Introducere în drept și legislație

DREPTUL SI SOCIETATEA

I.Notiunea dreptului

1. Ce este dreptul?

Romanii considerau ca "dreptul este arta binelui si a dreptatii"( jus est ars boni et acqui). In conceptia lui Immanuel Kant dreptul reprezinta "ansamblul conditiilor care limiteaza libertatile petru a face posibil acordul lor". Dupa Herbert Spencer "fiecare om este liber sa faca ceea ce vrea, numai sa nu ofenseze libertatea egala a nici unui alt om".

Nu departe de aceste formulari, Louis Josserand defineste dreptul ca fiind "constiinta si vointa colectiva care se substituie constiintelor si vointelor individuale pentru a determina prerogativele, drepturile subiective ale fiecaruia." Juristul german Ihering vedea in drept o lupta perpetua: "viata dreptului e o lupta, lupta a popoarelor, a statului, a claselor, indivizilor".

In sfarsit, Marx si Engels, reprosau burgheziei la mijlocul veacului trecut:"...dreptul vostru nu este decat vointa clasei voastre ridicata la rangul de lege, o vointa al carei continut este dat in conditiile materiale de viata ale clasei voastre".

Supuse unor analize atente, oricare din definitiile sau ideile despre drept evocate mai sus contine mai mult decat un sambure de adevar si ne conduc catre conturarea notiunii al carei continut il cautam: DREPTUL.

In definitia kantiana descoperim, printre altele, cum dreptul contureaza statutul juridic al persoanei si importanta lui in conditionarea raporturilor sociale: "limiteaza libertatile pentru a face posibil acordul lor". Definitia lui Spencer si Josserand nu se indeparteaza de cea a filosofului din Konisburg. Cu alte cuvinte, dreptul fixeaza limitele libertatii fiecarui individ, determina si confera valentele, drepturile subiective, care ii dau posibilitatea sa intre in relatii cu alti indivizi prin acordul lor de vointa.

Ca viata e o lupta, dupa cum gandeste Ihering, este o idee ce are corespondent in realitate sub un dublu aspect: nasterea dreptului si conservarea lui. In primul rand, perioadele fecunde pentru marile reforme juridice sunt precedate de puternice empacte politico-sociale.

Revolutia franceza de la 1789 si reformele juridice care i-au urmat, mai ales acelea pe care si-a pus amprenta geniul napoleonean, sunt un exemplu elocvent. Napoleon a dotat Franta cu o codificare foarte completa: dupa codul civil (1804), au fost promulgate succesiv codul de procedura civila in 1806, codul de comert in 1807, codul instructiei criminale in 1808, codul penal in 1810.

Codul civil ramane a fi cel mai important. Imparatul, care a contribuit substantial la elaborarea acestei opere legislative, captiv fiind in insula Sfanta Elena, va spune despre ea:"Adevararta mea glorie nu este aceea de a fi castigat patruzeci de batalii; Waterloo-ul va sterge amintirea acestor victorii, ceea ce nimic nu se va sterge, ceea ce va trai in eternitate, este codul meu civil".

Exemplele se pot inmulti. Legiferarile de sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care au pus bazele Romaniei moderne si, foarte recent, activitatea legislativa a Parlamentului Romaniei dupa Revolutia din decembrie 1989 sunt dovezi de aceeasi natura.

La 1 ianuarie 1862, Victor Hugo isi prefata capodopera sa "Mizerabilii"cu urmatorul motto: "Atata vreme cat va exista, din pricina legilor si a moravurilor, un blestem social, care creeaza un chip artificial, in plina civilizatie, adevararte iaduri, agravand cu o fatalitate omeneasca destinul, care e de esenta divina; atata vreme cat cele trei probleme ale secolului: injosirea omului prin exploatare, decaderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea intunericului, nu vor fi rezolvate; atata vreme cat in anumite paturi constrangerile sociale vor fi cu putinta, cu alte cuvinte si intr-un sens si mai larg, atata timp cat pe pamant vor dainui ignoranta si mizeria-carti de felșul celei de fata nu vor fi zadarnice".

