Iluminat

INTRODUCERE

Lumina naturală şi artificială este acea componenta a vieţii fără de care existenţa şi evoluţia omului nu ar fi posibilă. În lipsa luminii naturale, continuarea activităţii oamenilor este facilitată de existenţa iluminatului artificial atât în interiorul clădirilor cât şi în exterior.

În tehnica iluminatului, un loc aparte îl ocupa iluminatul urban datorita implicaţiilor pe care le are în viaţa citadină. Acesta este un subiect interesant din punct de vedere practic având un suport teoretic bine definit, care constituie obiect de studiu şi cercetare pentru oamenii de ştiinţă din ţară şi străinătate.

Iluminatul urban, corespunzător realizat, are efecte benefice atât în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea cetăţenilor oraşului, cât şi sub aspect economic. Siguranţa cetăţenilor implică reducerea numărului de accidente de circulaţie pe timpul nopţii, acest lucru fiind demonstrat prin studii realizate de specialişti din diferite ţări, de-a lungul timpului.

Tot din aceste studii rezultă că securitatea cetăţenilor unui oraş este mai mare în locurile în care iluminatul urban este realizat corespunzător (întunericul favorizând agresiunile asupra persoanelor). Într-un oraş modern, prin punerea în valoare a ansamblurilor arhitecturale folosind tehnica iluminatului, acesta poate constitui un punct de atracţie pentru numeroşi vizitatori, ceea ce duce la dezvoltarea turismului.

Până în anul 1989, în iluminatul urban din România, soluţiile luminotehnice adoptate pentru arterele de circulaţie erau tipizate, fără un control calitativ şi cantitativ al acestora, iar sistemele de iluminat decorativ, practic, nu existau. După anul 1989, poziţia pe care o ocupa iluminatul artificial în viaţa sociala, spirituală şi economică a ţării a fost reconsiderată, făcându-se remarcată o mai mare preocupare a autorităţilor locale şi centrale faţă de acest domeniu.

Cu toate acestea, realizarea iluminatului urban în oraşele ţării noastre se ridică încă la nivelul standardelor internaţionale.

1. Mărimi fotometrice

1.1. Lumina

Spectrul de lumină corespunde unei părţi a spectrului radiaţiei electro¬magnetice, având lungimi de undă cuprinsă între 380 şi 760 nm (fig. 1.1). Spectrul radiaţiilor vizibile reprezintă un eşantion foarte redus din întregul spectru, care mai cuprinde radiaţiile , radiaţii Röntgen, radiaţii infraroşii, radiaţii ultraviolete ş.a. Radiaţiile din spectrul 380 760 nm determină o senzaţie fiziologică specifică asupra ochiului uman, numită lumină.

Ochiul uman prezintă senzaţii diferite pentru diferite lungimi de undă. Aceste senzaţii diferite sunt numite culoare (tabelul 1.1). În cazul în care lumina cuprinde întreg spectrul al radiaţiilor vizibile ochiul sesizează culoare albă.

Lungimea de undă a unei radiaţii electromagnetice poate fi determinată din relaţia

, (1.1)

în care c este viteza luminii (viteza de propagare în vid), iar f  frecvenţa radiaţiei (c  3108 m/s în vid; 2,25108 m/s în apă şi 2108 în sticlă).

Tabelul 1.1. Sensibilitatea spectrală a ochiului uman

Lungimea de undă nm Culoarea

380 430 Violet

430 485 Bleu

485 570 Verde

570 600 Galben

600 610 Portocaliu

610 760 Roşu

În realitate culoarea se realizează prin suprapunerea radiaţiilor vizibile cu diferite lungimi de undă emise de sursa de lumină.

În tabelul 1.2 este indicată clasificarea surselor tehnice de lumină în funcţie de culoare, conform CIE (Comisiei Internaţionale de Iluminat) şi DIN (Standardul German). Culoarea unei surse de lumină se caracterizează prin temperatura sa de culoare. Temperatura de culoare a unei surse de lumină se defineşte ca fiind temperatura (în K) corpului negru, a cărui radiaţie are aceeaşi culoare cu cea a sursei de lumină analizate.