Extras din curs

Serurile si vaccinurile sunt biopreparate sterile utilizate in metodele terapeutice bazate pe imunitate. Aceste biopreparate sunt destinate prevenirii diferitelor boli, infectii si mai rar, in terapeutica, pentru a trata infectiile.

Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietati antigenice, care declanseaza aparitia raspunsului imun la organismele supuse vaccinarii.

Vaccinul este un preparat antigenic, derivat dintr-un agent patogen, capabil sa induca la un subiect receptiv un raspuns imunitar protectiv fata de agresiunea agentului patogen.

In fata agresiunii agentilor patogeni, organismul uman se poate apara printr-o gama larga de factori si mecanisme, intre care un loc fundamental il ocupa sistemul imunitar.

Imunitatea este proprietatea pe care o poseda un organism de a lupta si de a rezista la efectele agentilor patogeni care determina o boala infectioasa. Principiul general al imunitatii se explica prin faptul ca unele substante straine introduse in organism fac sa apara in sange substante speciale care reactioneaza specific contra lor. Aceste substante straine se numesc antigene (gr. anti = contra, gennan = a naste), sinonim : imunogene = substante care stimuleaza productia de anticorpi in organism si vor forma complexul antigen – anticorp. Anticorpii sunt substante specifice, de natura proteica, imunoglobuline din clasele IgG, IgM, IgA, IgD, sau IgE, care apar in organism in urma unui stimul antigenic si care au proprietatea de a reactiona cu antigenul respectiv.

Imunologia ( lat. imunitas = scutire de unele obligatii) este ramura stiintelor medicale care se ocupa cu studiul sistemului imunitar normal si al patologiei acestuia. Imunologia studiaza :

• imunitatea normala, mecanismul normal de protectie imunologica a organismului fata de agentii patogeni de mediu ;

• imunodeficentele, situatii in care organismul si sistemul sau imunitar este in incapacitate totala sau partiala de a furniza un raspuns imunologic adecvat fata de agentii patogeni ;

• fenomenele de respingere de transplant ;

• hipersensibilitatea imunologica, care include doua categorii :

- hipersensibilitatea imunologica de tip auto-imun (bolile autoimune, fata de antigene endogene = auto-antigene, care sunt structuri proprii ale organismului percepute in mod patologic ca antigene , de catre sistemul imunitar).

- hipersensibilitatea imunologica de tip alergic (alergia, fata de antigene exogene bine tolerate de subiecti normali, numite alergene).

Imunogenitatea este capacitatea organismului de a induce reactii imune.

Reactivitatea antigenica este reactia specifica a organismului la un anumit tip de atac.

Antigenele sunt entitati care pot induce declansarea de reactii imune din partea organismului si pot reactiona specific cu produsii acestor reactii.

Din punct de vedere al originii imunitatea poate fi naturala (innascuta) si dobandita (pe cai naturale sau pe cai artificiale).

Imunitatea naturala este o lipsa de receptivitate la infectie, generata de anumite particularitati biologice innascute, care se transmit ereditar si tin de insasi apartenenta de specie. Ex : majoritatea speciilor animale( cu exceptia omului, cainelui si maimutei) sunt imune fata de rujeola. Desi imunitatea naturala este considerata absoluta, se cunosc cazuri cand prin modificarea unor constante fiziologice, un organism in mod normal nereceptiv la o infectie, devine vulnerabil la boala respectiva. Ex : broasca, care este nereceptiva la infectia tetanica, se poate imbolnavi de tetanos daca i se creste temperatura corpului.

Imunitatea dobandita fata de o boala infectioasa, poate fi dobandita de om in cursul vietii fie prin faptul ca face boala respectiva – imunitate dobandita in mod natural, fie prin administrarea de seruri si vaccinuri – imunitate dobandita in mod artificial. Produsele care confera imunitate artificiala (vaccinuri, seruri) sunt fie antimicrobiene, fie antivirale (indreptate impotriva germenilor propriu-zisi), fie antitoxice (indreptate impotriva toxinelor pe care acestea le secreta.

