Turism Internațional

Capitolul 1

Concepte, definiţii şi noţiuni de bază

ale turismului internaţional

Primele încercări de definire a turismului, ca fenomen economic şi social, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Între timp, activitatea de turism a cunoscut evoluţii mai lente sau mai spectaculoase, îndeosebi începând din anii ’60 ai secolului XX, transformându-se într-un adevărat „fenomen specific lumii moderne” şi care a devenit, prin amploarea activităţilor desfăşurate, prin contribuţia la crearea produsului brut mondial şi la crearea de locuri de muncă, prima „industrie” a lumii.

Deşi termenul de „turism” a apărut doar în secolul XIX, activităţile de turism datează încă din antichitate. Astfel, călătoriile de studii ale romanilor, în Grecia sau călătoriile pentru propria plăcere, pe care aceştia le efectuau în Egipt ori frecventarea locurilor unde se găseau izvoare termale, mai mult pentru motive ludice, decât sanitare sunt doar câteva exemple ale formelor incipiente ale turismului, din perioada antichităţii.

Au urmat, în perioada Evului Mediu, alte activităţi ce pot fi considerate a fi „turistice”, precum călătoriile de studii la şcoli şi universităţi de prestigiu din Anglia sau Franţa, organizarea de mari târguri şi chiar pelerinaje (în perioada anilor 1500). La acestea, se adaugă, în perioada Renaşterii, călătoriile de plăcere şi cele motivate de curiozitatea intelectuală.

Cuvântul „turism”, apărut la începutul secolului XIX în Marea Britanie, venea din franţuzescul „tour” şi se referea, la acea vreme, la călătoriile efectuate de tinerii englezi, pentru propria lor plăcere şi agrement, în Franţa, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzând Parisul, zona de Sud-Vest a Franţei, cea de Sud (Midi), de Sud-Est şi regiunea Bourgogne.

Secolul XIX nu a adus, însă, omenirii, doar acest nou cuvânt (turism), ci şi unele elemente importante de tehnologie care au contribuit, în mod esenţial, la dezvoltarea activităţii turistice, în primul rând utilizarea căii ferate, a trenurilor de pasageri, în scopul deplasărilor turistice.

În data de 5 iunie 1841, Thomas Cook avea să organizeze prima călătorie cu trenul – o excursie colectivă, transportând un grup important de militanţi, la o manifestare dedicată moderaţiei, cumpătării şi sobrietăţii. Zece ani mai târziu, el avea să şi devină primul mare tur-operator european.

Dacă la jumătatea secolului XIX, aveau să apară şi să se dezvolte, tot în Marea Britanie, primele agenţii de turism şi primele călătorii organizate la preţuri ieftine, către sfârşitul secolului şi-au făcut apariţia şi primele hoteluri de lux, sub impulsul lui Charles Ritz, dar şi hotelăria de categorie medie şi „mica hotelărie” .

Secolul XX avea să devină, însă, „Epoca de Aur” a turismului, când acesta a cunoscut o dezvoltare de-a dreptul explozivă, pe fondul evoluţiei profunde, economice, sociale, tehnologice şi politice, a umanităţii. Sporirea puterii de cumpărare a populaţiei şi a dimensiunilor timpului liber au făcut posibilă apariţia turismului de masă, care a ajuns la dimensiuni incredibile, în special după cel de-al doilea Război Mondial.

Creşterea nivelului de trai a permis ca sumele pentru cheltuielile pentru turism şi pentru petrecerea plăcută a timpului liber să fie introduse în bugetele unui număr tot mai mare de familii, iar dezvoltarea spectaculoasă a echipamentelor şi mijloacelor de transport a condus la crearea unei oferte turistice capabile să răspundă, cât mai bine, cererii şi chiar să stimuleze creşterea acesteia.

1.1. Principalele noţiuni şi definiţii utilizate în turismul internaţional

Călătoriile în afara graniţelor ţării au cunoscut creşteri anuale superioare evoluţiei altor indicatori ai dezvoltării economice şi comerciale, datorită progreselor înregistrate, îndeosebi în tehnologiile şi echipamentele utilizate în transporturi, în infrastructura de acces, dar şi ca urmare a extinderii, în ritmuri rapide, a infrastructurilor turistice, a echipamentelor de cazare, alimentaţie, agrement etc.

O analiză pertinentă şi eficace a turismului internaţional, ca fenomen economic, trebuie să se bazeze pe definiţii cât mai clare, precise şi, pe cât posibil, unanim recunoscute. Din acest motiv, în continuare, sunt prezentate câteva dintre cele mai importante definiţii utilizate în acest domeniu.

1.1. 1.Conceptele de turism şi turist

Conceptul de turism a apărut după cel de turist. Noţiunea de turism vine de la transcripţia în limba engleză a cuvântului francez „tour”, utilizat în Anglia în secolul al XVIII-lea. „Marele Tour” („The Tour”) evoca, în acea perioadă, călătoria de studii, dezinteresată, pentru descoperiri culturale, cu precădere, pe care o efectua, în Europa, tânărul aristocrat englez. Această călătorie iniţiatică, menită să permită cunoaşterea unor culturi străine, avea ca finalitate perfecţionarea educaţiei respectivilor tineri.

Efectuarea acestui „tur” îl consacra, de fapt, pe respectivul tânăr, ca „Gentleman”. Aşadar, în acea perioadă, cuvântul „turist” era aplicabil, îndeosebi, călătorilor englezi şi abia în secolul al XIX-lea avea să fie extinsă şi pentru călătorii francezi, în bună măsură datorită publicării operei lui Stendhal, intitulată Memoriile unui turist (1838) .

La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumită uniformizare a terminologiei privind turismul, astfel că, puteau fi regăsite, în multe limbi, cuvinte precum turism şi turist.

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) defineşte turistul ca fiind „orice persoană care se află într-o altă ţară sau în alt loc, situat în ţara sa de reşedinţă, altul decât cel ce corespunde domiciliului său obişnuit şi pentru care motivul principal al vizitei este altul decât acela de a exercita o activitate remunerată la locul vizitei sale”.

La rândul său, OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), referindu-se la turiştii străini, îi defineşte pe aceştia ca fiind persoane care nu îşi au reşedinţa în ţara de destinaţie şi sunt admişi în acea ţară pe baza unei vize (dacă aceasta este cerută), pentru motive de petrecere a timpului liber (agrement), recreare, vacanţă, vizite la prieteni şi rude, sănătate sau tratament medical sau pentru pelerinaje religioase. Turiştii trebuie să petreacă cel puţin o noapte (să înnopteze) într-o unitate de cazare colectivă sau privată, în ţara de destinaţie, iar durata sejurului lor nu poate depăşi 12 luni .

În privinţa turismului, OECD a formulat propria sa definiţie, respectiv: „activităţile persoanelor care călătoresc către sau îşi petrec sejururile în afara mediului lor obişnuit, pentru o perioadă consecutivă de mai puţin de un an, pentru plăcere, afaceri sau alte motive, cu nu au legătură cu exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat” .

Definiţia dată noţiunii de turism, de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) este următoarea : Activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei lor obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive.

Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, prin călătorie înţelegând, în sens larg, deplasare, de la o localitate, la alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obişnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepţii, în primul rând atunci când persoana respectivă urmează să desfăşoare, în locul în care călătoreşte, o activitate remunerată sau se află în situaţii precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare, etc.).