Radiocomunicații

Au fost timpuri în care, comunicatiile radio au reprezentat una dintre putinele metode pentru realizarea comunicarii instantanee. Toti am vazut filmele alb-negru de razboi, în care operatorii radio trimiteau mesaje în codul Morse, utilizând echipamente radio. Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial, industria comunicatiilor s-a dezvoltat pe alte tehnologii, înregistrându-se primele succese în perioada 1960-1970. În prezent, domeniul undelor radio de înalta frecventa (high frequency - HF), cunoscute si sub denumirea de unde scurte, înregistreaza o crestere importanta, datorita unor noi tehnologii.

Tehnologia radio a aparut odata cu publicarea în 1873 a Tratatului asupra Electricitatii si Magnetismului de catre James Clerk Maxwell, care a pus bazele teoriei propagarii undelor electromagnetice.

Dar, primele unde radio au fost detectate abia 15 ani mai târziu. În 1888, Heinrich Rudolph Hertz (cel de la care provine numele unitatii frecventei) demonstreaza ca perturbatiile generate de scânteia unei bobine de inductie, prezinta caracteristicile undelor radio, asa cum sunt ele descrise de catre Maxwell. Munca acestuia este continuata de catre Guglielmo Marconi în experimentele telegrafului fara fir, care utiliza codul Morse. Pâna în 1896, Marconi transmitea mesaje pe o distanta de câtiva kilometri.

În aceasta perioada, se considera ca undele radio circula prin atmosfera în linie dreapta si prin urmare, nu sunt folositoare pentru comunicatiile dincolo de orizont (over – the - horizon - OTH). Aceasta parere nu l-a descurajat pe Marconi, care a devenit primul om ce a demonstrat transmiterea undelor radio pe distante mari. În 1901 în Newfoundland, Canada, el a detectat un semnal telegrafic transmis din Cornwall, Anglia, de la 3000 kilometri departare. Pentru antena el a utilizat fire de 120 metri lungime tinute ridicate de un simplu zmeu.

Succesul lui Marconi a generat un efort intens pentru explicarea si exploatarea descoperirii sale. La întrebarea cum pot fi receptionate undele radio pe suprafata pamântului, a raspuns Edward Appelton. Acesta a fost un fizician englez, care a descoperit ca un strat încarcat electric sau particulele ionizate din atmosfera pamântului (ionosfera), sunt capabile sa reflecte undele radio. Pâna în anul 1920, oamenii de stiinta au testat aceasta teorie si au gasit metode de masurare a proprietatilor reflective a ionosferei.

În timp, caracteristicile propagarii undelor radio de înalta frecventa (HF) au fost mai bine întelese. Operatorii au aflat de exemplu, ca

frecventele utilizabile variau considerabil odata cu trecerea timpului sau cu schimbarea anotimpului.

Tehnologia HF s-a dezvoltat repede. Pâna dupa al II-lea Razboi Mondial, radioul HF a fost principalul mijloc de comunicatie pe distante lungi în domeniul militar deoarece permitea comunicarea cu “pamântul”, “marea” sau “aviatia”.

În mâinile unui operator talentat, cu ani de experienta si întelegând efectele propagarii în ionosfera, radioul HF a permis legaturi pe mii de kilometrii. Astazi, radioul HF joaca un rol important în comunicatiile la scara nationala printr-un sistem necostisitor si rapid.

Comunicatiile pe distante mari, utilizând satelitii lansati în anii 1960, au generat o perioada de scadere a interesului fata de radioul HF. Satelitii permiteau utilizarea mai multor canale si transmiterea mai rapida a datelor. În plus, legaturile prin satelit elimina necesitatea unor operatori foarte bine instruiti.

Pe masura ce s-au dezvoltat comunicatiile pe distante lungi utilizând sateliti, radioul HF a trecut pe o pozitie secundara.

Cu timpul, a devenit evident faptul ca satelitii (cu toate avantajele lor) au limitari importante. Utilizatorii militari au devenit ingrijorati de vulnerabilitatea satelitilor în ceea ce priveste pagubele generate de blocarea acestora. Mai mult, satelitii si infrastructura acestora sunt foarte scump de construit si întretinut.

În deceniul ‘90, s-a observat o crestere a interesului fata de radioul HF. Cercetarea si dezvoltarea în acest domeniu s-au intensificat si au aparut noi generatii de echipamente HF automatizate. Aceste sisteme au adus îmbunatatiri spectaculoase în ceea ce priveste stabilitatea legaturilor, eliminând în acelasi timp procedurile greoaie de operare, caracteristice echipamentelor din generatiile mai vechi. Astazi, statiile HF adaptive, sunt la fel de usor de utilizat ca si telefoanele mobile.

Totusi, ideea conform careia radioul HF este o tehnologie complexa, continua sa persiste. Aceasta idee persista deoarece unii operatori îsi amintesc cum era tehnologia HF traditionala.