Introducere în Științele Comunicării

Curs
9.2/10 (4 voturi)
Domeniu: Filologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 82 în total
Cuvinte : 27715
Mărime: 192.86KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Lector univ. dr. Vasile Ilincan

Cuprins

I. Comunicarea. Noţiuni introductive 3

1. Universul comunicării 6

2. Perspective şi încercări de definire a termenului 8

3. Şcoala de la Palo Alto 11

II. Forme ale comunicării 15

A. Elementele procesului de comunicare 16

1. Comunicarea verbală 17

a. Avantaje ale comunicării verbale 20

b. Dezavantaje ale comunicării verbale 21

c. Aspecte ale comunicării verbale în situaţii conflictuale 21

2. Comunicarea non-verbală 23

a. Funcţiile comunicării non-verbale 27

3. Comunicarea interpersonală 28

4. Comunicarea intrapersonală 31

5. Comunicarea de grup 31

6. Comunicare mediatizată 32

a. Funcţiile comunicării mediatice 33

7. Comunicarea de masă 41

8. Comunicarea esopică 44

9. Comunicarea politică şi electorală 45

10. Comunicarea de întreprindere sau intrainterinstituţională 45

11. Comunicarea publică 45

12. Comunicarea publicitară 49

13. Comunicarea educativă 50

14. Comunicarea organizaţiilor societăţii civile 50

15. Comunicarea paradoxală 50

16. Comunicarea internaţională 50

a. Stereotipuri şi elemente de interculturalitate în comunicarea internaţională 50

b. Diferenţele culturale reflectate în limbajul verbal şi în paralimbaj 52

c. Diferenţele culturale reflectate în limbajele non-verbale 52

III. Modele generale ale comunicării 55

1. Teoria matematică a comunicării (Shannon – Weaver) 56

2. Modelul liniar al lui Harold D. Lasswell 58

3. Modelul lui Meyer – Eppler (1963) 59

4. Modelul circular al comunicării 60

5. Modelul fluxului în doi paşi 61

6. Modelul lui Roman Jakobson 62

Bibliografie selectivă 64

Extras din document

I. Comunicarea. Noţiuni introductive

Denumirea cursului propus, Introducere în ştiinţele comunicării, are nevoie de anumite precizări, deoarece, după cum veţi constata chiar din titlurile unor lucrări recente, unii cercetători vorbesc de o ştiinţă a comunicării (Flaviu Călin Rus, Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice, Institutul European, 2002), în timp ce alţii au în vedere ştiinţele comunicării (Daniel Bougnoux, Introducere în ştiinţele comunicării. Traducere de Violeta Vintilescu, Editura Polirom, 2000; John Fiske, Introducere în ştiinţele comunicării, Editura Polirom, 2003). Aşa după cum remarca şi Evelina Graur (Tehnici de comunicare, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2001, p. 5): ,,Există însă şi voci care nu sunt de acord cu pluralul «ştiinţele comunicării». Van Cuilenburg, O. Scholten şi G.W. Noomen, de exemplu, resping ideea însumării eclectice a cunoştinţelor despre feluritele modalităţi de comunicare şi declară că „nu orice formă sau proces de comunicare – orice convorbire sau orice corespondenţă prin poştă – interesează aceasta ştiinţă.” În viziunea lor, comunicarea dintre persoane este mai mult obiectul de studiu al psihologiei sociale decât cel al unei ştiinţe a comunicării. Definiţia pe care ei o propun pentru ştiinţa comunicării este una în care vastitatea domeniului este riguros temperată: ,,ştiinta care studiază circuitele profesionale şi instituţionale ale informaţiei, fie că această informaţie este destinată publicului în general sau unui public specializat” (J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, Ştiinţa comunicării, versiune românească şi studiu introductiv de Tudor Olteanu, Ediţia a II-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 50, 51-52). Ştiinţele sau ştiinţa comunicării reprezintă un domeniu relativ nou (mai ales pentru spaţiul cultural românesc). Sintagma ştiinţele comunicării este folosită cu precădere în limbile romanice, menţionează Delia Balaban, în timp ce în limbile germanice se utilizează la singular (communication science sau Kommunikationwissenschaft) , opinie insuficient argumentată.

