Limba română contemporană

Clasa pronumelui

Flexionar, pronumele tine de clasa numelui, cazul fiind elementul care permite aceasta încadrare. Categoria gramaticala a cazului apropie clasa pronumelui de clasa numelui. Pronumele comporta omonimii specifice si forme specifice. Ex de omonimii: acesta – acestuia, aceasta – acesteia. O chestiune specifica pronumelui o reprezinta formele de N – Ac, care difera de cele de G – D la toate pronumele.

Din punct de vedere semantic, pronumele nu au referinta proprie, dar si-o obtin contextual. Deci, din punct de vedere semantic, exista ceva comun. Sintactic, pronumele apar în contextele specifice substantivului: contexte actantiale si prepozitionale. Incompatibilitatea pronumelui cu articolul.

Elemente eterogene

În plan semantic exista eterogenitate, care rezulta din modul de obtinere a referintei. Din acest punct de vedere, distingem urmatoarele utilizari ale pronumelui:

1. exclusivitate anaforica = îsi obtin referinta prin contextul lingvistic. Intra aici:

a. pronumele relative din atributivele cu antecedent

Ex: L-am întâlnit pe Ion care / caruia / despre care / ale carui romane…

Pronumele relativ preia informatia de gen si de numar, dar nu si informatia de caz Þ o relatie anaforica în afara propozitiei.

Dar nu toate relativele se comporta asa. Exista si relative fara antecedent:

Ex: Gândul la cine va veni, Discutia despre ce s-a întâmplat (relativul nu e anaforic; nu exista o sursa referentiala în regenta).

b. pronume reflexive – sursa lor referentiala fiind în limitele aceleiasi propozitii si constituind întotdeauna nominalul subiect.

Ex: Copilul se lauda (se = obiect direct, copilul = sursa referentiala pentru se)

Ex: Profesorul îsi impune anumite restrictii (îsi = obiect indirect, profesorul = sursa referentiala, nominalul subiect)

E vorba de reflexivul propriu-zis (reflexivul e foarte eterogen si nu întotdeauna se comporta ca substitut anaforic).

c. pronumele semiindependent al

Ex: Ceasul meu e bun, al colegului ramâne în urma (al se afla în vecinatatea unui genitiv)

Ex: Cartile Mariei sunt interesante, ale mele nu sunt (ale se afla în vecinatatea posesivului)

Decodarea lui al e anaforica, sursa referentiala fiind realizata printr-un nominal. De la sursa referentiala preia functia de gen si de numar. Numai prima parte (ale) are decodare anaforica; urmatorul pronume (mele) are decodare deictica.

d. pronumele nehotarâte – în unele dintre utilizarile lor

Ex: În sala sunt studenti; multi / putini / fiecare / câtiva au scris

Sursa referentiala da informatia de gen, nu întotdeauna de numar (ex: fiecare – nu are numar)

e. pronumele negativ

Ex: În sala erau studenti; nici unul nu scria

În ce priveste relatia semantica, uneori, pronumele preia repetând identic informatia sursei.

Ex: M-am întâlnit cu Ion, pe el l-am întrebat

Ex: Ceasul meu e bun, al colegului nu

În alta situatie, pronumele adauga la aceasta informatie obtinuta anaforic propria informatie, care poate fi de natura socio-lingvistica (pronumele de politete: M-am întâlnit cu doi profesori, dumnealor…) + o informatie demonstrativa (de apropiere, de departare, de identitate, de diferentiere fata de sursa referentiala: M-am întâlnit cu Ion, acelasi mi-a spus…) + marci cantitative (Erau studenti, multi / câtiva scriau) + marci de natura sintactica, informatie sintactica suplimentara.

2. exclusivitate deictica – exista pronume care îsi obtin informatia în exclusivitate deictic, trimitând la situatia de comunicare

a. pronumele personale de persoana I si a II-a

b. pronumele posesive de persoana I si a II-a

c. pronumele de politete de persoana a II-a

În cazul persoanei a III-a, aceste pronume se pot comporta anaforic sau deictic.

