Tehnologie

TEMA I

INTRODUCERE. NOŢIUNI GENERALE

I.1. Fabricaţia

I.2. Tehnologia. Definiţie, istoric

I.3. Sistem tehnologic

I.4. Ingineria convergentă

Întrebări de sinteză

Cuvinte-cheie: fabricaţie, tehnologie, conducerea ştiinţifică a proceselor de

muncă, sistem tehnologic, inginerie convergentă.

I.1. Fabricaţia

Toate obiectele din viaţa de toate zilele (ceas, scaun, creion, computer, telefon

etc.) nu se află în natură ca atare. Ele au rezultat din transformarea diferitelor materii prime.

Unele dintre ele sunt alcătuite dintr-o bucată (acul, şurubul, furculiţa), marea majoritate

însă sunt alcătuite dintr-un număr mare de părţi diferite din materiale diferite: de exemplu, un

automobil este format din aprox. 15.000 părţi, iar naveta spaţială are 11.000.000 repere.

Toate aceste obiecte sunt rezultatul unei activităţi de maximă complexitate, numită

fabricaţie.

Definiţie

Fabricaţia este procesul de convertire a materiilor prime în produse, şi cuprinde

proiectarea şi producerea de bunuri prin utilizarea de diverse metode şi tehnici.

Valoric, fabricaţia reprezintă între 20% şi 30% din bunurile produse, fiind coloana

vertebrală a unei naţiuni industrializate.

Fabricaţia este o activitate complexă, implicând personal cu arie largă de discipline şi

abilităţi şi maşini şi echipamente cu diferite nivele de automatizare.

Elementele care sunt implicate în procesele de fabricaţie sunt:

– proiectarea şi dezvoltarea produselor;

– planificarea proceselor;

– achiziţiile de piese, subansamble etc.

– tehnologia şi producţia propriu-zisă;

– controlul producţiei

– transportul;

– serviciile auxiliare;

– marketing-vânzări.

Toate aceste elemente sunt interconectate şi se raportează la resurse: materiale, capital,

energie şi oameni.

Rezultă că tehnologia este doar unul din multitudine a de aspecte ale fabricaţiei.

Criterii pe care trebuie să le îndeplinească fabricaţia:

1. respectarea cerinţelor şi specificaţiilor din proiect;

2. costuri minime;

3. respectarea calităţii în toate etapele;

4. metode şi tehnologii flexibile;

5. utilizarea ultimelor cuceriri pe plan ştiinţific şi tehnologic;

6. abordare sistemică;

7. productivitate maximă.

I.2. Tehnologia. Definiţie, istoric

Definiţia 1:

Tehnologia este ştiinţa metodelor şi mijloacelor de prelucrare a materialelor, sau

ansamblul proceselor tehnologice folosite pentru realizarea unui produs.

Definiţia 2:

Tehnologia este un termen cu sensuri diverse, care a luat naştere în sfera

producţiei materiale, unde a ajuns să desemneze totalitatea proceselor de

producţie, cu operaţiile şi regulile corespunzătoare, iar apoi teoria unei tehnici sau

a mai multora, într-o anumită ramură sau sector acţional.

Semnificaţia termenului de “tehnologie” a evoluat de la sensul restrâns al ştiinţei

metodelor de producţie, la cel mai larg de ştiinţă a tehnicilor umane, suferind o dublă

expansiune, a conţinutului şi a domeniului de acţiune. Astfel, termenul de tehnologie

desemnează în prezent ansamblul de tehnici, operaţiuni, metode etc. care alcătuiesc

“algoritmul” unei activităţi oarecare (de exemplu, se poate vorbi de “tehnologia” de realizare

a unui show TV, a unei producţii cinematografice etc.).

Caracterul de ştiinţă al tehnologiei s-a cristalizat odată cu revoluţia industrială, atunci

când producţia de bunuri a trecut de la stadiul meşteşugăresc, la cel manufacturier şi apoi la

cel industrial. Primele încercări de sistematizare ştiinţifică a metodelor de producţie şi de

muncă se datorează lui F.W. Taylor (1856 – 1915), care a pus bazele conducerii ştiinţifice

(scientific management). Principiile enunţate de Taylor: