Televiziunea Digitală

1 TV analogică

1.1 Noţiuni de bază. Principiul de realizare a Televiziunii

Televiziunea – din greceşte „vedere la distanţă”, este ştiinţa căreia i se asociază un domeniu corespunzător al tehnicii care se ocupă cu transmiterea la distanţă a diferitor imagini cu mijloace electrice.

Un obiect luminos constă dintr-o distribuţie de străluciri (luminate), care sunt funcţie de cele 3 dimensiuni ale spaţiului X Y Z, de timpul t şi lungimea de undă λ a informaţiei luminoase.

– distribuţia reală (1.1.1)

Analogic poate fi descrisă imaginea acestui obiect.

L(x, y, z, t, λ) – distribuţia pe suprafaţă (1.1.2)

Adică imaginea captată în punctul iniţial este transmisă prin lanţul de televiziune spre punctul de recepţie.

Din funcţiile definite mai sus rezultă că gradul de asemănare între distribuţia de străluciri a imaginii televizate şi a obiectului luminos va fi dependent de sistemul de Televiziune prin care este transmisă imaginea obiectului adică de gradul distorsiunilor introduse de sistem.

L(x, y, z, t, λ)=P{ } (1.1.3)

La baza sistemului de Televiziune stau 3 procese fizice׃

1. Conversia energiei luminoase a imaginii în semnalul electric (este utilizat fenomenul fotoelectric);

2. Prelucrarea semnalului electric şi transmiterea spre punctul de recepţie pe un canal (canal Radio);

3. Conversia inversă a semnalului electric în semnal luminos (imagine);

Fig. 1.1.1Schema bloc a sistemului de televiziune.

1.2 Parametrii de descompunere a imaginii

Se disting 4 parametri:

1. Raportul de aspect – k;

2. Numărul de linii – Z;

3. Frecvenţa liniilor – f ;

4. Numărul de elemente de descompunere – n;

La alegerea parametrilor de descompunere a imaginilor trebuie să se ţină cont de posibilităţile vizuale ale omului.

1. Raportul de aspect – este raportul dintre lungimea orizontală şi verticală a imaginii de televiziune. În sistemul TV, raportul ales este 4 : 3. Această mărime s-a ales în urma perceperii vizuale specifice a omului. Omul vede sub un unghi de 180° pe orizontală şi 125° pe verticală.

2. Numărul de linii. Luînd în consideraţie rezoluţia ochiului, folosirea unei rezoluţii mai mari în sistemul TV este iraţională (ochiul nu va percepe detalii foarte mici). Luînd în consideraţie deschizătura unghiulară a ochiului optimă pe verticală care este aproximativ egală cu 14° (840’) şi rezoluţia ochiului egală cu o minuta, rezultă că depășirea rezoluţiei de 840’, nu va fi percepută de telespectatori.În sistemul TV post-sovetic Z=625 linii, standard american Z=525 linii, standardul francez Z=819, standardul englez Z=405.

3. Frecvenţa cadrelor – empiric a fost demonstrat pentru a obţine o imagine continuă la reproducerea scenelor în mişcare este suficient de transmis de la 12 pană la 16 imagini statice pe secundă. Dar, la astfel de frecvenţa apare efectul ,, pîlpîirii,, (mirţanie). Din acest motiv frecvenţa cadrelor se alege mai mare decît frecvenţa critică care este de la 43 la 48 Hz. Valoare frecvenţei cadrelor este aleasă 50 Hz, egală cu frecvenţa sistemului de alimentare (pentru excluderea influenţei tensiunii de alimentare asupra semnalului de televiziune).