Metoda Observației

Observaţia este contemplarea intenţionată a unui obiect, document, fenomen sau proces; este cunoaşterea ştiinţifică a unei realităţi prin contemplare intenţionată şi metodică.

Caracteristici:

- provine din ştiinţele naturii;

- este vizuală (de cele mai multe ori);

- proces activ;

- este urmată de înregistrare (consemnare);

- trebuie ferită de idei preconcepute;

- într-o cercetare mai amplă este prima etapă.

TIPURI DE OBSERVAŢIE

1. Observaţie întâmplătoare

2. Observaţie sistematică (activă, intenţionată, provocată). Acesta este proprie investigaţiei ştiinţifice şi se desfăşoară sub diferite forme care au denumiri specifice. Caracteristica acestui tip de observaţie este că porneşte de la o anumită idee anticipativă a rezultatelor care pot fi obţinute şi a consecinţelor acestora.

Spre deosebire de observaţia întâmplătoare, observaţia sistematică are următoarele caracteristici:

- este fundamentată teoretic;

- este integrală şi analitică,;

- este metodică şi condusă după anumite reguli;

- este repetată şi verificabilă;

- presupune o anumită codificare a operaţiilor şi un anumit sistem de variabile şi factori acceptaţi de toţi cercetătorii;

- apelează la procedee moderne de analiză cantitativă;

- îndeplineşte funcţii explicative şi prospective.

3. Observaţie de tip senzorial: observaţia simplă – făcută doar cu organele de simţ (văz, auz, simţ);

4. Observaţia directă şi observaţia experimentală

5. Observaţia extensivă şi observaţia intensivă

6. Observaţia longitudinală şi transversală

7. Observarea participativă şi observaţia ascunsă

8. Observaţiile pedagogice, psihologice, sociologice etc., în funcţie de domeniul de aplicare

9. Observaţia statistică

10. Autoobservaţia

11. Observaţie “armată” (intermediată)

CE SE POATE OBSERVA

În domeniul nostru vom întâlni, în special, observaţii făcute asupra proceselor dirijate, organizate şi conduse raţional cum sunt procesul intructiv-educativ, procesul de antrenament, procesul de recuperare, procesul de pregătire a cadrelor, competiţiile, excursiile etc. În centrul atenţiei vor sta investigaţiile privitoare la comportamentul motric, tehnic, tactic, răspunsul la anumite proceduri (programe) de recuperare. Astfel subiecţii vor fi observaţi în următoarele situaţii:

- sistem educaţional şi de învăţare specifică (motrică);

- sisteme competiţionale;

- activităţi recreative

- procese de recuperare.

Observaţia poate fi îndreptată asupra:

- individului (elev, sportiv, antrenor, arbitru etc.)

- grupului (sportivi, spectatori, demonstraţii);

- relaţiile dintre indivizii unui grup;

- relaţiilor dintre grupuri (după vârstă, sex, ramură sportivă, profesiune).

DIFICULTĂŢILE OBSERVAŢIEI

- Observaţia spontană (întâmplătoare) este fragmentară, lipsită de obiectivitate, vagă, lipsită de precizie, nu este argumentată în scris, nu este judecată critic.

- Observaţia ştiinţifică are la rândul ei o serie de neajunsuri:

- este percepţie a unui fenomen şi deci depinde de factorii care determină natura acestui proces psihic (acuitate senzorială, stabilitatea sau mobilitatea atenţiei);

- eficienţa şi valoarea observaţiei depind de calitatea observatorului, de orientarea lui ştiinţifică în domeniul respectiv;

- depinde de capacitatea de înţelegere a celui care observă (de aceea se impune dublarea lui cu aparate de înregistrare);

- unele fenomene apar la un interval mare de timp, altele sunt foarte complexe şi de scurtă durată;

- particularităţile individuale şi de sexe pot influenţa calitatea observaţiei.