Curs 1 gimnastică

Obţinerea minim a notei 5 la examenul teoretic;

Obţinerea minim a notei 5 la lucrările practice;

Prezenţa obligatorie la lucrările practice – 100%;

Echipament specific disciplinei;

Atitudine corespunzătoare la lecţii;

Prezentarea unui portofoliu (ultima săptămână de cursuri):

- acţiunile de raport;

- comanda şi modul de realizare a 3 tipuri de formaţii;

- alcătuirea şi descrierea unui complex de exerciţii de dezvoltare fizică generală – minim 10 exerciţii;

- 3 elemente acrobatice (descriere tehnică, metodică de învăţare, greşeli tipice, asigurarea ajutorului);

- parcurs aplicativ cu cel puţin 5 staţii;

CURS NR. 1

CAPITOLUL I

PROCESUL CONSTITUIRII GIMNASTICII

Originile gimnasticii se pierd undeva în negura vremurilor, evoluţia acesteia fiind strâns legată de evoluţia omenirii. Exerciţiile de gimnastică erau fost folosite pentru menţinerea sănătăţii, dar şi pentru creşterea capacităţii indivizilor pentru muncă, apărare şi pentru viaţă. Mărturii ale practicării exerciţiilor fizice încă din antichitate sunt obiectele, inscripţiile, desenele, documentele şi basoreliefurile descoperite în şi pe vechile monumente istorice şi morminte ale unor conducători de seamă.

La egipteni exerciţiile fizice urmăreau în egală măsură dezvoltarea forţei şi rezistenţei în strânsă legătură cu muzica şi dansul, fiind considerate cele mai vechi forme de manifestare ale spiritului uman.

Altfel, pe monumentul mormântului lui Roti, mare conducător de oşti al Egiptului, încă se pot vedea grupuri de tinere fete care dansează şi execută, printre alte mişcări, podul şi răsturnarea în doi, mişcări care constituiau un număr de spectacol menit să distreze nobilimea acelor vremuri.

O altă civilizaţie interesată în practicarea exerciţiilor fizice a fost cea hindusă. Preocuparea hinduşilor pentru practicarea exerciţiilor fizice este evidenţiată în „Cartea Sfântă”, cunoscută şi sub numele de „Vedele” (datează din secolul IV î.e.n.), carte care cuprinde poeme cu conţinut religios, filozofic şi moral, dar în care sunt recomandate şi o serie de exerciţii de gimnastică respiratorie.

Cu o vechime atestată de peste 2000 de ani, în India a apărut sistemul Yoga, sistem complex cu un bogat conţinut de mişcări şi de indicaţii referitoare la alimentaţie, igienă etc.

Importanţa practicării exerciţiilor fizice a fost subliniată şi de filozoful chinez Confucius (551 – 479 î.e.n.), care considera că exerciţiile fizice trebuie incluse în „cele şase arte ” care stau la baza educaţiei: muzica, ceremonialul, aritmetica, caligrafia, scrima şi arta de a conduce carul. Astfel , se evidenţiază faptul că în China antică se acorda o importanţă majoră educaţiei, care de fapt, era un privilegiu al clasei aristocrate, de altfel ca şi la egipteni şi hinduşi.

Tot în China, în jurul anilor 2690 î.e.n., în timpul domniei lui Hoan-Ti, întemeietorul celei dintâi dinastii chineze, medicul Kong-Fu a creat un sistem de exerciţii de gimnastică medicală recomandat ca mijloc de apărate a organismului împotriva îmbolnăvirilor. Medicul Kong - Fu pornea de la premisa că bolile sunt determinate de congestionarea şi paralizarea unor anumite organe. Pentru înlăturarea acestor efecte, Kong - Fu pro¬pune o serie de mişcări ce puteau fi executate în strânsă legătură cu diferite proce¬dee de respiraţie, din stând, aşezat, culcat facial sau culcat dorsal.

Prin combinarea diferitelor poziţii, mişcări şi forme de respiraţie, Kong-Fu propunea exerciţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, dar şi pentru vindecarea anumitor boli cum ar fi: obezitatea, dureri musculare şi articulare, guta şi altele.

Exerciţiile fizice erau practicate şi de grecii antici. În comparaţie cu celelalte popoare antice, grecii acordau cea mai mare importanţă exerciţiilor fizice, ca parte integrantă a educaţiei cetăţeneşti. Sistemul educativ preconizat de grecii antici avea ca scop atât dezvoltarea trupului, cât şi dezvoltarea minţii.