O altă denumire, ştiinţele informaţiei şi comunicării (SIC), consacrată în Franţa anilor ’70, ne arată că nu putem vorbi de o disciplină coerentă şi unificată: pluralul (,,ştiinţele”) şi dublul determinant (,,informaţiei şi comunicării”) ne arată imprecizia domeniului în care lucrează specialişti din diverse discipline (drept, economie, istorie, lingvistică, psihologie, sociologie etc.) . Cele trei mari domenii ale comunicării publice: jurnalismul, relaţiile publice şi publicitatea, prin caracterul lor inter şi transdisciplinar al cercetărilor care au ca obiect comunicarea şi totodată pluralismul teoretic ce derivă de aici îngreunează delimitarea ştiinţei sau a ştiinţelor comunicării ca atare. Dacă realitatea socială este analizată din perspectiva comunicării şi a altor ştiinţe, dacă metodele utilizate sunt metode folosite şi de ştiinţele sociale în general, şi dacă suportul teoretic nu este unul specific, întrebarea cu privire la locul şi rolul ştiinţelor comunicării în cadrul ştiinţelor socio-umane se dovedeşte una cât se poate de legitimă.

Principalele paradigme din ştiinţele comunicării se încadrează în curentele de gândire întâlnite în ştiinţele socio-umane, multe dintre teoriile existente fiind parte integrantă a altor discipline. Cele mai importante teorii privind comunicarea în general, media şi comunicarea de masă în particular sunt sintetizate de Delia Balaban, în volumul Comunicarea mediatică, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009.

Teoria publicistică este considerată urmaşa directă a ştiinţei comunicării (Zeitungswissenschaft, ştiinţa realizării ziarelor); a apărut în Germania şi a fost considerată de reprezentanţii săi (Otto Groth), ca fiind baza ontologică a ziarelor, acestea caracterizându-se prin: actualitate, universalitate, periodicitate şi publicitate.

Teoria informaţională are în centrul noţiunea de informaţie, care este definită din perspective diferite (matematică, cibernetică, sociologică, jurnalistică). În sens jurnalistic, informaţia este comunicarea unor conţinuturi care nu erau cunoscute receptorilor anterior procesului de comunicare. Informaţia este, conform acestei teorii, cea mai valoroasă resursă, fluxul informaţional fiind în creştere în culturile postmoderne. În încercarea de a defini societatea contemporană, Daniel Bell (1919-2011, sociolog şi eseist american, profesor la universităţile din Harvard şi Columbia) utilizează sintagma de societate postindustrială şi urmăreşte să determine caracteristicile esenţiale ale acesteia (costurile de producţie a informaţie, costurile de coordonare şi resursa de timp a utilizatorilor informaţiei etc.). Cu cât este produsă mai multă informaţie, susţine autorul, cu atât mai mult se face apel la puterea de selecţie a utilizatorului.

Teoria funcţionalistă are în vedere performanţele, obiectivele şi funcţiile media, în special funcţia de informare, funcţia de dezvoltare a opiniilor, funcţia de divertisment etc. Media este importantă în societate îndeosebi pentru integrare, cooperare, ordine, control şi stabilitate, pentru adaptarea la schimbare. (Denis McQuail, Mass Communication Theory, ediţia a III-a, Sage Publications, London, p. 81; apud Delia Balaban, Op. cit., p. 27-28 ).

