Radioelectronică

Circuitele electronice existente în prezent pot fi împărţite în două grupe:

circuite digtale (logice); circuite analogice.

Cicuitele logice realizează funcţii logice şi utilizează dispozitive electronice ce funcţionează numai în două stări: în blocare; în conducţie.

Circuitele logice prelucrează numai semnale binare, adică semnale care pot avea numai două valori, fiecare valoare corespunde unui număr 0; 1.

Circuite analogice. Circuitele analogice sunt circuitele la care semnalele de ieşire variază continuu în timp, urmărind după o anumită lege variaţia semnalului de intrare.

Circuitele analogice prelucrează sau oscilează semnale continue în: amplitudine, polaritate sau frecvenţă. Ele sunt utilizate în realizarea unor funcţii analogice ca: amplificare, modulare, schimbare de frecvenţă, multiplicare etc.

După natura relaţiilor matematice dintre mărimele de intrare şi cele de ieşire, circuitele analogice în rândul lor se împart în: circuite analogice liniare şi circuite analogice neliniare.

Circuitul este liniar dacă Y1, este răspunsul la excitaţia X1 şi Y2 răspunsul la exitaţia X2; iar Y1+Y2 este răspunsul la excitaţia X1+X2 şi kY1 este răspunsul la excitaţia kX1. Aşadar circuitele liniare se bazează pe existenţa unor relaţii liniare între mărimele de ieşire şi cele de intrare.

Menţionăm că în realitate nu sunt dispozitive electronice perfect liniare. Ele numai pot fi considerate liniare într-un oarecare domeniu de funcţionare, fiind utilizate numai pentru prelucrarea semnalelor de valori mici. Circuitele considerate liniare pot fi prezentate prin scheme echivalente de analiză, folosind modelele dispozitivelor active (tranzistorilor, tuburilor electronice etc.). La semnale mici, presupuse ca parametri constanţi şi anume cu valorile determinate în punctul static de funcţionare. În funcţionarea cicuitelor liniare se admite regimul clasa A, regimul în care se respectă proporţionalitatea între mărimea de ieşire şi cea de intrare.

Circuitele analogice neliniare de regulă funcţionează în regim de prelucrare a semnalelor mari, în ele nu se respectă proporţionalitatea liniară între mărimea de ieşire şi mărimea de intrare. În analiza circuitelor neliniare, spre deosebire de circuitele liniare prezentarea lor în formă de scheme echivalente este inadmisibilă (incorectă). În analiza şi proiectarea lor se folosesc familii de caracteristici de terminal şi metode de analiză şi calcul grafo-analitice. Circuitele neliniare pot funcţiona atât în regimul A, cât şi regimele AB şi B.

Din circuitele electronice analogice fac parte: amplificatoarele, multiplicatoarele analogice, stabilizatoarele, modulatoarele şi demodulatoarele, oscilatoarele, convertoarele etc.

Din punct de vedere tehnologic circuitele analogice se împart în trei grupe: circuite monolitice, numite circuite integrate; circuite hibride şi circuite cu elemente discrete.

Circuitele integrate monolitice se obţin integral pe placheta de material semiconductor fie prin tehnologie bipolară fie prin tehnologie MOS. Circuitele integrate sunt cele mai mici în dimensiuni şi greutate, sunt cele mai utilizate, însă sunt şi cele mai puţin precise după parametri. Ultima se explică prin faptul că elementele pasive nu pot fi ajustate, iar cele active nu pot fi alese după parametri.

În ce priveşte circuitele hibride rezistoarele, conductoarele şi evident capacităţile se realizează după tehnologia integrată fie prin tehnologia straturilor subţiri sau straturilor groase. Dispozitivele active (tranzistorii, diodele) şi alte elemente discrete (elemente neintegrabile) se ataşează sub formă discretă printr-un proces tehnologic separat. Comparativ cu circuitele integrate monolitice, circuitele hibride sunt ceva mai mari ca dimensiuni, însă cu performanţe mărite, ca: putere, frecvenţă, precizie, etc., ce se datorează utilizării a mai multor tehnologii. Tehnologia hibridă permite combinarea tranzistorilor bipolari de tip p-n-p şi n-p-n Rezistorii pot fi controlaţi şi ajustaţi; rezistenţa lor nu este limitată în nominal; prin folosirea componentelor speciale de microunde (diode, tranzistori, etc.) se pot depăşi barierele de frecvenţă, caracteristică pentru circuite integrate monolitice pe bază de siliciu, ajungându-se la frecvenţe de lucru de ordinul GHz.