Microbiologie

1. CARACTERELE GENERALE ALE VIRUSURILOR:

Virusurile reprezintă o categorie aparte de agenţi infecţioşi şi spre deosebire de bacterii conţin în compoziţia lor doar un singur acid nucleic (ARN - ribovirusuri; ADN - adenovirusuri).

Virusurile sunt rezistente la antibiotice, factori fizici sau chimici care distrug bacteriile (HPV - cancer de col uterin).

Spre deosebire de bacterii ele se cultivă numai în celulele vii.

Virusul matur numit - virion - este format din:

a. genomul viral (ADN sau ARN) se mai numeşte şi nucleoid;

b. capsida este de natură proteică şi înconjoară genomul.

- la unele virusuri, capsida este înconjurată de o membrană numită peplos, care conţine şi lipide; are dimensiuni foarte mici: 10-300 nanometri putând fi observate doar la microscopul electronic.

2. REZISTENŢA VIRUSURILOR:

- sunt foarte sensibile la dezinfectanţi precum formolul, fenolul, substanţe oxidante şi detergenţi;

- chimioterapeuticele şi antibioticele nu au nici un efect asupra virusurilor;

- majoritatea virusurilor mor la temperatura de 56-60°C în 30 de minute; virusul hepatitei este mai rezistent şi moare în câteva minute la temperatura de 100°C (căldură umedă);

- absenţa completă a enzimelor obligă virusurile la un parazitism strict (trăiesc pe baza unei celule vii).

Infecţia virală - necesită neapărat pătrunderea virusului în celula gazdă; primul stadiu este fixarea virusului de membrana celulară.

Unele virusuri prezintă nişte enzime speciale la nivelul capsidei, care deşi nu pot realiza un metabolism propriu au însă proprietatea de a permeabiliza membrana.

MULTIPLICAREA VIRUSURILOR:

Virusul pătrunde în celulă, iar multiplicarea sa presupune 3 faze:

1. Acidul nucleic viral transmite informaţia genetică celulei gazdă pentru sinteza de proteine virale;

2. Celula gazdă îşi modifică întregul metabolism (în loc să-şi sintetizeze proteinele proprii le sintetizează pe cele necesare virusului);

3. Urmează apoi sinteza virusului în celula gazdă.

Celula gazdă îşi păstează la început forma, apoi degenerează şi devine un rezervor de virus; acesta este eliberat în afara celulei şi parazitează alte celule normale.

Modificările citologice care survin ca urmare a aglomerării intracelulare a virusului în ţesuturi se numesc incluziuni celulare, caracteristice pentru unele virusuri, caz în care constituie un criteriu de diagnostic.

Unele virusuri se dezvoltă pe toate ţesuturile organismului şi se numesc pantrofe (pan=peste tot): variola, rujeola.

3. IMUNITATEA:

Ca şi în infecţiile bacteriene, imunitatea antivirală este reprezentată de factori umorali şi celulari. Anticorpii sunt activi numai faţă de virusuri extracelulare, caz în care împiedică ataşarea lui pe celulă.

Un factor important de apărare antivirală este interferonul. El este un produs de metabolism celular al celulei care a venit în contact cu un virus viu şi are rol de apărare pentru indivizii din aceeaşi specie. Această substanţă nu este nici un virus, nici anticorp, ci o proteină care limitează infecţia.

Rezistenţa antivirală poate fi explicată şi prin fenomenul de interferenţă şi anume, un virus ajuns în celulă blochează sistemul metabolic de biosinteză al celulei gazdă, astfel încât celula rezistă la repetarea agresiunii virale.

4. DIAGNOSTICUL:

Diagnosticul în viroze se bazează pe izolarea şi identificarea virusului, precum şi punerea în evidenţă a anticorpilor specifici.

5. INFECŢIA CU VIRUSURI GRIPALE, HEPATICE ŞI HIV

A. GRIPA:

Este o viroză acută respiratorie, foarte contagioasă, cu evoluţie epidemică.

Există 3 tipuri de virus gripal (A, B, C) şi peste 25 de tulpini.

Diagnostic:

Gripa începe brusc după o incubaţie de 1-3 zile cu febră, frisoane, dureri musculare şi în globii oculari, strănut.

Boala durează 2-7 zile şi poate fi însoţită de complicaţii pulmonare bacteriene.