Politici Anticriza

Introducere

Economia este un mecanism real dinamic aflat în continuă mişcare. Ea are în componenţă unsistem de sectoare, ramuri şi activităţi de producţie, de distribuţie, de schimb şi consum, juridice,economice, organizatorice şi social – culturale. „Fără un astfel de sistem – care să producă hrana, s-o prelucreze, s-o ambaleze şi s-o distribuie, care să fabrice stofe şi să confecţioneze îmbrăcăminte, care să construiască case şi să le mobileze, să asigure servicii medicale şi de învăţământ, să legifereze şi să menţină ordinea, să pregătească apărarea colectivităţii – viaţa ar fi grea. Iată deci funcţia lui. Sistemul economic optim este acela care furnizează maximul din ceea ce au nevoie oamenii”1.Toate aceste activităţi sunt susţinute şi asigurate de agenţii economici, şi ghidate înainte de toate de „mâna invizibilă” a pieţei, prin mecanismele sale. Însăla nivelul economiei naţionale sau globale, ele nu se pot desfăşura în condiţii optime în corelaţiecu nevoile indivizilor şi ale societăţii, fără o anumită concordanţă, un echilibru macroeconomic.

Acest echilibru macroeconomic ar trebui realizat între toate sectoarele, ramurile şi mecanismele economiei pentru o desfăşurare normală a proceselor care ar duce la creştere economică.

Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de creşterea economică, pentru că aceasta aducea bunăstare societăţii în care trăia. Însă ca la orice ciclu economic, perioada de creştere economică era urmată de stagnare, şi mai apoi de recesiune. Aceste perioade de regres au accentuat numeroase dezechilibre macroeconomice care şi-au pus amprenta asupra bunului mers al economiei. Unele dintre cele mai importante dezechilibre ar fi inflaţia şi şomajul, care au avut şi continuă să aibă o influenţă ridicată asupra încetinirii sau chiar stopării procesului de creştere economică, accentuat diferit de la o ţară la alta.

În concepţia lui J. M. Keynes, inflaţia îşi are originile în economia reală, în dezechilibrul structural şi durabil dintre cererea şi oferta de mărfuri. El afirmă că: „atunci când o nouă creştere a volumului cererii efective nu mai determină o nouă creştere a volumului producţiei şise manifestă exclusiv printr-o creştere a unităţii de cost, strict proporţional cu creşterea cereriiefective, s-a creat o situaţie care poate fi definită cu temei ca inflaţie autentică”.Pe de altă parte, Friedman, reprezentant al şcolii monetariste, consideră că: „inflaţia e totdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar de care se face răspunzătoare politica statului. Politica sa constă în a finanţa surplusul de cheltuieli, imprimând din ce în ce mai mulţi bani. Este unul din motivele pentru care cantitatea de monedă creşte”. Astfel putem spune că inflaţia este fenomenul economico-social care se caracterizează prin creşterea accentuată a preţurilor, creşterea cantităţii de monedă din circulaţie, scăderea puterii de cumpărare şi deprecierea banilor.

Crizele economice

Dintre toate fluctuaţiile şi perturbaţiile care au loc în viaţa economică, crizele reprezintă forma cea mai acută, pentru că ele reprezintă fază ciclului când mişcarea economică schimbă sensul spre evoluţii negative în majoritatea domeniilor.

Criza economică semnifică un fenomen negativ în evoluţia economiei, concretizat în încetinirea creşterii economice, în stagnarea sau chiar scăderea volumului afacerilor, în dereglări profunde ale principalelor proporţii din economie.

După domeniile pe care le afectează, durata şi implicaţiile lor, crizele economice sunt de mai multe tipuri:

- crize ciclice şi neciclice;

- crize de lungă durată şi crize de scurtă durată;

- crize de supraproducţie şi de subproducţie;

- crize globale, regionale şi naţionale.

Incidenţele negative ale crizelor nu sunt percepute egal de toţi agenţii economici şi categoriile populaţiei. Costurile sociale ale crizei sunt suportate de persoanele care nu mai pot face faţă concurenţei sau nu dispun de resurse acumulate sau anterior crizei pe care să le poată folosi în timpul crizei.