Curs Fotbal

Cap I

LOCUL FITNESS-ULUI ÎN ŞTIINŢA SPORTULUI

1.1. Definiţia noţiunii de fitness

1.2. Caracteristici şi subsistemele educaţiei fizice

1.3. Sportul definiţie şi carcateristici

1.4. Evoluţia, rolul sportului ;i subsistemele lui

1.5. Beneficiile şi funcţiile sportului

1.6. Sportul în activitatea cotidiană şi ecoul social

Ştiinţa educaţiei fizice şi sportului ( noţiunea superioară – ştiinţa) – înţelesul principal = Totalitatea cunoştinţelor privind exerciţiile fizice, corelate într-un sistem de noţiuni şi prezentate într-o teorie proprie, care stabileşte principiile după care se prevăd, se valorifică şi se confirmă efectele biologice şi spirituale în practica vieţii sociale. Observaţii: Ştiinţa educaţiei fizice şi sportului prin profilul cunoştinţelor sale de ordin biologic şi pedagogic are un caracter de sinteză. Obiectul ei de cunoaştere îl constituie omul în procesul său de integrare socială şi cu ajutorul practicării exerciţiilor fizice, în scopul perfecţionării sale organice şi psihice şi implicit al măririi randamentului său social.

Chiar dacă în ţara noastră se foloseşte termenul de „Ştiinţa educaţiei fizice şi sportului” aproape în întreaga Europă termenul a fost înlocuit cu sintagma “Sports Science” = Ştiinţa Sportului – pentru a defini domeniul nostru de activitate.

Ceea ce ne-a determinat să abordăm această temă a fost necesitatea încadrării sau stabilirii locului pe care îl ocupă fitnessul în contextul Ştiinţei Sportului. Faptul că Ştiinţa Sportului a fost de-a lungul timpului în pedagogie sau medicină ca ramură a acestora, iar azi „se utilizează metode, tehnici, ipoteze şi din alte ştiinţe cum sunt: biologia, psihologia, antropologia, sociologia” M., Epuran , ne demonstrează că domeniul nostru de activitate a devenit o ştiinţă interdisciplinară.

Valorile care înalţă educaţia fizică şi sportul la rang de ştiinţă pot fi fizice, intelectuale, morale, sau spirituale. Cu cât aceste activităţi contribuie la sporirea tonusului vital al individului sau al grupului, cu atât mai mult se va apropia de cultură şi de conceptul de ştiinţă a sportului.

În concepţia lui Parsons, sistemul cultural este legat de sistemul social prin relaţii de instituţionalizare, iar sistemul personalităţii umane îl internalizează în realitatea socială (Biriş I., 2000). În societatea postmodernă şi în cea în care globalizarea impune anumite realităţi sociale, societatea şi cultura se definesc în mod corelativ, „oricine şi orice participant la viaţa socială fiind un produs cultural”. (Achim Mihu,1996).

Cultura fizică sintetizează toate valorile menite a fructifica exerciţiul fizic în scopul perfecţionării potenţialului biologic, spiritual şi motric al omului (Cârstea, 1999). Sintagma cultură fizinlocuită cu succes cu sintagma Ştiinţa Sportului, datorită numeroselor cercetări de valoare întreprinse pe plan mondial în domeniul nostru de activitate.

Din perspectiva ştiinţei sportului, calitatea vieţii omului este abordată în segmentele sănătate, învăţământ, educaţie şi ecologie. În acest context sfera ştiinţei sportului cuprinde o diversitate de valori specifice domeniului, cum sunt:

• valori create în scopul organizării superioare a practicării exerciţiilor fizice;

• valori create în dezvoltarea filogenetică a omului, care se referă mai ales la idealul de armonie corporală;

• valori de natură materială sau create prin spectacolul sportiv;

• valori de ordin spiritual.

Creaţia de valori reprezintă caracteristica esenţială a ethos-ului uman, expresia unei inepuizabile voinţe de putere ca manifestare a vieţii, ca afirmare a autodeterminării şi emancipării omului (Albulescu, 1999).

În acest context se încadrează definiţia pentru „sport" din „Carta Europeană a Sportului": „Orice formă de activitate fizică ce are ca obiectiv exprimarea sau îmbunătăţirea condiţiei fizice şi psihice, dezvoltarea relaţiilor sociale sau obţinerea de rezultate în competiţii la toate nivelurile prin intermediul unei activităţi organizate sau nu”. Componentele fundamentale ale culturii fizice sunt: valorile sportive, activitatea fizică (exerciţiul fizic), excelenţa sportivă, evaluarea, infrastructura şi resursele umane, filosofia sportului.