Ex: Inteligenta sa era cunoscuta (sa – anaforic)

Ex: Ma intereseaza caietul tau (tau – deictic)

3. clasa pronumelor care functioneaza când anaforic, când deictic

a. pronumele demonstrative: acesta, acela, etc.

b. pronumele semiindependent cel

Ex: Îl vreau pe cel de lânga fereastra (cel – deictic)

Ex: Erau doi studenti: cel din stânga vorbea (cel – anaforic)

c. pronumele posesiv de persoana a III-a.

4. Clasa pronumelor care nu sunt nici anaforice, nici posesive; sunt denumite variabile

a. pronumele interogative – îsi obtin referinta prin raspuns

Ex: Cine a intrat? Ce s-a întâmplat? Despre ce s-a vorbit?

b. pronumele relative fara antecedent

Ex: Discutia despre ce s-a întâmplat.

Ex: Cunosc pe cine a intrat.

c. pronumele nehotarâte – au sens generic; fara ancorare situationala

Ex: Fiecare, în viata, poate avea un necaz.

Ex: Oricare poate gresi.

5. Utilizarile expletive – nu sunt definitorii pentru pronume. E vorba de pronume cu corp fonetic plin, dar care nu trimit la nici o sursa referentiala. Avem aici subiectul expletiv din franceza il si din engleza it. În româna nu avem ceva similar pentru subiect, ci pentru D si Ac. E vorba de D si Ac pronominal cu valoare neutra.

Ex: A întors-o imediat

Ex: A terminat-o cu ea. (se simte un anumit obiect direct general: o relatie, un raspuns)

Ex: Da-i cu bere, da-i cu vin. Mai zi-i un cântec (dativul reflexiv)

Mai avem o situatie: când reflexivul si-a pierdut natura anaforica (în cazul locutiunilor)

Ex: S-a dus la plimbare (s – reflexiv obligatoriu, expletiv)

Eterogenitatea ca autonomie

Cele mai multe pronume au o utilizare autonoma si din punct de vedere fonetic (au corp fonetic mare, cu accent propriu). Exista si categoria cliticelor pronominale (cuvinte care si-au pierdut partial autonomia si au nevoie de un suport fonetic si morfo-sintactic, suporturi care uneori coincid, alteori nu).

Ex: spala-l, du-l, vazându-l (verb + clitic), uite-l (interjectie + clitic) - suportul fonetic si cel sintactic coincid

Ex: cine-mi da bani? – suportul fonetic este un pronume, suportul sintactic este un verb

În raport cu acest suport, formele pronominale pot fi (a) enclitice, (b) proclitice, (c) intraclitice

Ex: lua-te-ar Gaia! (intraclitic).

Adesea, pronumele clitic formeaza o unitate accentuala cu suportul fonetic. Sunt grade diferite de pierdere a autonomiei fonetice

Ex: îmi da, îmi spune vs. mi-l vede, vazându-mi

Pentru limba româna, aceasta serie de clitice pronominale e foarte bogata, rezultând un inventar mare + diferentierea D – Ac + existenta unor serii paralele cu / fara î protetic, cu utilizari proclitice si enclitice, mai rar intraclitice. Toate acestea dau particularitate limbii române.

Clasa migrarilor – e vorba de migrari de la o clasa lexico-gramaticala spre alta clasa lexico-gramaticala sau de la o subclasa la alta. Pronumele e o clasa în general închisa (cu elemente numarabile si cu posibilitati reduse de îmbogatire a clasei) Þ dinamica acestei clase este mult mai redusa. Exista migrari dinspre si înspre pronume, si de la o subclasa la alta.

a. „dinspre” pronume – putin numeroase, în general substantivizari

Ex: eul, sinele, sinea + un nimic, un nimeni (pronume negative si nehotarâte)

Exista posibilitatea substantivizarii accidentale prin citare

Ex: As face orice sa obtin acest lucru. Dar acest orice nu înseamna sa ma compromit.

Exista pronume relative care se adverbializeaza

Ex: Ce frumos! Ce interesant!