Lexicologie

Imagine preview
(9/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Lexicologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 50 de pagini .

Profesor: Ion Toma

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Filologie, Romana

Extras din document

Lexicologia studiază cuvintele ai modul lor de organizare In ansamblul lexical, ca subsistem al sistemului integrator al limbii.

Cuvântul este unitatea centrală, definitorie a lexicului, unitatea semnificativă autonomă minimală a limbii, constituită prin asocierea unei forme fonetice (complex sonor) ai a unui conţinut (complex de sensuri). Individualitatea sa In enunţ ai legătura indestructibilă dintre cele două laturi componente (semnificant ai semnificat) fac din cuvânt semnul lingvistic prin excelenţă.

Forma şi conţinutul sunt cele două laturi constitutive ale cuvântului, care funcţionează Intr-o solidaritate indestructibilă, deai reuniunea lor are un caracter arbitrar.

Forma (denumită ai expresie sau complex sonor) reprezintă latura materială a cuvântului, adică fonemele grupate In silabe ai puse sub un accent, ai morfemele, diferenţiate In rădăcină, afixe ai desinenţe.

Conţinutul (denumit ai Inţeles sau semnificaţie) reprezintă latura

ideală, psihică a cuvântului, imaginea prelucrată mental a obiectului denumit (denotatul), pe care-l evocă, inclusiv In lipsa acestuia.

Sensul este actualizarea, In diferite categorii de contexte verbale

ai situaţionale, a semnificaţiei.

Sensul denotativ (propriu, apelativ, cognitiv, denominativ) este Insoţit de sensuri conotative (figurate), derivate, In urma unor figuri de stil, din primul ai păstrând mai mult sau mai puţin caracterul expresiv iniţial.

Trăsăturile distinctive ale cuvântului

Transformarea lumii referenţilor In lume a sensurilor, mai simplu a referentului In sens, se realizează printr-o prelucrare logică sui generis, In care trăsăturile obiectelor descoperite prin observaţie, analiză ai comparaţie se supun probei comutării, disociindu-se cele relevante (esenţiale) de cele nerelevante (Intâmplătoare). De exemplu,

pentru grupul de obiecte denumite de cuvântul casă, trăsăturile

,clădire”, ,cu caracter stabil”, ,destinată locuinţei” sunt relevante, pe când altele ca ,număr de niveluri”, ,tip de acoperia”, ,material din care este construită” etc. sunt nedefinitorii.

Analiza componenţială este o metodă structuralistă inductivă, cu ajutorul căreia se divizează conţinutul semantic al unui cuvânt In constituenţi. Punând In contrast cuvinte din acelaai câmp semantic, sau mai Indepărtat, se stabilesc din aproape In aproape trăsăturile semantice distinctive (semele) care le separă sau le apropie. Este deci un fel de taxonomie semantică. De exemplu, unchi se deosebeate de mătu%ă prin ,sexul masculin”, de tată prin ,ascendenţă colaterală”, de nepot prin ,filiaţia ascendentă”, de bunic prin ,nivelul ascendenţei”, de socru prin ,rudenia de sânge” (sau ,naturală”), de scaun prin

,calitatea de fiinţă”, de urs prin ,calitatea de fiinţă umană”, de Inrudit prin faptul că e ,substantiv”. Punând la un loc componentele, vom obţine formula lui semantică (sememul): ,substantiv”, ,nume de fiinţă umană”, ,rudă naturală cu cineva”, ,In relaţie de ascendenţă

colaterală”, ,de primul nivel”, ,sex masculin”.

Vocabularul unei limbi este organizat după mai multe criterii, formând un sistem, e drept, cu multe imperfecţiuni, posibil de descompus In subsisteme corelate Intre ele ai ierarhizate pe niveluri din ce In ce mai mici. Unii specialiati vorbesc explicit de sistemul lexical, alţii adoptă termenii mai puţin tranaanţi de ansamblu, totalitate sau mulţime de unităţi lexicale.

Organizarea vocabularului limbii române contemporane

Organizarea externă (ierarhizarea funcţiona1ă) a vocabularului românesc constă In ordonarea cuvintelor, după criteriul statutului dobândit In procesul utilizării lor de către comunitatea vorbitorilor, pe niveluri ai sfere de Intrebuinţare.

Principalele clasificări rezultate din ierarhizarea prin uz sunt: vo- cabular activ—vocabular pasiv, vocabular literar—vocabular neliterar, vocabular de uz general (comun, mediu)—vocabular cu utilizare

limitată: arhaic/neologic, regional/sectorial (de specialitate)/de grup

(special); vocabular de bază (fundamental) — masa vocabularului.

Vocabularul activ ai vocabularul pasiv sunt subdiviziuni ale lexicului, In funcţie de frecvenţa In vorbire la un moment dat.

Vocabularul activ este format din cuvintele folosite curent, fiind deci foarte puţin numeros, dar frecvent In circulaţie.

Din vocabularul activ fac parte instrumentele gramaticale (prepoziţii, conjuncţii, articole, verbe auxiliare, pronume ai adverbe relative) ai substitutele (pronumele ai numeralele) cele mai uzuale, precum ai substantivele, adjectivele, verbele, adverbele referitoare la aspecte indispensabile activităţii cotidiene ai care au tranaat In favoarea lor concurenţa la zi cu sinonimele. Câteva exemple: de, la, cu, să, că, dacă, cel, am (fost), a% (merge), voi (avea), care, cine, ce, unde, cánd, unu, doi, casă, femeie, mánă, bun, frumos, dulce, a face, a vorbi, a mánca, a fi, a avea.

Foarte active sunt Insă ai cuvintele (sau sensurile) ,la modă”, majoritatea neologisme: manager, profit, dividend, a implementa, pluralism, firmă, democraţie, marketing, privatizare etc.

Vocabularul pasiv este format din cuvintele cunoscute, dar folosite rar de vorbitori. El cuprinde cuvinte care denumesc realităţi implicate Intâmplător sau puţin frecvent In activitatea vorbitorilor: lăcustă, ferigă, eclipsă, cazarmă, chimono, cuvinte care au intrat In fondul pasiv din cauza ieairii din ,vogă”, dispariţiei obiectelor denumite sau Inlăturării lor de către sinonimele concurente: pionier, sovietic,

bordei, %ubă, retribuţie, colectivist, cooperator, cehoslovac, tovară%,

cuvinte necunoscute pentru majoritatea vorbitorilor, care au dispărut de mult din limbă, au apărut recent In vorbirea unui mic număr de oameni sau sunt folosite numai In anumite medii restrânse: zapis, zlătar, hagiu, párgar, brabete, perjă, glajă, scafandru, scovergă, zăbic, a gini, benga, cataroi, mititica, idiosincrasie, reostat, seismogramă, display etc.

Vocabularul literar — vocabularul neliterar (popular şi fa- miliar) sunt subdiviziuni ale lexicului In funcţie de criteriul cultural.

Vocabularul literar este partea vocabularului Intrebuinţată In texte ai In vorbirea cu caracter literar, adică normat ai cultivatlIngrijit (care-i asigură calitatea culturală).

Fisiere in arhiva (1):

  • Lexicologie.doc