Uniunea Economică și Monetară

1.Primii paşi către uniunea monetară

A. - Planul Barre (februarie 1969) -

Interdependenţa între integrarea economică şi cea monetară, convergenţa performanţelor economice, coordonarea politicilor bugetare şi monetare sunt principalele prevederi ale Planului Barre (Raymond Barre îndeplinea la momentul respectiv funcţia de Comisar european al economiei şi finanţelor, fiind în acelaşi timp vicepreşedinte al Comisiei Europene).

B- Reacţionând la provocările de pe plan mondial, Comunitatea Economică Europeană solicită unui comitet de experţi, condus de prim-ministrul luxemburghez Pierre Werner, să realizeze un raport la nivel înalt care să analizeze posibilitatea creării unei uniuni monetare. Publicat în 1970, Raportul Werner susţinea ideea realizării unei Uniuni Monetare Europene, aceasta urmând a fi realizată în trei etape, până în 1980. Printre principalele concluzii ale Raportului pot fi amintite:

- mişcările de capital între statele membre trebuie să fie totale şi fără restricţii;

- crearea unei monede comune;

- fixarea totală şi irevocabilă a parităţilor între monede.

Schimbările profunde în plan monetar la nivel internaţional (suspendarea, de către administraţia Nixon, la data de 15 august 1971, a covertibilităţii în aur a devizei americane), ce au condus, în final, la colapsul Sistemului de la Bretton Woods, au creat o conjunctură nefavorabilă punerii în aplicare a concluziilor Raportului Werner.

Ca urmare, singurul rezultat a fost crearea "sistemului european al limitelor înguste ale cursului valutar", supranumit şi "şarpele valutar", prin care statele membre îşi luau angajamentul de a nu permite fluctuaţii ale cursurilor valutare reciproce mai ample de +/- 2,25 procente. Evoluţia oscilantă, marcată de intrările şi retragerile succesive din sistem ale statelor membre (cele mai notabile fiind cele două retrageri ale francului francez), s-a încadrat în starea de stagnare generală a procesului de integrare europeană manifestată la sfârşitul anilor '70, cunoscută şi ca perioada de "euroscleroză".

C - 13 martie 1979 - crearea Sistemului Monetar European, al cărui obiectiv principal îl constituia crearea unei zone de stabilitate monetară în Europa. Pricipalele componente: - Mecanismul ratelor de schimb,

- ECU (European currency unit) În cadrul SME, ECU avea un rol multiplu: activ de rezervă (statele membre depuneau la FECOM - Fondul European de Cooperare Monetară 20% din rezervele lor în aur şi USD contra ECU); bază de calcul pentru indicatorul de divergenţă a cărui funcţie era de a se putea determina dacă una dintre monedele participante devenea "divergentă", caz în care autorităţile monetare din ţara respectivă trebuiau să ia măsuri (nespecificate cu precizie, însă); instrument de exprimare a operaţiunilor de creditare a statelor membre.

- Mecanismele de creditare în ECU pentru statele membre;

D - Trecerea la UEM nefiind o simplă formalitate, Tratatul de Maastricht a prevăzut trei etape în care această uniune să se desăvârşească.

- Prima a debutat în 1990 prin coordonarea politicilor economice ale statelor membre şi asigurarea liberei circulaţii a capitalurilor;

- A doua etapă a început la 1 ianuarie 1994, în care statele trebuiau să facă eforturi pentru a îndeplini criteriile de convergenţă şi să ia măsuri pentru asigurarea independenţei băncilor centrale naţionale. Tratatul asupra Uniunii Europene a stabilit următoarele „criterii de convergenţă”:

a. Deficitul bugetar să nu depăşească 3 % din Produsul Intern Brut (PIB);

b. Datoria publică să nu depăşească 60 % din PIB;

c. Rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 % media ratelor inflaţiei a celor trei membri UE cu cele mai stabile preţuri;

d. Dobânda pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2 % media dobânzilor corespunzătoare înregistrate în cele trei ţări cu cea mai redusă rată;

e. Moneda naţională să fie integrată în Sistemul Monetar European şi să fi rămas timp de cel puţin 2 ani în limitele marjelor de fluctuaţie ale acestuia.

A fost creat Institutul Monetar European (IME) cu misiunea de a pregăti trecerea la cea de a treia etapă a constituirii UEM, de a asigura suprareglarea Sistemului Monetar European şi coordonarea politicilor monetare ale statelor.;

- Cea de a treia etapă a fost declanşată la 1 ianuarie 1999. Tratatul de la Maastricht stabilise data de 1 ianuarie 1997 pentru trecerea la moneda unică, dacă majoritatea statelor îndeplinesc criteriile de convergenţă. În caz contrar aceasta urma să se petreacă, în mod automat, la 1 ianuarie 1999 doar pentru acele state care îndeplineau respectivele criterii. Consiliul European extraordinar din 3 mai 1998 a stabilit lista ţărilor admisibile în faza a III-a a UEM. Bancnotele şi monedele, în EURO şi eurocenţi au fost puse în circulaţie la 1 ianuarie 2002 şi au înlocuit monedele naţionale ale ţărilor respective.