Valorile sportive - fair-play-ul, autodepăşirea, tenacitatea, perseverenţa, vitalitatea, frumuseţea fizică, viabilitatea, echilibrul comportamental, cultul muncii, al angajării, etc. Unele dintre acestea pot fi interpretate ca valori morale, altele ca valori estetice. Dar valorile morale sunt valori-scop, pe când valorile sportive sunt valori-mijloc. În cadrul valorilor sportive apare interesul, dorinţa de victorie, de performanţă; astfel inter-relaţia umană sportivă nu mai este un act pur dezinteresat, dar nu trebuie să-şi piardă caracterul moral. Forma plenară de existenţă şi dezvoltare a valorilor sportive se regăseşte cel mai bine în cadrul conceptelor olimpismului.

Activitatea fizică - exerciţiul fizic ca formă naturală de mişcare. În viziunea Consiliului Europei (prin Manifestul european privind tineretul şi sportul) aceasta este o formă de provocare şi de recreere bazată pe joc pentru tineri. Principiul care guvernează această categorie de valori este accesibilitatea. Bunăstarea tânărului şi dobândirea unui mod sănătos de viaţă sunt finalităţi esenţiale, iar baza acestor activităţi o constituie familia şi şcoala.

În perspectivă întreaga populaţie trebuie să aibă acces la practicarea activităţii fizice cu efecte benefice. Exerciţiile cu grad adecvat de intensitate exersate minimum 30 de minute pe zi pot realiza astfel de efecte. Obiectivele prioritare sunt: eficienţa, securitatea, egalitatea şanselor de participare, rentabilitatea.

În concluzie, acest grup de valori trebuie subordonat principiilor de asigurare a stării de sănătate şi de integrare socială pentru cei defavorizaţi. Din punct de vedere economic este necesară implicarea autorităţilor publice (aşa cum sunt ele prevăzute în Carta Europeană a Sportului). Impactul economic al investiţiei publice în sport este major, iar rolul sponsorizării şi al sectorului privat trebuie reglementat de legi favorabile.

Excelenţa sportivă se referă la vârful piramidei. În acest context Carta Europeană a Sportului prevede reglementări cu privire la:

• profesionism;

• contracte;

• dopaj;

• violenţă în sport;

• baze materiale performante.

Evaluarea - este important ca valorile să fie cuantificate. Evaluarea calitativă este cea mai dificilă, dar recomandările cu privire la politicile de evaluare ale Consiliului Europei, prin Consiliul Miniştrilor, au fost materializate prin generalizarea celor două teste EUROFIT:

• Teste EUROFIT de aptitudine fizică ce vizează următoarele dimensiuni: rezistenţa cardio-respiratorie, forţa sub diversele ei forme de manifestare, rezistenţa musculară, viteza sub diversele ei forme de manifestare, supleţea, echilibrul, măsurători antropometrice, date de identificare.

• Teste EUROFIT adaptate pentru persoane în vârstă: pentru capacitatea generală de efort, mobilitatea coloanei vertebrale, mobilitatea articulară, rezistenţa cardio-respiratorie şi respiratorie.

Infrastructura şi resursele umane - acest capitol are în vedere implicarea economică a comunităţii pentru asigurarea infrastructurii necesare practicării sportului şi politica de formare a formatorilor în aşa fel încât să se asigure calificările obligatorii şi necesare.

Filosofia culturii fizice - cuprinde un ansamblu de valori spirituale, care din perspective pluridisciplinare trebuie să întregească viziunea holistică asupra calităţii vieţii şi devenirii omului.

În „Declaraţia prin consens" elaborată la cel de-al II-lea „Simpozion Internaţional privind educaţia fizică, condiţia fizică şi sănătatea" desfăşurat la Torino în mai 1992 - termenii care definesc activitatea de educaţie fizică şi sport în relaţie cu calitatea vieţii sunt:

• Activitatea fizică (AF) - orice mişcare realizată cu ajutorul muşchilor scheletici care determină o creştere substanţială a consumului energetic în repaus;

• Activitatea fizică din timpul liber (AFL) este acceptată ca o activitate extraprofesie;

• Exerciţiul - formă de AFL efectuat în mod obişnuit prin repetarea de-a lungul unei perioade de timp (antrenament) cu obiectiv extern sau intern specific;

• Sportul în competiţie - sport competiţional;

• Sportul pentru toţi - asimilat cu recrearea şi activitatea fizică ocupaţională;

• Sănătatea pozitivă - bucuria de a trăi.