Istoria Educației Fizice și Sportului

Omul modern este într-o întrecere perpetua cu semenii, dar mai ales cu timpul. Pentru

a fi competitivi trebuie sa stapânim întreaga problematica a domeniului în care ne desfasuram

activitatea. Astazi, nu se mai pune problema omului "complet", ca în epoca Renasterii, în

sensul asimilarii a câte ceva din fiecare segment de cultura în parte, ci a omului care cunoaste

totul despre profesia sa.

Un asemenea model cultural în domeniul "educaiei fizice si sportului" presupune cu

necesitate si cunostine de istorie.

Un om mai puin avizat ar putea sa se întrebe: la ce mai folosesc informaiile într-un

domeniu preponderent motric în care formarea unui corp estetic, realizarea unui record sau

învingerea partenerului la întrecere, depind de munca fizica, de muschi si condiia fizica a

practicantului ?

Istoria este stiina care studiaza trecutul societaii omenesti, adica evenimentele

politice, economice, sociale si culturale (organizarea societaii, ocupaiile oamenilor, creaiile

artistice, credinele religioase, mentalitaile, viaa de zi cu zi etc.).

Stiine ajutatoare care concura la dotarea evenimentelor în spaiu si în timp:

• Arheologia – scoate la iveala izvoarele istorice, scrise si nescrise, prin sapaturi

în pamânt. Vârsta unor relicve este reconstituita, în unele cazuri, prin dotarea

cu carbon radioactiv (C-14).

• Diplomatica si paleografia – cerceteaza vechile documente si tipurile de scriere

folosite în ele.

• Cronologia – stiina care se ocupa cu stabilirea datelor istorice si succesiunea

în timp a acestora .

Istoria este învaatura vieii, exprima Cicero în De oratore. Cunoasterea trecutului

poate constitui asadar si un îndreptar atât pentru activitatea prezenta,cât si pentru cea viitoare

în masura în care percepem ce-a fost gresit si ce-a fost bun în practica si gândirea înaintasilor

nostri. Sa luam un singur exemplu: profesionismul exagerat în epocile elinistica si romana,

ale Greciei Antice a dus la decaderea exerciiilor fizice, respectiv a efectelor educative ale

acestora. Marea masa a practicanilor gimnasticii din perioadele arhaica si clasica s-a

transformat într-o masa de spectatori, nemaiavînd nici o sansa sa concureze cu cei cu unica

specializare si a caror inta nu era decât câstigul adus dupa cucerirea unei probe la jocurile de

întrecere atletice. Puterea banului 1-a facut pe atlet sa decada moral, sa se preteze la fraude,

constînd în cumpararea de meciuri în special. Nu reprezinta oare experiena trecutului un

avertisment pentru epoca contemporana care într-un fel se confrunta cu ceea ce s-a petrecut la

un moment dat în vechea Elada ? Prea multe scandaluri apar în presa la ora actuala în legatura

cu echipe sau sportivi care nu-si apara sansele în mod corect si care apeleaza la mijloace

nepermise pentru a câstiga cu orice pre "gloria sportiva".