Imunitatae dobandita natural (ca urmare a trecerii prin boala), este de foarte lunga durata, persistand uneori toata viata ; imunitatea dobandita artificial, in mod activ, prin vaccinare, poate dura luni de zile, ani, zeci de ani, in timp ce imunitatea artificiala, dobandita pasiv prin injectarea de seruri, este de scurta si foarte scurta durata (desi de scurta durata, administrarea de seruri se foloseste totusi pe scara larga, pentru prevenirea si tratamentul unor boli infectioase, deoarece efectul ei se manifesta foarte rapid, fata de imunitatea artificiala activa, dobandita prin vaccinare, care se instaleaza dupa saptamani sau chiar luni de zile/timp necesar organismului pentru a-si elabora proprii anticorpi).

Microorganismele si toxinele secretate de acestea provoaca in organism formarea de anticorpi, care in cazul toxinelor se numesc antitoxine (substante capabile de a neutraliza o toxina microbiana).Toxinele bacteriene pot fi modificate prin caldura la 39ºC si fenol, timp de o luna si devin atoxice (fara toxicitate), dar conserva proprietatile antigenice (de a determina productia de anticorpi specifici in organism), fiind denumite anatoxine (gr. ana = fara, toxikon = otrava), iar anticorpii specifici : antitoxine, permitand astfel imunizarea organismului contra toxinei, sau anatoxinei.

In fata agresiunii agentilor patogeni, organismul uman se poate apara printr-o gama larga de factori si mecanisme, intre care un loc fundamental il ocupa sistemul imunitar. Introducerea unui antigen in organism, declanseaza un raspuns imunitar , care poate fi de ordin umoral, celular sau ambele simultan. Schematic, doua tipuri de celule intervin in raspunsul imunologic : macrofagele si limfocitele. Antigenele infectante, captate de macrofage (fagocite din sange si din tesutul conjunctiv) elibereaza stimuli specifici care sunt transmisi la anumite limfocite ; aceste limfocite se multiplica si se diferentiaza in doua mari categorii :

- limfocitele T (dependente de timus, timodependente), care asigura imunitatea celulara ;

- limfocitele B si plasmocitele (independente de timus), responsabile de imunitatea umorala (prin sinteza si secretia de imunoglobine).

Vaccinarea, este o metoda de imunizare activa, profilactica, impotriva unor boli ; prin inocularea unui vaccin intr-un organism, acesta devine refractar la boala.

Vaccinopreventia sau vaccinoprofilaxia este operatiunea in cadrul careia persoanele sau grupurile receptive unui agent pathogen primesc dozele necesare de antigen, pentru a le conferi protectie specifica si se poate realiza :

- in cadru organizat, prin campanii de vaccinare inscrise in programele obligatorii de imunizare din fiecare tara ;

- in situatia declansarii unor focare infecto – contagioase, ale caror boli beneficiaza de un vaccin corespunzator ;

- optional, pentru profilaxia bolilor pentru care exista vaccin specific, dar care nu este inclus in programele obligatorii de imunizare.

Vaccinul ideal poate fi definit ca fiind acela care contine o substanta puternic antigenica, cu eficacitate totala intr-o singura inoculare, neproducand reactii adverse si care determina o protectie postvaccinala puternica si durabila, chiar pentru toata viata la 100% dintre receptori.

In prezent, toate tarile si-au elaborat propriile scheme nationale de vaccinare impotriva bolilor infectioase; exista peste 26 de boli infectioase care pot fi prevenite prin vaccinare, numar in crestere, fiind in curs, sute de proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri prin inginerie genetica.

Scurt istoric al vaccinarii

Numele de vaccin/vaccinare a fost dat de Louis Pasteur in onoarea medicului englez Edward Jenner, tuturor produselor care reusesc sa induca in organism o imunitate activa.

Termenul de vaccina a fost utilizat pentru prima oara in 1976 de Edward Jenner (si provine din lb. Latina vacca-vaca) .