Tehnica Tranzacțiilor la Termen

Tranzacţiile comerciale se diferenţiază nu numai după conţinutul acordului de voinţă dintre părţi (vânzare, licenţiere, exporturi complexe etc.), ci şi după momentul în care are loc executarea contractului. În cele mai multe cazuri, derularea operaţiunii (în speţă, livrarea şi plata) se realizează de îndată ce contractul a fost încheiat. Tranzacţiile în care livrarea şi plata se fac imediat, adică în câteva zile de la încheierea contractului, se numesc tranzacţii "la disponibil", "la vedere" sau spot.

Tranzacţiile la termen sunt cele în care între momentul încheierii tranzacţiei şi momentul executării obligaţiilor părţilor se scurge un anumit interval de timp (cuprins, de regulă, între câteva luni şi un an şi jumătate). De exemplu, livrarea şi plata au loc la 3 luni de la încheierea contractului, dar în condiţiile convenite în momentul încheierii acordului de voinţă, în speţă la preţul stabilit de părţi la acea dată.

Tranzacţiile la termen pot fi: cu livrare amânată (engl. forward) sau viitoare (engl. futures). Totodată, în această categorie pot fi incluse şi tranzacţiile cu opţiuni (engl. options), în măsura în care acestea trimit în viitor momentul executării contractului.

Tranzacţiile la termen se deosebesc de operaţiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici.

În primul rând, ele se realizează pe pieţe specifice, care au un mecanism de funcţionare diferit de cel al pieţelor la disponibil (spot). Acestea pot exista ca structuri distincte în cadrul unei pieţe mai cuprinzătoare (de exemplu, piaţa forward, componentă a pieţei valutare) sau se pot organiza şi funcţiona ca pieţe de sine stătătoare (cazul burselor de tip american, cu tranzacţii futures şi options).

În al doilea rând, tranzacţiile la termen nu se confundă cu tranzacţiile pe credit, ultimele reprezentând tot operaţiuni la disponibil. Într-adevăr în acest din urmă caz, livrarea se face imediat, dar plata e amânată, vânzătorul acordând cumpărătorului un credit în marfă (pentru care include în preţ o dobândă). În tranzacţiile la termen atât plata, cât şi livrarea sunt amânate, părţile angajându-se ferm în prezent pentru executarea în viitor în condiţiile din momentul realizării acordului de voinţă.

În al treilea rând, tranzacţiile la termen de tip futures şi cu opţiuni au dincolo de aspectul comercial, o dimensiune financiară care joacă rolul determinant în definirea conţinutului operaţiunilor. De fapt, contractele futures şi opţiunile sunt instrumente financiare, respectiv aşa-numitele valori derivate (în raport cu acţiunile şi obligaţiunile care reprezintă valori mobiliare primare).

Cele mai importante pieţe la termen - tranzacţii futures şi cu opţiuni s-au dezvoltat în cadrul instituţiilor numite tradiţional burse de mărfuri (engl. commodities exchanges), chiar dacă în prezent multe dintre ele tranzacţionează cu preponderenţă valori derivate bazate pe marfă sau alte active (valută, active financiare).

1. Bursele - pieţe la termen

Funcţia principală a bursei este de formare a cursurilor (preţurilor). Rezultatul negocierilor din incinta bursei este constatarea unui anumit preţ care reflectă starea pieţei la un anumit moment de timp. Prin această funcţie a sa, bursa devine un reper al întregii activităţi economice, sursă a informaţiei de bază pentru agenţii economici - nivelul preţului. Mai mult, prin funcţionarea permanentă - spre deosebire de licitaţii, care au un caracter periodic - bursa exprimă chiar continuitatea proceselor economice, caracterul neîntrerupt al tranzacţiilor comerciale şi financiare.

1.1. Rolul burselor de mărfuri

Apariţia burselor a fost rezultatul unor necesităţi economice şi ele îndeplinesc şi astăzi funcţiile pentru satisfacerea cărora au luat fiinţă.

Bursele de mărfuri clasice sunt pieţe organizate, care asigură concentrarea cererii şi ofertei pentru anumite categorii de produse şi servicii în scopul efectuării de tranzacţii în condiţii de concurenţă şi libertate contractuală.

Menirea lor este de a pune în legătură - direct sau prin intermediari specializaţi - un număr cât mai mare de agenţi economici interesaţi în comerţul internaţional cu anumite mărfuri - producători, comercianţi, armatori, expeditori, asigurători etc. - creându-se totodată condiţiile materiale şi informaţionale necesare pentru încheierea şi executarea tranzacţiilor.

Bursele sunt pieţe libere, în sensul că asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi a ofertei disponibile pentru mărfurile respective. Prin urmare, nu pot fi tranzacţionate pe pieţele bursiere decât acele mărfuri pentru care există o concurenţă liberă, adică un număr suficient de mare de ofertanţi şi cumpărători, astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului; bursa este opusă, prin esenţa sa, ideii de monopol.

Bursa este o piaţă organizată, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi. Organizarea pieţelor bursiere se realizează atât prin cadrul legal stabilit în fiecare ţară pentru activitatea bursieră, cât şi prin regulamentele bursiere - expresie concentrată şi consacrată a normelor şi a uzanţelor în afaceri. Totodată, tranzacţiile bursiere se efectuează întotdeauna prin firme specializate (de tip broker/dealer) şi prin intermediul unui personal specializat (agenţii de bursă), care asigură stabilirea contactului între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă.

Sintagma "bursă de mărfuri" acoperă relaţiile diferite în diferite etape istorice şi în diferite ţări. O primă accepţiune este aceea de piaţă de marfă fizică, respectiv un mecanism tranzacţional prin care se încheie contracte a căror executare se face numai prin predarea/primirea efectivă a mărfii - obiect al contractului, respectiv plata sumei de bani reprezentând preţul.