Teoria economică - microeconomie

Finalitatea activitatii economice este satisfacerea nevoilor-consumul. În spiritul acestei axiome proiectarea activitatii de productie, deciziile si actiunile întreprinzatorilor au ca referinta nevoile de consum, preferintele si comportamentul consumatorului, în întâmpinarea carora trebuie sa vina bunurile oferite de producator.

1. Utilitatea economica, legea utilitatii marginale descrescânde

Satisfacerea oricarei nevoi se face prin consum de bunuri.

Orice element al realitatii care este apt sa satisfaca o nevoie, indiferent de forma lui de existenta, de natura nevoii satisfacute, de modul cum este procurat de catre consumator, are o utilitate economica.

Din punct de vedere al analizei economice sunt:

bunuri libere ¬ toate elementele realitatii care, în conditiile date de loc si de timp, sunt nelimitate în raport cu nevoile;

- bunuri economice care au ca trasatura definitorie raritatea, adica insuficienta lor în raport cu nevoile, în conditiile date de loc si de timp.

Bunurile economice presupun un consum de resurse, respectiv un anumit cost.

Multe bunuri libere tind sa devina bunuri economice: aer, peisaj etc.

Tipologia bunurilor economice se face în raport de o mare varietate de criterii:

-dupa destinatie: bunurile de consum (satisfactori: de folosinta curenta si îndelungata) si bunuri pentru productie (prodfactori).

Dupa forma de existenta: corporale (materiale), incorporale (servicii) si informatii Serviciile sunt: comerciale, de transport, financiar-bancare, de consultanta tehnica si economica, personale (de sanatate, de învatamânt, culturale) s.a.

Informatiile - categorie de bunuri economice care cunosc o mare dinamica. Au un rol deosebit în activitatile economice, ele materializându-se în licente brevete, programe de calculator rezultate ale cercetarii stiintifice.

Dupa modul în care circula de la producator la consumator: bunuri economice marfare (comerciale) si non-marfare (non-comerciale).

Dupa natura proprietatii (bunuri publice si bunuri private, exista putine bunuri publice pure si impure - sau mixte;)

Exista diferite categorii de bunuri care pot fi complementare sau substituibile.

Bunuri principale (cele care sunt asteptate prioritar în procesul tehnologic utilizat) si bunuri secundare (derivate-sunt cele care se obtin inevitabil, alaturi de bunul principal, ex.: la obtinerea benzinei din titei apar derivati cum sunt: motorina, uleiuri, vaselina, pacura etc.)

Utilitatea economica individuala si totala.

Exista mai multe modalitati de abordare a conceptului de utilitate, însa cele mai uzitate sunt cele care au în vedere , în principal, aspectele tehnice si, respectiv cele economice ale utilitatii.

Din punct de vedere tehnic, utilitatea reprezinta, capacitatea unui bun de a satisface o nevoie (a individului, de productie, a societatii), capacitate care decurge si se exprima prin trasaturile, caracteristicile si însusirile intrinseci ale fiecarui bun sau clase omogene de bunuri.

Sensul economic, spre deosebire de cel tehnic al utilitatii, include raportarea la o nevoie, la o trebuinta a monposesorului.

Exista doua optici diferite de abordare a utilitatilor economice:

- conceptia clasica;

- conceptia neoclasica.

În gândirea clasica se apreciaza ca, bunuri identice pentru persoane diferite, au aceeasi utilitate economica în masura în care sunt necesare, indiferent de intensitatea nevoilor, de marimea consumului si a sacrificiului facut pentru a le obtine <<utilitatea economica reprezinta o relatie între proprietatile intrinseci ale bunului si nevoia consumatorului (monoposesorului)

Potrivit acestei conceptii, fiecare unitate dintr-o multime de bunuri omogene, identice calitativ, si care se încadreaza în dimensiunile nevoii de consum, are aceeasi utilitate economica, au proprietati identice si raspund aceleiasi categorii de nevoi.

În gândirea neoclasica, utilitatea intrinseca a unui bun capata sens economic atunci când sunt îndeplinite cumulativ anumite conditii:

- proprietati - însusirile bunurilor trebuie sa asigure satisfacerea nevoii cumparatorului, indiferent de natura acesteia;

- cumparatorul este constient ca prin însusirile sale, bunul economic îi satisface o anumita nevoie sau placere. Nu are importanta daca convingerea sa este reala, fundamentata stiintific sau este doar o iluzie;

- cumparatorul este capabil sa foloseasca utilitatea pe care o apreciaza la bunul economic, dispune de abilitatea si cunostintele necesare sau conexiunile tehnico ¬ economice cerute.

Concluzie - apreciem ca utilitatea economica, potrivit acestor criterii, sintetizeaza importanta, pretuirea pe care o persoana o acorda la un moment dat si în conditii determinate, fiecarei unitati dintr-o multime de bunuri identice.

Legea utilitatii marginale descrescânde

Masurarea utilitatii economice se realizeaza pe doua cai:

- masurarea cardinala presupune ca un consumator dat sa acorde fiecarei cantitati (doze) dintr-un bun sau altul o utilitate mai mare sau mai mica exprimata printr-un numar de unitati de utilitate (1 kg mere = 8 unit. de utilitate; 2 kg pere = 12 unit. de utilitate; 1 kg faina = 4 unit. de utilitate; 1 kg salam = 24 unit. de utilitate)

- masurarea ordinala - aseaza bunurile într-o anumita ordine, în raport de preferintele consumatorului, adica în functie de numarul de unitati de utilitate.

Aprecierea utilitatilor economice are un caracter individual si subiectiv, fiind diferita de la un individ la altul.

<<Alfred Marshall>>, exponent de seama al scolii marginaliste ¬ "marimea intensitatii unei placeri descreste progresiv pâna la saturare daca este satisfacuta în mod continuu";

Aceasta semnifica faptul ca utilitatea primei unitati (doze) dintr-un bun economic este mai ridicata si se reduce succesiv, treptat cu fiecare noua doza (unitate) de bun care se confrunta cu o nevoie în descrestere (A. Marshall, Principi di economia politica, Utet, Torina, 1972, p.178)

Putem aprecia ca utilitatea aditionala pe care consumatorul o confera unei unitati (doze) suplimentare dintr-o multime de bun omogene la care are acces este pozitiva dar descrescatoare aceasta înseamna ca unitatile (dozele) x1, x2, ... din bunul x au utilitatile individuale u1, u2,...un diferite, pozitive dar descrescânde (u1 > u2 >...> un)

Utilitatea totala rezulta din consumul de utilitati cumulat al unitatilor (dozelor) x1, x2,..., xn din bunul x este: