Teorie economică

1. Piaţa muncii şi salariul

Piaţa muncii reprezintă un ansamblu de relaţii în cadrul cărora se confruntă cererea cu oferta de muncă, au loc negocieri privind angajarea de lucrători, mărimea salariului care trebuie plătit şi condiţiile de muncă, pe care trebuie să le creeze agenţii economici.

Obiectul tranzacţiilor pe piaţa muncii îl constituie forţa de muncă, care se vinde şi se cumpără ca orice alt bun economic. Piaţa muncii include următoarele mecanisme de bază: cererea de muncă, oferta de muncă şi preţul muncii (salariul).

Cererea de muncă (forţă de muncă) reprezintă cantitatea de muncă salariată pe care agenţii economici sunt dispuşi s-o achiziţioneze într-o anumită perioadă de timp. Această cantitate depinde de numărul locurilor de muncă disponibile.

Oferta de muncă reprezintă totalitatea muncii pe care o poate efectua populaţia aptă de muncă ce doreşte să se angajeze la un moment dat. Oferta de muncă nu include persoanele ocupate în gospodăria casnică, militarii, studenţii şi alte persoane care desfăşoară activităţi nesalariate.

Cu cât durata va fi mai mare, cu atât elasticitatea ofertei va fi şi ea mai mare.

În calitate de subiecţi ai pieţei de muncă pot fi:

 ofertanţii de muncă (persoanele purtătoare a forţei de muncă);

 sindicatele şi alte organizaţii ale salariaţilor, oficii de agenţi de plasare;

 patronatul, agenţii economici (purtători al cererii de muncă sau a ofertei de locuri de muncă);

 statul, care poate influenţa raportul dintre cererea şi oferta de muncă prin politica de investiţii, bugetară, fiscală, de credit, etc.

Din punct de vedere al cererii şi ofertei de muncă, piaţa muncii poate fi divizată în: a) piaţa muncii cu cerere limitată;

b)piaţa muncii cu ofertă limitată.

Piaţa muncii cu cerere limitată are permanent un potenţial mare de rezervă de forţe de muncă. Asemenea pieţe ale muncii se întâlnesc în prezent în mai multe ţări subdezvoltate.

Piaţa muncii cu ofertă limitată se manifestă prin gradul ridicat de utilizare a forţei de muncă. În condiţiile acestei pieţe: lipseşte concurenţa dintre angajaţi şi şomeri; angajarea forţei de muncă este garantată; există un deficit al forţei de muncă.

Piaţa muncii se consideră echilibrată, dacă volumul cererii de muncă corespunde volumului ofertei de muncă.

Unul din mecanismele principale ale pieţei muncii îl constituie preţul muncii (salariul). În sens larg salariul reprezintă venitul care revine lucrătorului în schimbul muncii sale sau plata pentru remunerarea muncii. În sens îngust salariul reprezintă plata pentru forţa de muncă utilizată în diferite domenii de activitate. Referitor la noţiunea salariului există diferite abordări. De ex., liberalii clasici consideră, că salariul natural reprezintă minimul necesar pentru existenţa salariatului şi familiei sale, care nu poate fi depăşit în jos întrucât existenţa salariatului devine imposibilă, şi nici în sus, pentru că antrenează creşterea natalităţii, ceea ce ar conduce la creşterea ofertei de muncă şi ca urmare la o scădere a salariului la nivelul său natural.

Salariul depinde de următoarele criterii de bază:

- importanţa muncii salariatului pentru firmă, ramură, societate; nivelul de calificare a lucrătorului şi complicitatea muncii;

- cantitatea muncii;

- calitatea muncii;

- rezultatele muncii;

- acoperirea cheltuielilor de reproducţie a forţei de muncă.

Statul aplică măsuri de reglementare a relaţiilor de muncă:

- stabileşte condiţiile pentru folosirea forţei de muncă, durata muncii şi a concediilor, securitatea muncii, executarea contractului de muncă;

- intervine asupra condiţiilor de remunerare a muncii, stabileşte procedura de fixare a salariilor în domenii de activitate;

- exercită rolul de arbitraj în relaţiile dintre salariaţi şi patronat.

Trebuie de deosebit salariul nominal şi salariul real.

Salariul nominal este cantitatea de bani care revine lucrătorului pentru un anumit timp de muncă (oră, zi, săptămână, lună, an).

Salariul real reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii, care pot fi procurate în baza salariului nominal. Salariul real reprezintă capacitatea de cumpărare a salariului nominal.

Salariul se manifestă în următoarele forme principale:

1) salariul pe unitate de timp

2) salariul în acord

3) salariul colectiv

4) salariul social

Salariul are tendinţa de diferenţiere, care este condiţionată de:

 inegalitatea lucrătorilor

 neomogenitatea felurilor de muncă

 inegalitatea pieţelor de muncă. În diferite pieţe de muncă coraportul dintre cererea şi oferta de muncă este diferit, ce inevitabil influenţează asupra diferenţierii salariului.

2. Piaţa capitalului real şi dobânda

Piaţa capitalului real reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesul atragerii şi plasării fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital.

Cererea de capital reflectă totalitatea nevoilor de capital ale agenţilor economici la un moment dat şi nivelul dobânzii pe care sunt dispuşi s-o suporte