Critica Romaneasca in Secolul XX

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Critica Romaneasca in Secolul XX.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Profesor: Conf. univ. dr. Claudia Costin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Filologie

Extras din document

Pantomima în patru tablouri Înviere reprezintă în universul creaţiei dramatice blagiene “o prezenţă pe cât de solitară, pe atât de enigmatică”, “prea puţin şi nesemnificativ comentată”1.

Textul apare în manuscris cu titlul iniţial Ciuma, dar o dată cu publicarea pentru prima oară în volum, alături de drama Fapta, în 1925, autorul îl numeşte Înviere. La solicitarea lui Lucian Blaga, Tiberiu Brediceanu a compus muzica pentru pantomimă, muzică definitivată mai târziu, în 1932. Înviere este prima creaţie blagiană inspirată din folclorul literar românesc şi e posibil ca ideea de a o scrie să-i fi venit autorului în timpul lecturii baladei Voichiţa (Vochiţa), cunoscută în mai multe variante (Voica, Din Constandin, Mortul blăstimat) brodată de poetul popular pe motivul călătoriei alături de fratele sau logodnicul mort, motiv numit Lenore, după prelucrarea lui G.A. Bürger. Aprecierea valorii artistice a baladei a făcut-o însuşi poetul-filosof, în articolul Balade în traducere, din revista “Cuvântul”, 4 noiembrie 1925: “O baladă abruptă, cu vedenii şi închegări, simbolice, o baladă despre care nu s-a prea vorbit la noi, deşi suportă, fiind reprezentativă în felul său, o comparaţie cu Mioriţa sau Meşterul Manole. Voichiţa e balada noastră «romantică» prin excelenţă. E mai puţin rotunjită decât Mioriţa, mai puţin ţesută, din umbre şi penumbre, dar are calităţi de imaginaţie, cari întrec tot ce a creat poporul nostru cu frâne largi de fantezie. Voichiţa are viziuni şi un ciudat element apocaliptic. Dacă Mioriţa e o creaţie a vieţii ciobăneşti sub stele, în mijlocul munţilor, Voichiţa rămâne creaţia caracteristică a vieţii de sat, din belşug încercat de misterioase dezastre”2.

Câţiva ani mai târziu, în 1930, când era ataşat cultural în Elveţia, Lucian Blaga îl ruga pe Ion Chinezu să-i trimită textul baladei, pentru a-l include într-o antologie de poezii populare româneşti, pe care o pregătea în limba germană, dar care nu a văzut lumina tiparului. Evident, nu putea omite din culegere o creaţie care îl impresionase în mod deosebit: “Pregătesc în limba germană o antologie de poezii româneşti (cu un foarte bun traducător3) şi aş avea nevoie de o baladă care a apărut în revista “Transilvania” – înainte de război – prin anii 1912-1914. Se chiamă Voichiţa. Eu am citit-o într-o colecţie a revistei care se găseşte la Muzeul Limbei Române. Balada e între cele 3-4 balade în adevăr frumoase pe cari le avem. Fără de ea nu pot face antologia, şi în consecinţă te rog să fii aşa de bun să pui pe cineva să mi-o transcrie şi să mi-o trimiţi”4.

Pantomima Înviere este o transpunere dramatică a modelului folcloric utilizat de poet, însă substanţializat prin semnificaţii noi, fiind ştiut că Lucian Blaga nu s-a limitat niciodată în opera sa la preluarea fidelă a faptelor de folclor literar, ci a explorat substanţa acestora, pe care apoi a adaptat-o propriei sale viziuni metafizic-creatoare. O dovadă o constituie mai ales drama Meşterul Manole. În “misterul” mut Înviere, dezvoltă unităţile narative ale baladei – peţirea Vochiţei, căsătoria ei, epidemia de ciumă, blestemul mamei, călătoria fratelui mort şi întâlnirea fetei cu mama – introduce noi personaje, amplifică episodul epidemiei de ciumă, care capătă proporţii fantastice, şi cel al petrecerii de la casa Vochiţei şi, pentru final, inserează imaginea Învierii concomitent cu moartea mamei. În pantomimă nu poate fi vorba de un conflict în stil blagian între “idei-forţe”, ci de o dezlănţuire pe fundal mitic a unei “forţe” lăuntrice învestite cu atributele cosmicului. Personajele baladeşti devin aici “simboluri în acţiune”: Mama este ipostaza mitică a dorului desăvârşit, Vochiţa simbolul feminităţii ingenue, al purităţii absolute, iar Constandin întruchipare a eului neliniştit care, pentru reechilibrarea universului lăuntric, depăşeşte ordinea naturală firească.

Fisiere in arhiva (1):

  • Critica Romaneasca in Secolul XX.doc

Alte informatii

Universitatea "Stefan cel Mare" Suceava Facultatea de Litere si Stiinte ale Comunicarii Specializarile: Masterat - Literatura romana in context european, Limba si comunicare