Teoria și economia dezvoltării

CAPITOLUL 1 CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE ECONOMICĂ

Încheierea celui de-al doilea rǎzboi mondial şi finalizarea amplului proces al decolonizǎrii au pus ştiinţa economicǎ în faţa unor realitǎţi dramatice: pe o mare parte a planetei, pentru populaţiile ţǎrilor recent devenite independente, nu erau asigurate nici cele mai elementare condiţii de existenţă demne de secolul XX. Dezechilibrele care se dezvăluiau erau de o cu totul altǎ factura decât cele întâlnite în economiile occidentale avansate. Era vorba de o rǎmânere în urmǎ pe toate planurile, de o subdezvoltare ale cǎrei consecinţe se concretizau într-o mizerie umanǎ insuportabilǎ.

Cu toate eforturile depuse de fiecare stat în parte şi de comunitatea internaţionalǎ în ansamblu, prin intermediul instituţiilor O.N.U., astǎzi din cei peste şase miliarde de locuitori ai Terrei, circa un miliard de oameni (15% din populaţia lumii) trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi , iar 2,5 miliarde trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi. Peste 600 milioane sunt afectaţi de "sǎrǎcia extremǎ”, cu un venit mediu anual mai mic de 275 $. 15% din populaţia lumii trǎieşte, deci, cu mai puţin de 1 $/zi – standard pe care Europa de Vest şi SUA îl atinseserǎ cu douǎ secole în urmǎ. Aceştia sunt “sǎracii absoluţi”, cum îi denumea Robert Mc. Namara, fost preşedinte al Bǎncii Mondiale, adicǎ fiinţe umane care suferǎ de o condiţie de viaţǎ atât de degradatǎ, de boalǎ, analfabetism, malnutriţie şi mizerie încât, neasigurându-li-se satisfacerea necesitǎţilor umane de bazǎ, viaţa lor este la marginea existenţei fizice.

Potrivit estimǎrilor aceleiaşi Bǎnci Mondiale, la începutul anilor 1990, 11 milioane de copii sub cinci ani mureau în fiecare an în ţǎrile slab dezvoltate din cauza unor boli ce pot fi prevenite. La mijlocul anilor 1990, acest numǎr crescuse la 13 milioane, ceea ce înseamnǎ mai mult de 14.000 morţi pe orǎ1.

Conştientizarea acestor probleme a generat, dupǎ al doilea rǎzboi mondial, o bogatǎ literaturǎ economicǎ, axatǎ pe explicarea posibilitǎţilor, a cǎilor şi mecanismelor dezvoltǎrii economice. Studiile din acest domeniu au cunoscut o creştere exponenţialǎ, astfel încât, încǎ în 1963, într-o prefaţǎ la traducerea în limba francezǎ a lucrǎrii lui Arthur Lewis, laureat al premiului Nobel pentru economie, “Teoria creşterii economice”, economistul Gaston Leduc le aprecia a fi de ordinul a zecilor de mii2. De atunci, numǎrul lucrǎrilor (cǎrţi, studii, articole, comunicǎri, rapoarte) a continuat sǎ creascǎ, cercetǎrile efectuate constituindu-se într-o disciplinǎ economicǎ de sine stǎtǎtoare – Economia dezvoltǎrii.

1.1. Delimitǎri conceptuale. Mǎsurarea dezvoltǎrii economice

1.1.1. Delimitǎri conceptuale

Conform “Micului dicţionar enciclopedic”, dezvoltarea este, din punct de vedere filozofic, o “categorie desemnând o mişcare complexǎ, orientatǎ, cu caracter ireversibil, desfǎşuratǎ în ansamblu şi în final pe o linie ascendentǎ, de la inferior la superior, de la vechi la nou. Ea se realizeazǎ cu o succesiune nesfârşitǎ a schimbǎrilor, acumulǎrilor cantitative şi a transformǎrilor, salturilor calitative, a evoluţiei şi revoluţiei, a progresului şi regresului, care alcǎtuiesc laturi, aspecte inseparabile ale dezvoltǎrii, aflându-se într-o unitate indisolubilǎ”3.

Numeroşi economişti utilizeazǎ conceptul de “dezvoltare” pentru a desemna procesul creşterii economice în venit pe locuitor şi schimbǎrile fundamentale în structura economicǎ, prin care este generatǎ creşterea. Alţi economişti identificǎ dezvoltarea şi creşterea economicǎ, denumind prin aceste concepte un proces de sporire a venitului naţional, pe total sau pe locuitor, eventual însoţit de transformări structurale, ca o tendinţă fermă şi de durată4. Există şi puncte de vedere conform cărora creşterea şi dezvoltarea economică echivalează cu sporirea capacităţilor de producţie, a volumului producţiei sau a potenţialului economic5.

O definiţie mai integratoare a dezvoltării este cea oferită de François Perroux: “dezvoltarea este combinaţia schimbărilor mentale şi sociale ale unei populaţii care o fac aptă să-şi asigure creşterea, cumulativă şi durabilă, a produsului său real global”6.

În manuale universitare mai recente, se face o distincţie clară între cele două concepte. Astfel, “creşterea economică poate fi definită ca o majorare a capacităţii de producţie a unei ţări, identificată prin creşterea susţinută a venitului naţional real în decursul mai multor ani”7. Sau, “creşterea economică reprezintă expansiunea producţiei sau a PIB potenţial al unei ţări”8.

Exemplele de astfel de definiţii pot continua. În opinia noastră, prin creştere economică se înţelege sporirea produsului naţional real global şi pe locuitor al unei ţări, realizată pe termen lung. Dezvoltarea reprezintă procesul complex al creşterii producţiei naţionale pe locuitor, în condiţiile unor schimbări structurale majore vizând producţia, infrastructura, realocarea resurselor între sectoare, cât şi domeniul instituţional, cultural, mental.

Dezvoltarea presupune, deci, un ansamblu de transformări care modifică comportamentele, integrează progresele cunoaşterii, ameliorările aduse calificării forţei de muncă, cunoştinţele industriale, influenţând anticipările şi stimulând acumularea. Ea este un proces complex, în care aspectele economice se îmbină cu cele sociologice, psihologice şi politice ale vieţii omului şi societăţii. Dezvoltarea depăşeşte cu mult simpla performanţă economică, neconfundându-se cu creşterea economică definitǎ doar ca o sporire cantitativǎ a venitului global sau pe locuitor. Fiind un proces de acumulare ireversibil şi secular, dezvoltarea include nu numai fazele de creştere economicǎ, ci şi cele de crizǎ.

În literatura economicǎ, alǎturi de conceptele de creştere şi dezvoltare economicǎ se întâlnesc şi alţi termeni, cum ar fi: expansiunea economicǎ, progresul economic, progresul sau dezvoltarea socialǎ. Astfel, de exemplu, Colin Clark foloseşte termenul de progres economic în sensul în care alţi economişti occidentali utilizeazǎ conceptul de creştere sau dezvoltare. De aceea, cartea sa clasicǎ “Condiţiile progresului economic” ar putea fi intitulatǎ “Condiţiile creşterii economice”.