Teoria Comerțului Internațional

economistilor clasici englezi. În Avutia natiunilor scrisa de Adam Smith în 1776 si în Principiile economiei politice si impunerii fiscale, elaborata de D.Ricardo si aparuta în 1826, se afla diseminate primele teoretizari ale aspectelor fundamentale ale specificitatii activitatii de comert exterior.

Preluate si dezvoltate de numerosi continuatori, ele au dus la conturarea teoriei comertului international. Împreuna cu Finantele internationale, Teoria comertului international formeaza corpul teoretic al Economiei internationale, recunoscuta ca secventa distincta a Teoriei economice generale.

1.1 Delimitarea obiectului de analiza al teoriei comertului international

Problema fundamentala a teoriei economice generale o constituie alocarea optima a resurselor. Este vorba, deci, de criteriile de structurare judicioasa a economiei nationale pe sectoare si domenii de activitate. Transpusa pentru cazul economiilor nationale deschise, problema fundamentala a analizei economie o constituie optimizarea structurii specializarii internationale si participarea avantajoasa la comertul international.

În consecinta, nucleul obiectului de analiza al teoriei comertului international îl reprezinta fundamentarea criteriilor cu valoare explicativa si, totodata, normativa pentru participarea tarilor la diviziunea muncii si comertul international.

Privite în aplicabilitatea lor teoretica si practica, criteriile de structurare a specializarii internationale si a comertului exterior dezvaluie noi probleme care se înscriu în completarea sferei de cuprindere a obiectului de analiza al teoriei comertului international, si anume:

- definirea avantajelor pe care le degaja specializarea internationala si structurarea exporturilor si a importurilor dupa anumite criterii;

- explicarea modului de repartitie si însusire a acestor avantaje de catre partenerii de schimb;

- formularea de recomandari de politica comerciala care sa asigure maximizarea acestor avantaje.

Aceste probleme principale care constituie obiectul teoriei comertului international au fost sesizate înca de la începuturile analizei teoretice a schimburilor comerciale internationale de mercantilisti si de economistii clasici.

Asa cum vom vedea, primele încercari de analiza teoretica a schimburilor internationale întreprinse de mercantilisti ramân orientate doar spre avantajele generate de comertul exterior si masurile de politica comerciala adecvate pentru însusirea lor. Ulterior, în opera clasicilor (A. Smith, R. Torrens, D. Ricardo si J. St. Mill), obiectul teoriei comertului international se extinde si se definitiveaza, cuprinzând cele patru probleme mai sus mentionate.

Daca raspunsurile oferite de întemeietori vor fi considerate de urmasi, din anumite puncte de vedere, incomplete, contururile câmpului de analiza teoretica schitate de ei aveau sa ramâna neschimbate pe parcursul unei evolutii de aproape doua secole, pâna la noua teorie a comertului international.

1.2 Precursorii si fondatorii teoriei comertului international

Primele încercari de analiza teoretica a comertului exterior au fost întreprinse de reprezentantii curentului de gândire mercantilist: William Stafford si Thomas Mun în Anglia, Colbert si Antoine de Montchrestien în Franta, Ivan Tihonovici Pososkov în Rusia etc. Valoarea teoretica a concluziilor lor este limitata de circumscrierea demersului analitic doar în sfera circulatiei.

În consecinta, investigatiile lor ramân la nivelul superficial al cailor de îmbogatire a natiunii (a Prince-ului) prin schimburile comerciale externe.

Se stie ca pentru mercantilisti, metalele pretioase, înseosebi aurul si argintul, reprezinta personificarea universala a bogatiei. Aurul este “nervul razboiului” si “substitutul nevoilor tuturor oamenilor” (A. de Monchrestien), iar “bogatia nu consta în a avea mai mult aur sau mai multi bani, ci în a avea mai multi decât restul lumii sau decât vecinii“1.

Animati de un asemenea scop, ei nu vedeau alta posibilitate de marire a stocului de aur, în afara extractiei, decât comertul exterior. Potrivit conceptiei mercantiliste, specificitatea comertului exterior consta tocmai în faptul ca, spre deosebire de circulatia interna a marfurilor care nu mareste cantitatea de aur si de bani, excedentul exporturilor fata de importuri poate servi acestei cauze. În acord cu aceasta, recomandarile lor de politica comerciala sunt orientate spre maximizarea exporturilor si limitarea importurilor. Semnificativ este faptul ca, desi inconsistenta, mentalitatea “mercantilista” a primatului exporturilor fata de importuri razbate pâna în zilele noastre.

În concluzie, încercarile de analiza teoretica ale mercantilistilor au fost orientate doar spre avantajele pe care comertul exterior le genereaza si masurile de politica comerciala adecvate pentru însusirea lor.

Limitele gândirii mercantiliste au fost bine sesizate de clasicii englezi: A.Smith si D.Ricardo. Ei si-au plasat analiza nu numai în sfera circulatiei, ci, în primul rând, în sfera productiei. Spre deosebire de mercantilisti, ei cauta posibilitatea maririi gradului de bunastare, nu într-un sold activ permanent al balantei comerciale, ci în structura productiei tarilor participante la schimb.

Astfel, abordarea teoretica a comertului exterior în opera clasicilor capata noi obiective: pe de o parte, se încearca definirea criteriilor de fundamentare a specializarii internationale, iar, pe de alta parte, se urmareste identificarea cauzelor, dezvaluirea specificitatii si explicarea avantajelor generate de comertul exterior.

Definind sfera de cuprindere a obiectului analizei teoretice a schimburilor comerciale externe, economistii clasici se înscriu ca adevaratii fondatori ai teoriei comertului international.