Preview document

Introducere în Științele Comunicării - Pagina 1
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 2
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 3
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 4
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 5
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 6
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 7
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 8
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 9
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 10
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 11
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 12
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 13
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 14
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 15
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 16
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 17
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 18
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 19
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 20
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 21
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 22
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 23
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 24
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 25
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 26
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 27
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 28
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 29
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 30
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 31
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 32
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 33
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 34
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 35
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 36
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 37
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 38
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 39
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 40
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 41
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 42
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 43
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 44
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 45
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 46
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 47
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 48
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 49
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 50
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 51
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 52
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 53
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 54
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 55
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 56
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 57
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 58
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 59
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 60
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 61
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 62
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 63
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 64
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 65
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 66
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 67
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 68
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 69
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 70
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 71
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 72
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 73
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 74
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 75
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 76
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 77
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 78
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 79
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 80
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 81
Introducere în Științele Comunicării - Pagina 82

Conținut arhivă zip

  • Introducere in Stiintele Comunicarii.doc

Alții au mai descărcat și

Clasificarea morfologico-tipologică a limbilor - Clasificarea genealogică a limbilor lumii

1. Conceptul de tip lingvistic Clasificarea tipologică se realizează în baza asemănării structurale a limbilor, evidențiindu-se identitățile...

Cultura Populara

Cultura reprezinta proectia mentala si subiectivarea vietii reale a oamenilor apartinand unei comunitati umane structurata social. Oralitatea...

Teorie pragmatică

TEORIE ACTUL PRAGMATIC Actul pragmatic este un mesaj suplimentar care nu este rostit ca atare, dar poate fi înteles de către receptor, dacă...

Morfologie

Substantivele care au o singura forma pentru a denumi atat functia de sex masculine cat si cea de sex feminine s n SUBST EPICENE. a) Subst cu...

Sintaxa

LRC SINTAXA Obiectul sintaxei l-a constituit cercetarea modului de segmentare lingvistica, a combinarilor de cuvinte in unitati comutabile. Prin...

Limba Latină

I notiţe de curs I. Introducere 1. Limba latină face parte din limbile indo-europene, ca şi greaca, slava, germana, daca, armeana, etc....

Etica

ethos <gr. obicei -desemneaza teoria => etica mos, moris <lat. obicei desemneaza obiectul teoriei => morala -exista o unitate a gandirii...

Tonetica și Ortografie

Fonetica studiază producerea, transmiterea şi receptarea sune- telor, din care se articulează, din aproape In aproape, toate celelalte unităţi ale...

Te-ar putea interesa și

Publicitatea

Argument În postmoderna noastră paradigmă a comunicării, constructele de tip mass-media au devenit obiectele preferate ale cercetării sociologice,...

Rolul Comunicarii in Organizarea si Functionarea Administratiei Publice Locale - Analiza Microsociala la Nivelul Primariei Municipiului Bacau

INTRODUCERE: Pledoarie pentru comunicare în administraţia publică Comunicarea organizationala este diciplina care se ocupa cu studiul proceselor...

Introducere în Știința Comunicării și a Relațiilor Publice

Fenomenul stiintelor sociale a facut demonstratia constructiei sociale a realitatii si anume a afirmat ca faptul uman necesita de la nivelul banal...

Bariere în Comunicare

ÎNTRODUCERE Comunicarea reprezintă un sistem deschis, influenţat de extrem de mulţi factori; de aceea, atunci când ne referim la conceptul de...

Introducere in Stiintele Comunicarii

INTRODUCERE IN STIINTELE COMUNICARII Teoriile comunicarii Comunicarea reprezinta una dintre activitatile umane pe care fiecare dintre noi o poate...

Comunicarea și Procesul Comunicării

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN COMUNICAREA DE MARKETING 1.1. CONCEPTUL DE COMUNICARE „Cuvantul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinzand...

Tehnici de Informare și Comunicare

Daniel Bougnoux, profesor de filozofie si de stiintele comunicarii la Universitatea Grenoble III – Stendhal, ofera in Introducere in stiintele...

Stirea Economica in Agentia de Presa

ÎNTRODUCERE Actualitatea temei de investigaţie. Ştirea, este un gen publicistic care prezintă realitatea actuală, pe care o pune într o formă...

Ai nevoie de altceva?