscrisuri poartă denumirea generică de instrumente de plată, deşi unele dintre ele, prin caracteristicile specifice, sunt şi instrumente de credit, respectiv reflectă o relaţie de credit, de plată amânată.

- A treia grupă de instrumente monetare, eterogenă ca structură se referă, în esenţă, la alte active financiare care pot îndeplini rolul de mijloc de plată în cadrul unei ţări sau între ţări, cum ar fi: aurul sau alte metale preţioase, obligaţiunile şi acţiunile denominate în monedă naţională sau străină etc. Deşi circulaţia lor este reglementată la nivelul fiecărei ţări, rolul lor în sistemele naţionale de plăţi este marginal comportând caracteristici specifice.

Acceptarea unui activ financiar sau a altuia, în final, poate constitui simplul act de voinţă a părţilor direct implicate în plată - debitor şi creditor. Controlul unor astfel de operaţiuni este greu de realizat. În numeroase ţări, în special în cele în curs de dezvoltare sau în tranziţie, sistemele de plăţi subterane şi, implicit, ilicite, prin utilizarea unor monede străine (de regulă dolari SUA) sunt larg răspândite şi scapă controlului autorităţilor monetare.

1.1. Plata în numerar

Dacă în trecut plata „cu bani peşin” constituia o certitudine, în prezent locul său în plata mărfurilor este modest şi în scădere datorită unor dezavantaje şi riscuri: transportul efectiv al banilor, contactul direct al partenerilor care se află la distanţe mari, dificultatea de a sincroniza livrarea mărfii cu plata ei.

Cu toate acestea, există factori care determină ca într-un anumit context plata în numerar să fie preferată:

- în ţările cu restricţii valutare în deţinerea şi utilizarea valutei sau în ţările în care există sisteme de impozitare severe se dezvoltă un sistem subteran al plăţilor în numerar;

- în spaţiile geografice izolate sau din lipsa sistemului bancar local pentru achiziţia de la populaţie a unor produse care cad sub incidenţa unor reglementări internaţionale prohibitive (vestigii arheologice, animale pe cale de dispariţie) sau produse de contrabandă (droguri, armament, material nuclear), plata în numerar este predominantă;

- în activitatea de turism şi transport internaţional. În aceste sectoare, plăţile în numerar pentru diferite servicii sau produse continuă să fie utilizate mai ales în ţările care nu s-au conectat la sistemele de plată electronice (cărţi de debit, cărţi de credit etc.). Drept urmare, turistul străin trebuie să deţină asupra sa o sumă de bani - în valută sau în moneda locală - pentru a-şi acoperi nevoile curente. Schimbul valutar în moneda locală se poate realiza la bănci din ţara sa sau la bănci din ţara vizitată, ceea ce implică riscul de curs valutar.

Cu toată diminuarea considerabilă a ponderii numerarului în masa monetară, rolul acestuia în viaţa economică nu s-a restrâns prea mult. Dimpotrivă, se constată în unele ţări şi perioade, o accentuare a preferinţei agenţilor economici şi a populaţiei pentru lichiditatea oferită de numerar. Această tendinţă determină autoritatea monetară nu numai să nu renunţe la numerar, dar chiar să-l menţină şi să-i acorde un rol de primă importanţă în politica monetară, concomitent cu perfecţionarea metodelor de imprimare şi batere a bancnotelor şi pieselor metalice şi a instrumentelor de supraveghere a circulaţiei lor.

Prezenţa numerarului în masa monetară şi preferinţa publicului pentru folosirea acestuia îşi au motivaţia într-o serie întreagă de avantaje ce decurg din circulaţia lui:

- Numerarul este instrumentul monetar cu lichiditate deplină; el asigură posesorilor săi posibilitatea preschimbării lui, fără nici un fel de dificultate, în oricare instrument monetar şi este acceptat de toţi agenţii economici pentru efectuarea de plăţi de orice fel.

- Răspunde cel mai bine preferinţelor acelui segment de subiecţi economici care au o înclinaţie mare pentru lichiditate (pentru că numerarul este sigur, necontestat, garantat de către stat).

- Numerarul este un instrument de plată cu conţinut material palpabil, la vedere, care prezintă prin tradiţie o mare credibilitate, capacitatea sa compensatorie la plata oricărui bun sau serviciu este vizibilă, clară şi pe înţelesul oricărui participant la procesele de schimb şi de plăţi. Folosirea lui asigură descărcarea finală şi pe loc de obligaţie, fără nici un fel de cheltuială.

- Folosirea numerarului scurtează timpul pentru efectuarea operaţiunilor de plăţi, acestea putându-se realiza, cu certitudine, în timp real şi fără nici un fel de cost suplimentar.

- Numerarul, fiind un instrument de plată de mare popularitate, se adaptează cel mai bine mentalităţii şi comportamentului unei părţi însemnate a populaţiei care este mai puţin abilitată şi are reticenţe faţă de alte instrumente de plată.

În acelaşi timp, menţinerea numerarului în circulaţie generează şi o serie de dezavantaje şi inconveniente, atât pentru autoritatea monetară emitentă, cât şi pentru marele public şi societate, în general:

- Emisiunea numerarului, mai ales sub forma pieselor metalice, comportă cheltuieli importante pentru autoritatea emitentă privind conceperea, imprimarea (baterea) şi asigurarea elementelor de detectare a falsurilor. La acestea se adaugă şi unele costuri sociale.

- Folosirea numerarului generează dificultăţi şi cheltuieli cu transportul, manipularea, conservarea precum şi riscul de sustrageri şi falsuri. Prevenirea acestor riscuri determină o serie de cheltuieli suplimentare şi precauţii din partea agenţilor economici.

- Numerarul este un instrument de plată a cărui “urmă se pierde foarte uşor”, el este un activ anonim. În cazul folosirii sale pentru efectuarea de plăţi este foarte greu de stabilit provenienţa şi destinaţia banilor. De aceea, numerarul este nelipsit în economia subterană sau paralelă iar atunci când mişcarea lui nu este însoţită de întocmirea unor documente doveditoare ale operaţiunii, riscul sustragerii agenţilor de la obligaţiile fiscale este foarte mare.

1.2. Cărţile de plată

1.2.1. Cardul bancar – concept, tipologie

Cardul este un instrument de plată prin intermediul căruia se poate efectua plata unui produs sau serviciu având la bază un sistem relaţional electronic, organizat pe baze contractuale între deţinător, emitent şi comerciantul sau prestatorul de servicii.

Prin modul cum a evoluat, cardul îndeplineşte funcţii multiple:

- funcţia de numerar, prin posibilitatea utilizării sale la automatele de eliberare a numerarului (ATM-uri, bancomate) pentru obţinerea unor sume de bani, cu scopul de a fi utilizate în numerar;

- funcţia de debit, prin posibilitatea de a folosi cardul pentru a dispune plăţi din disponibilităţile proprii ale titularului de card din contul său la o bancă comercială;

- funcţia de credit, prin posibilitatea utilizării cardului în efectuarea de plăţi din linia de credit deschisă de bancă în acest scop (credit card) atunci când în cont nu mai sunt disponibilităţi;

- funcţia de monedă electronică, prin posibilitatea utilizării cardului pentru dispunerea de plăţi în reţeaua de Internet, de regulă, în cadrul unei capacităţi de plată reînnoibile ce se atribuie cardului.