2. Precizari terminologice.

Prima sarcina care se ridica in fata oricarei stiinte este de a-si fixa terminologia cu care opereaza. A-a spus pe drept cuvat ca "orice stiinta nu este altceva decat o limba bine facuta." Evident nu e este vorba de intreaga terminologie a stiintei dreptului, ci de primele notiuni fara de care nu este posibila intelegerea unor constructii mai complexe.

Cuvantul drept este susceptibil de mai multe intelesuri. Este o dovada cum, in interactiunea notiune-cuvant, unul si acelasi grup sonor poate desemna mai multe notiuni. Astfel, cuvantul drept are -din punctul de vedere ce intereseaza aici-mai multe acceptiuni:

a). regula sau ansamblu de reguli de conduita, generale si obligatorii, dupa care se desfasoara activitatea umana in societate;

b). prerogativa sau facultate (putere de a actiona) apartinand individului de care el se poate prevala in raporturile cu semenii sai si cu colectivitatea din care face parte si in care el se integreaza pe baza si in virtutea unui statut;

c) stiinta, domeniu de studiu, de cercetare a primelor doua notiuni, care apar in doctrina juridica si sub denumirea de drept obiectiv si drept subiectiv.

3.Dreptul obiectiv

Intr-un prim inteles "dreptul" desemneaza ansamblul de reguli de conduita care, intr-o societate organizata, guverneaza raporturile oamenilor intre ei si sunt impuse, la nevoie, prin mijloace de constrangere sociala.

In acest sens, dreptul mai este denumit si drept obiectiv. Cuvantul "obiectiv" nu este folosit aici in sens filosofic de existenta in afara constiintei umane si independent de ea, normele de drept sunt formulate si elaborate de catre om, sunt interpretate si aplicate de el si ii sunt destinate lui.

Denumirea de obiectiv a fost adoptata in opozitie cu cea de subiectiv, adica prerogativa ce apartine individului, numita drept subiectiv, pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru a sublinia caracterul general si obligatoriu al regulii de drept.

In societati moderne cu regim democratic, dreptul e unic, acelasi pentru indivizi, colectivitati, functionari si stat. Pe scurt, in acest sens, dreptul reprezinta o regula sociala obligatorie, n comandament al societatii, care da conduitei umane o anumita directie ce asigura ordinea in societate.

Daca aceste raporturi ar fi abandonate arbitrariului, daca ele n-ar face obiectul unei reglementari, n-ar putea fi realizate decat prin jocul fortelor individuale, prin viclenie sau violenta. Cuvantul drept este atasat ideilor de directie, de disciplina. El isi are originea in latinescul directiune, luat in sensul sau figurat, si desemneaza ceea ce este conform cu regula, adica cu legea. Aceeasi metafora se regaseste in cele mai multe din limbile europene moderne, in engleza-right, in germana-recht, in olandeza-regt, in spaniola-direcho, in italiana-dritto, in franceza-droit.

In limbile clasice vechi el nu exista inca, nici in latina, nici in greaca, unde cuvantul rectum, singurul comparabil prin etimologie cu cuvantul modern drept, avea un sens mai mult moral decat juridic. Ceea e noi numim azi drept se spunea in latina jus si in greaca to decaion.

In viziunea lui Cantacuzino dreptul este o disciplina, adica o auto reglementare a actiunilor omenesti, intrucat aceste actiuni privesc in chip direct sau indirect raporturile omului cu alti oameni sau cu grupul social, sau mai exact cu diferitele grupuri sociale din care face parte.

Asadar, legile care se aplica pe teritoriul unui stat, luate ca un tot si in sens larg (ansamblul regulilor sociale de conduita, generale si obligatorii), constituite intr-un sistem, alcatuiesc dreptul obiectiv al statului respectiv. Astfel exista un drept francez, un drept englez, un drept roman, etc.

Diviziunea lumii in state suverane determina clasificarea dreptului pozitiv in drept national si drept international,dupa cum este vorba de dreptul care se aplica in limitele frontierelor cu surse interne si sanctiuni proprii statului respectiv sau de norme care se aplica relatiilor sociale internationale, fie intre state, fie intre indivizi.

Dupa continutul sau si interesele pe care le apara dreptul pozitiv intern se subdivide in drept public si drept privat care, la randul lor, se imart pe ramuri, fara ca subdiviziunile sale sa se opreasca aici.