Teoria educației fizice și sportului

CURS 1

BAZELE GENERALE ALE TEORIEI ŞI METODICII JOCULUI DE FOTBAL

1. OBIECTUL TEORIEI Şl METODICII JOCULUI DE FOTBAL

Cunoaşterea multilaterală şi în profunzime a unui domeniu constituie o necesitate şi tot odată o condiţie pentru eficienţa acţiunilor celor ce activează în domeniul respectiv.

Activitatea fotbalistcă constituie fără îndoială o realitate obiectivă si implicit un segment particular de cunoaştere. Studierea acestui fenomen revine Teoriei şi Metodicii jocului de fotbal, ca parte constitutivă a disciplinei ştiinţifice sportive - Fotbal. Jocul de fotbal trebuie privit multilateral, dar convergent şi analizat după criterii ştiinţifice. Cunostiinţele din domeniul fotbalului, atât cele referitoare la informaţia teoretică cât şi cele metodice, se constituie într-un sistem deschis, ce se îmbogăţeşte, diversifică şi se aprofundează continuu.

Teoria şi metodica jocului de fotbal, ca parte constitutivă a teoriei şi metodicii generale a jocurilor sportive, are ca domeniu propriu de cercetare, studierea activităţii ludice specifice jocului de fotbal şi a influenţelor acestuia asupra personalităţii umane. Pentru aceasta dispune de un ansamblu de date teoretice şi practice, care îi asigură o bază proprie de autoperfecţlonare.

Teoria şi metodica jocului de fotbal are metode proprii de cercetare, particularizate fenomenului, precum si legităţi specifice, concretizate în principii, cerinţe, norme şi reguli, caracteristice fotbalului. Înţeleasă în acest context teoria şi metodica fotbalului generalizează experienţa domeniului, transformându-o în norme de lucru, prospectând posibilităţile de îmbunătăţire continuă a efectului activităţii practice.

Teoria fotbalului cuprinde un ansamblu foarte vast de cunoştiinţe, organizate într-un sistem logic şi coerent, care descrie şi explică acest fenomen. Avem deci de-a face cu două noţiuni : descrierea conţinutului jocului, care este în principal constatativă si explicarea lui, consecinţă a cunoaşterii lui profunde prin cercetare ştiinţifică.

Teoria fotbalului trebuie considerată ca un sistem deschis, dinamic, complex, adaptiv şi anticipativ. Aceasta preia şi generalizează elementele practicii şi cercetării ştiinţifice proprii, precum şi elementele aparţinând altor ştiinţe sau activităţi cu care se află în corelaţie. Acestea reprezintă de fapt principalele izvoare ale teoriei fotbalului. Existenţa unei teorii separate pentru jocul de fotbal s-a impus ca o necesitate, aceasta având de răspuns la numeroase si complexe probleme, precum studiul conţinutului jocului, istoricul jocului, procesul didactic, optimizarea componentelor antrenamentului, forma sportivă, selecţia, studiul concepţiei de pregătire şi joc, etc.

Teoria fotbalului are un pronunţat caracter activ, reflectat în contribuţia la perfecţionarea practicii, lucru ce se realizează în principal prin componenta aplicativă a teoriei, metodica fotbalului.

Metodica fotbalului este parte integrantă a teoriei fotbalului, ce exprimă şi valorifică funcţia aplicativă a acestuia. Metodica fotbalului preia şi adaptează la specific principiile, metodele şi mijloacele generale ale pedagogiei, ale ştiinţei educaţiei fizice şi sportului, metodicii antrenamentului sportiv, precum şi metodologia jocurilor sportive. Metodica fotbalului cuprinde principiile, metodele şi mijloacele specifice instruirii în fotbal. Acestea sunt preluate din activitatea practică şi din rezultatele cercetării ştiinţifice proprii, fiind apoi explicate si generalizate.

Metodica fotbalului constă din cunoştinţele, priceperile şi deprinderile necesare tehnologiei instruirii şi educării jucătorilor şi echipelor. În acelaşi timp, este parte constitutivă şi indispensabilă a pregătirii specialiştilor domeniului. Principalele capitole şi activităţi componente ale metodicii fotbalului se referă la metodica selecţiei, a antrenamentului integral, metodica pregătirii pe factorii antrenamentului, planificarea şi evidenţa, metodica organizării activităţii fotbalistice, etc.

Din expunerea conceptului despre metodica fotbalului reiese sarcina acesteia de a forma specialiştii domeniului, capabili să aplice în practică tehnologia pregătirii jucătorilor şi echipei, precum şi tehnologia specifică celorlalte sectoare aferente ( arbitrajul, organizarea, etc.).

1.1. FOTBALUL CA DISCIPLINĂ ŞTIINŢIFICĂ

Fotbalul a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare şi progres, constituindu-se astăzi într-un domeniu foarte complex al vieţii sociale, într-o civilizaţie în care ştiinţa şi tehnica ocupă un loc prioritar, cunoaşterea multilaterală şi aprofundată a unui fenomen constituie o necesitate şi în acelaşi timp o condiţie pentru eficienţa acţiunilor tuturor celor care studiază şi activează în acest domeniu.

În momentul actual, dispunem de un sistem de discipline ştiinţifice cu diferite grade de generalizare, ce formează „Ştiinţa educaţiei fizice si sportului", o sumă de discipline ştiinţifice ce abordează din diferite puncte de vedere domeniul sportiv. Prin logica propriei dezvoltări, concomitent cu dezvoltarea ştiinţei educaţiei fizice şi sportului, fotbalul si-a dobândit statutul de disciplină ştiinţifică. Fotbalul constituie un domeniu particular de cunoaştere, care este studiat şi investigat de disciplina ştiinţifică Fotbal. Considerarea fotbalului ca disciplină ştiinţifică sportivă priveşte în principal specialiştii domeniului profesori si antrenori).

Fotbalul ca disciplina ştiinţifică sportivă este integrat în teoria şi metodica jocurilor sportive şi împreună cu aceasta în ştiinţa educaţiei fizice şi sportului.

Fotbalul este o disciplină de sinteză bio-psiho-socio-pedagogică, având ca obiect de studiu:

- conţinutul jocului şi a întregii activităţi legate de fotbal, în vederea perfecţionării acestuia.