Terapia Ocupațională

AOTA = Asociaţia Americană de Terapie Ocupaţională

ADL = activ din viaţa zilnică

Terapia este ramură a medicinei care studiează mijloacele şi metodele de tratament al bolnavilor. ”Terapia ocupaţinală este forma de tratament care foloseşte activităţi şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea individului de a desfăşura activităţi necesare vieţii, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţe fizice”.

Terapia ocupaţională are o mare varietate de înţelesuri, astfel:

- Terapia ocupaţională este o profesie care ajută o persoană cu incapacitate să-şi câştige potenţialul maxim pentru independenţă şi productivitate în propria viaţă.

- Terapia ocupaţională îndrumă indivizii să se ajute singuri, să facă ce este necesar cu ce pot .

- Terapia ocupaţională este arta practică de a promova independenţă funcţională prin utilizarea activităţilor vieţii zilnice şi/sau modificând echipamentul sau mediul, când este necesar, pentru A.D.L.-uri.

- Terapia ocupaţională foloseşte „activităţi pentru creşterea şi restaurarea stării fizice şi psihice ale unei persoane la nivel funcţional necesar vieţii cotidiene”.

- Terapia ocupaţională este terapia care ajută o persoană să se adapteze mediului, sau adaptează mediul pentru nevoile unei persoane, astfel încât aceasta să devină capabilă să-şi desfăşoară viaţa cu demnitate şi respect de sine.

- Terapia ocupaţională este o profesie pentru sănătate care contribuie la independenţa fizică şi emoţională ca şi la starea de bine a individului – stare ce se realizează prin utilizarea unor activităţi selectate.

- Terapia ocupaţională promovează calitatea vieţii restaurând, reîntărind şi crescând participarea indivizilor la activităţile necesare vieţii.

- Terapia ocupaţională este o „terapie funcţională” având ca obiectiv educarea pacientului la cel mai înalt nivel funcţional posibil care să-i permită să efectueze toate activităţile vieţii acestuia. Acest obiectiv se poate atinge prin trei direcţii de lucru:

o adaptând activităţile individului în aşa fel încât „să facă” ce ar trebui „cu ce poate”;

o adaptând mediul înconjurător la deficientul funcţional al pacientului;

o adaptând meniera unei persoane de a realiza o sarcină.

Principii în terapia ocupaţională

Noţiunea de „ocupaţie” nu se referă strict la serviciul pe care-l are un individ. Terapia ocupaţională înţelege prin ocupaţie o sumă de activităti din cele mai variate domenii pe care individul le realizează în cursul zilei şi care dau înţeles vieţii lui. Aceste activităţi se referă:

- autoîngrijirea zilnică;

- munca;

- activităţi educaţionale;

- activităţi de divertisment în timpul liber;

- hobby-uri;

- alte activităţi.

Cel care indică şi efectuează terapia ocupaţională trebuie să ofere următoarele servicii:

1. Evaluarea capacităţii funcţionale a subiectului, a restantului funcţional.

2. Evaluarea mediului de viaţă, acasă şi la locul de muncă.

3. Programe de asistenţă terapeutică/recuperare atât cu metode specifice, cât şi ajutătoare.

4. Recomandarea şi antrenarea pacienţilor în utilizarea unor echipamente adaptative care înlocuiesc sau ajută funcţiile pierdute.

5. Instruirea familiei şi îngrijitorilor asupra modului de ajutor pe care trebuie să-l dea pacientului.

6. sprijinul şi asistarea efectelor emoţionale, sociale, cognitive cauzale de boli şi traumatisme.

7. Cunoştinţele asupra creşterii şi dezvoltării copilului şi a perturbărilor tardive detreminate de abaterile de la dezvoltarea normală.

De metodele terapiei ocupaţionale beneficiază următoarele cazuri:

- bolnavi neurologici;

- bolnavi cu artropatii cronice inflamatorii , degeneratice etc.;

- cei cu sechele posttraumatice;

- bolnavi cardiopulmonari;

- bolnavi cu probleme de sănătate mintală;

- bolnavi cu probleme de comportament, cu probleme cognitive;

- bolnavi cu afecţiuni senzoriale;

- amputaţi;

- arsi;

- pacienţi cu probleme ....: drogaţi, alcoolici, cu abuzuri alimentare

- copii cu tulburări de dezvoltare neuromusculară;

- vârstnici cu sindromul de decondiţionare fizică.

Terapia ocupaţională are trei preocupări esenţiale:

 evaluarea

 tratamentul

 Consultaţa

Evaluarea pacientului cuprinde:

- încadrarea în cele trei grupe: - infirmitate

- incapacitate

- habdicap

- evaluarea mediului: acasă, la locul de muncă, la şcoală, agrement

In faza evaluări se recomandă tratamentul .

Consultanţa – terapeutul oferă îndicaţii, sfaturi, programe pacienţilor şi instituţiilor în scopul creării de oportunităţi pentru ca aceştia să-şi desfăşoare viaţa cât mai corect posibil, din punct de vedere fizic şi psihic.

Definirea termenilor. Rolul terapiei ocupaţionale

In fiecare etapă a vieţii, în viaţa fiecărei individ, există activităţi (ocupaţii) optime pentru menţinerea stării de sănătate şi pentru societate.

Rolurile terapiei ocupaţionale constă în:

- evaluează tipurile de activităţi ocupaţionale trevute şi prezente, pe care le poate executa individul;

- identifică disfuncţiile privind activităţile ocupaţionale;

- identifică comportamentele disfuncţionale din gestică şi impactul lor asupra activităţilor ocupaţionale;

- remediază sau compensează disfuncţiile din activităţile ocupaţionale şi din gestică;

- facilitează sau structurează schemele de mişcare din activităţile ocupaţionale, în funcţie de vârstă şi de rolul pe care îl are de îndeplinit pacientul în viaţa zilnică.

Pentru a-şi îndeplini obiectivele, terapia ocupaţională utilizează teste standardizate, observaţia clinică şi activităţile practice.

Performanţa ocupaţională este capacitatea individului de a realiza sarcinile cerute de rolul său, raportat la etapa de dezvoltare. Rolul ocupaţional se referă la noţiunile de preşcolar, şcolar, angajat, casnic, pensionar.

Activităţile ocupaţionale cuprind:

- autoîngrijirea: hrănire, îmbrăcat, pieptănat, manipularea obiectelor, mobilitatea;

- munca: îndeletniciri legate de îngrijirea casei şi a familiei;

- educaţia: activităţi şcolare şi educaţionale;

- joaca (pentru copii-joaca; pentru adulţi – sporturi, hobby-uri, activităţi sociale) şi activităţile recreative.